Dispariția lui Vaclav Havel e o inadvertență. Aflăm, acum, că tînărul Havel avea 75 de ani. Nepotrivirea e revoltătoare. Un spațiu imposibil se deschide între Havel, intelectualul, contestatarul, rock-fan-ul, fixat definitiv, la 30 și ceva de ani, prin pulover, gusturi, educație, și veteranul de 75 de ani care lasă în urmă o Președinție de stat, o carieră de scriitor și o pildă politică nebănuit de complexă.
Descoperirea lui Havel va porni, probabil, abia postum. Confundat adesea cu personajul rebel la modul ceh (inclusiv buna creștere incurabilă a central europenilor de bună educație austro-ceho-maghiară) Havel a fost un om politic în același timp mare și insesizabil.
Dramaturgul s-a desprins lin de cariera artistică pentru a se dedica vieții publice. Ales Președinte de o națiune care nu s-a împiedicat în lipsa de experiență politică a alesului, Havel a rămas, pentru mulți, o imagine, nu o realitate. Însă Havel a fost mai mult decît suma simbolică a gesturilor sale. Puțină lume a remarcat că Președintele Cehiei a renunțat la vocația literară fără a se desprinde de înțelesul culturii literare. Președintele nu a fost un politician de partid dar a fost om de stat în adevăratul sens al cuvîntului: un înțelept cumpănit de filozofie și sigur pe durata valorilor. Omul de stat a învățat dintr-o experineță culturală bine ferită de nevroza erudiției să evite erorile politice tipice ale epocii. Cum a făcut Havel așa ceva? Refuzînd orbirea inetlectuală a contemporanilor agreați. Într-adevăr, Havel a reabilitat clasa intelectuală europeană, după o epocă lungă de orori și deraieri scandaloase. Cu Havel, se încheie sau ar trebui să demisioneze, în dizgrație, parada cinică a marilor preoți anti-occidentali și anti-democratici, de la Sartre și Althusser, la Chomsky și Zizek.
(…)
Unul din ultimele sale texte substanțiale, rostit la Praga acum un an și ceva, îl definește perfect. Havel e, în acest discurs final, un sceptic necoroziv. Destinul culturii occidentale îl neliniștește iar ruptura de memorie și istorie îi par cele două scurtături favorite ale lumii noastre spre faliment. Însă Havel rămîne, chiar în acest text de amărăciune subtilă, un optimist sau, mai curînd, un constructiv care descrie lucid bazele culturii europene: capacitatea de a creea unicate, distanța față de înserierea autoamtă a producției industriale, calitatea timpului care nu se reduce la secvențe identice și limitate. Havel recunoaște, pe filiera marii educații germane, Europa calității stabile și respinge varianta birocratică a agregatului unionist care a preluat numele Europei, fără să îl poată readuce la greutatea clasică.
(…)
Un om aparent greoi cu o pauză de replică foarte freceventă în bonomia cehă, Havel n-a avut nimic eroic. Cu toate astea, Havel n-a avut adversar. Regimul comunist pe care Havel l-a măturat fără crispare era falit în fața unei societăți care nu-și pierduse decența umană. Havel a continuat acest fir, rafinîndu-l cu o eleganță spirituală a la Viena 1900. Plus rock’n’roll.
Cu Havel se încheie sau începe să treacă marea generație esteuropeană a anti-comunismului rațional: Saharov, Walesa, Havel însuși. Timpurile lor se încheie exact în clipa în care lumea occidentală întîlnește următoarea fază a propriei crize. Începe o epocă de nesiguranță fundamentală, declin și politică irațională. Poate că plecarea lui Havel e, încă o dată, gestul unui om profund decent, făcut pentru alte lumi.
PRELUAT DIN Totul în scris
