[De curând] un prieten mi-a adus cartea unui anume Alexandru Racu, „Apostolatul antisocial”. Din câte am înțeles, mai nou aceasta ar fi cartea de referință a stângii intelectuale românești. Citesc prefața, introducerea, mă uit peste cuprins și răsfoiesc fiecare capitol.
Modestă sub toate aspectele.
Cel mai important: are o structură șubredă; fără aparat tehnic, scrisă greoi, cu greșeli de punctuație și note de subsol mai mari de jumătate de pagină. În partea a doua, care este și cea mai voluminoasă, polemizează cu anumiți intelectuali români. Regulă: când un autor mediocru vrea să își construiască o carieră intelectuală, cea mai ușoară cale este să se lanseze înjurând alți autori, mai ales dacă sunt contemporani. Efortul de gândire este minimal, nu necesită nicio investiție serioasă, operare cu mecanismele logicii, cu idei și raționamente complexe.
Să revenim însă la structura cărții. Toate observațiile de mai sus și cele care urmează sunt profesionale, nu axiologice – nu depind de preferința noastră pentru o teorie sau alta.
Cum ar fi trebuit să arate:
1. O reconstrucție a teoriei economice liberale
2. Construcția unei teorii economice alternative, care se putea sprijini pe argumente teologice, economice și morale
3. Modelarea teoriei alternative (cum ar arăta sistemul instituțional pe care teoria respectivă îl creează) și demontarea argumentelor teoriei economice liberale folosind logica implicată de teoria alternativă.
Cum arată:
1. O istorie intelectuală a Creștinismului
2. Încercarea de articulare a unei doctrine sociale ortodoxe
3. Polemizarea cu cinci intelectuali și universitari români (cea mai mare parte).
Pe scurt, o carte care nu poate fi luată în serios în niciun mediu cu pretenții; e doar o scurtătură pe care autorul o folosește pentru a intra în mediul intelectual românesc. Înșirarea unor date istorice și a unor nume cu autoritate, afirmații de natură emoțională („ …în condițiile actualului sistem economic, în care alții sunt nevoiți să îndure privațiuni pentru că nimeni nu-i angajează sau nu le oferă un salariu suficient pentru un trai decent…” Desigur, ce înseamnă „salariu suficient” și „trai decent” rămâne fără răspuns) și incapacitatea de a construi un argument folosind logica unei teorii alternative celei liberale demonstrează nivelul cărții. Poate că în viitor domnul Racu va reuși să își spele rușinea pe care o carte ca aceasta o aduce. Și poate că atunci nu va mai polemiza cu coperta a IV-a a cărții lui Horia Roman Patapievici (p. 108).
Până atunci, prieteni, să remarcăm nivelul intelectual al stângii românești: polemizarea cu coperta a IV-a a cărții lui Horia Roman Patapievici. Coperta a IV-a, acel citat de la final pe care îl citim cu toții când luăm prima dată o carte în mână.
P.S.: Am mai spus-o cu alte ocazii, dar trebui s-o reamintim mereu: preferința pentru stânga nu este o alegere întemeiată pe valori morale, ci o eroare de cunoaștere.
Robert Gabriel
Sursa Robert Gabriel
