Anul 2019: un armistițiu geopolitic iluzoriu

Semne diacritice

2019 este anul când în Republica Moldova s-a declarat armistițiul geopolitic între SUA și UE, pe de o parte, și Rusia, pe de cealaltă parte. Supărați tare pe Plahotniuc, din motive diferite, marii actori geopolitici s-au înțeles asupra eliminării factorului geopolitic din lupta pentru putere, care avantaja PD, și asupra formării unui guvern moldav acumisto-socialist „echilibrat”, prooccidental și prorus în același timp. Vicepremierul rus Dmitri Kozak a jucat rolul hotărâtor în nașterea struțo-cămilei non-geopolitice ACUM-PSRM, care a avut o viață mai scurtă decât s-a dorit.

Paradoxul anului

Deși partidele proeuropene PD și Blocul ACUM (PAS și PPDA) au obținut majoritatea voturilor – 56 – în alegerile parlamentare din 24 februarie 2019, spre sfârșitul anului toate pârghiile puterii au ajuns, cu contribuția ACUM și PD, în mâna lui Dodon și PSRM. Incapabile, din motive știute și răsdiscutate, să formeze o coaliție de guvernământ, ambele formațiuni proeuropene – ACUM și PD – s-au dovedit a fi compatibile, pe rând, cu PSRM, de orientare prorusă.

Ironia anului

SUA și UE au mizat pe ura lui Putin față de Plahotniuc, dar rezultatul obținut dovedește că Moscova a profitat de „emotivitatea” Washingtonului și Bruxellesului. Și Bucureștiul pare să fi fost prins pe picior greșit în manevrele geopolitice de sub paravanul luptei antioligarhice de la Chișinău. Ironic, operațiunea de reconsolidare a influenței ruse în Republica Moldova, coordonată de Kozak, s-a desfășurat sub lozinca „Fără geopolitică”. Sub aceeași lozincă, forțele proruse au cucerit, pentru prima dată după 1991, Primăria municipiului Chișinău. Spre final de an, s-a anunțat că un om de afaceri rus (fiul procurorului general al Rusiei) a achiziționat două televiziuni aflate sub controlul PSRM.

Ironia e dublă, căci unii promotori ai concubinajului „circumstanțial” dintre acumiști și socialiști, pentru a-l înlătura pe Plahotniuc, pledează azi, cu aceeași ardoare, pentru o alianță ACUM-PD, care să-l înlăture pe Dodon și pe socialiști de la putere.

Cel mai stupid oligarh

Plahotniuc a fost nevoit să fugă în anul în care PD obținuse cel mai mare scor electoral din istoria sa. El avea toate șansele să rămână la guvernare, dacă nu i s-ar fi urcat puterea la cap și nu ar fi pierdut simțul realității, anulând rezultatele alegerilor pentru funcția de primar al Chișinăului. „Sistemul” său, pe care l-a construit meticulos de-a lungul anilor, s-a năruit într-o singură zi. Oligarhul de la Grozești poate fi considerat cel mai stupid și ghinionist oligarh din spațiul postsovietic, realizând ceea ce părea imposibil: să solidarizeze împotriva sa Occidentul și Rusia, aflați în rivalitate geopolitică.

Iluzia anului

Marea iluzie a anului 2019 a fost blitz-„dezoligarhizarea”, promisă de blocul ACUM în alegerile parlamentare de la început de an. Realitatea s-a dovedit a fi mult mai complexă decât și-au imaginat-o liderii ACUM, de aceea, probabil, Maia Sandu a decis să renunțe la putere înainte ca să fie înlăturată inevitabil de Dodon. Ea a făcut un pas neașteptat, asumându-și răspunderea pentru selectarea candidaților la funcția de procuror general, pas care a provocat în mod previzibil căderea, prin moțiune de cenzură, a Guvernului.

Naivitatea anului

A fost culmea naivității să se creadă că Rusia este interesată de „dezoligarhizarea” Republicii Moldova.

Rateul anului

Andrei Năstase s-a prezentat sub așteptări, în competiția electorală pentru Primăria Chișinăului. Campania, concepută ca o reconfirmare a victoriei din 2018, s-a transformat într-o înfrângere rușinoasă. Nu Ion Ceban a câștigat, ci Andrei Năstase a eșuat să convingă electoratul proeuropean și unionist că poate fi un primar bun.

„Republica Moldova nu e pregătită de concursuri”, – aceasta era motivația anulării concursurilor anunțate de Guvern, care au dat rezultate nesatisfăcătoare pentru blocul ACUM, dar favorabile PSRM și lui Dodon (Curtea Constituțională, procurorul general).

Enigma anului

Fuga lui Plahotniuc este enigma care provoacă cel mai mare interes. El nu putea fugi fără complicitatea lui Dodon, Maiei Sandu și Andrei Năstase. Ultimii doi au așteptat în mod inexplicabil o noapte și o jumătate de zi, înainte de a se prezenta la Guvern și a prelua puterea executivă cedată „pașnic” de PD. Simpatizanții blocului ACUM se consolează cu gândul că coaliția cu PSRM a fost inevitabilă pentru „a lua țara înapoi” de la Plahotniuc, considerând că Dodon este un rău mai mic. Dar dacă Dodon a fost într-adevăr și continuă să fie parte a binomului Plahotniuc-Dodon? Avem certitudinea că Plahotniuc a plecat cu adevărat, că absența sa fizică nu ne creează iluzia absenței sale politice? Guvernul „tehnocrat” al lui Chicu, fost ministru al PD, votat de deputații PSRM și PD, este constituit din consilierii și oamenii lui Dodon, realizează obiectivele programatice ale PSRM și PD. Dincolo de declarațiile lui Dodon, avem o guvernare PSRM-PD, cu o politică internă și externă „proMoldova”, care diferă doar „circumstanțial”, printr-o relație mai strânsă cu Rusia, de cea a lui Plahotniuc (Să nu uităm: PD condus de Plahotniuc a refuzat să voteze amendarea articolului 13 din Constituție, ca să se fixeze în ea glotonimul „limba română”). Încă un indiciu indirect că „sistemul” funcționează: Curtea de Apel Cahul nu a reușit nici anul acesta să judece cazul și să pronunțe sentința în cazul lui Ilan Șor.

Curentul anului

Sondajele atestă o creștere a ponderii unioniștilor: peste 30 la sută din alegători consideră că „Republica Moldova are viitor” doar în componența României. Astăzi unioniștii nu sunt reprezentați oficial în Parlament de niciun grup parlamentar, însă fenomenul în sine îi tulbură pe politicieni și este urmărit din afară.

Nicolae Negru

PRELUAT DIN   ziarulnational.md