A circulat zilele trecute pe Facebook, sponsorizat, un articol apărut în Dilema Veche și, intitulat, îndrăzneț, „Un discurs rușinos al Bisericii”, articol în care o doamnă psiholog Iordănescu s-a rățoit un pic la spusele purtătorului de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române pe tema unor obiecții aduse de acesta cu privire la educația sexuală în școală.
După o scurtă sumarizare a viciilor pe care le găsește afirmațiilor d. Vasile Bănescu, doamna psiholog conchide: „În fine, multe “scăpări” în vorbele Bisericii. E păcat (…). Evident, instituția are de apărat valorile proprii. Dar nu o poate face aruncând în lume discursuri cel puțin neglijente.”

Ce pot remarca eu este că până și într-o revistă cu pretenția unei oarecari ținute, cum e Dilema Veche, în textele favorabile educației sexuale (și defavorabile părerii exprimate de BOR) argumentele sunt înlocuite de repetarea neobosită a acelorași clișee de gândire care evocă numărul de adolescente care au născut ca dovadă și demonstrație în sine a tezei educației sexuale ca soluție și a absenței acesteia drept cauză, dar fără a răspunde concret niciunei obiecții și fără a contraargumenta într-un fel, mărginindu-se la enunțuri apodictice ori puneri la colț pe citări sau interpretări trunchiate sau deformate.

Să vedem:

Autoarea se supără și spune că Biserica Ortodoxă Română „nu este îndreptățită să își dea sau nu acordul pe un program laic de educație, ci doar să sugereze, să își expună opinia, să sfătuiască” ca și cum nu tocmai asta făcuse Vasile Bănescu – o expunere a opiniei Bisericii; a, că folosise expresia „nu e de acord” … bun, își exprimase dezacordul. Evident, asta nu înseamnă altceva decât un punct de vedere, nu un Veto legal imperativ și nici un aviz conform; iar corpurile sociale majore -precum Biserica- au toată legitimitatea ca în numele aderenților săi să își manifeste un punct de vedere. În schimb, deși neagă dreptul Bisericii la un “acord” pe programul laic de educație, doamna psiholog nu zice nici pâs despre necesitatea vreunui “acord” al părinților.

Autoarea prezumă, apoi, că Vasile Bănescu nu a citit statisticile; nu știu pe ce se bazează prezumția sa, dar știu că enunțurile d. Bănescu nu negau realitățile statistice, ci doar puneau la îndoială cauzele pe care organizații precum Salvați copiii sau personaje ca doamna psiholog le afirmă ca fiind la baza fenomenului –anume, lipsa de educație sexuală în școli.
În schimb, doamna psiholog nu a ascultat/citit cu atenție ce a spus d. Bănescu, pentru că nu ia act de referirile acestuia la posibilele cauze ce ar putea sta la baza fenomenului (lipsa educației în general, nu a celei sexuale sub forma une discipline școlare în particular, abandonul școlar, plecarea părinților în strrăinătate); doamna psiholog se limitează să reia apodictic afirmația că lipsa de educație sexuală determină maternitățile timpurii fără a lua în considerare alternativele invocate de cel pe care îl combate.

E supărată doamna psiholog pe faptul că d. Bănescu s-ar fi referit la existența doar a unor cazuri “punctuale” de maternități timpurii, când acestea ar fi, conform statisticilor, numeroase. Doamna psiholog ar fi putut citi, însă, chiar în extrasul pe care a ales să-l pună în introducerea articolului său din cuvintele domnului Bănescu, formularea exactă folosită de cel pe care îl atacă: “e vorba de cazuri punctuale, probabil n u m e r o a s e (subl. mea)”. Deci, nicidecum nu neagă domnul Bănescu numărul semnificativ al mamelor adolescente.

Și mai tare se supără doamna psiholog pe faptul că Vasile Bănescu evocă drept factor favorizant (remarcat statistic acum niște ani) al nașterilor timpurii, apartenența la “o anumită etnie”; cam “necreștinesc” -evaluează autoarea calitatea exprimării criticate (deși nu e clar ce anume e necreștinesc)- pentru ca apoi să continue că apartenența la o anumită etnie nu le aduce minorilor o genă în plus sau în minus responsabilă cu discernământul și cu capacitatea de a se apăra în fața abuzatorilor; ca și cum d. Vasile Bănescu ar fi afirmat așa ceva. Nu, evident că nu a vorbit nimeni despre gene în plus sau în minus, dar despre o anume cultură a comunităților tradiționale ale etniei cu pricina, cultură ce poate avea un impact asupra concepțiilor asupra vieții sexuale și maternității, se poate vorbi.

În fine, ca să o parafrazez pe doamna cu pricina, multe “scăpări” în vorbele unui psiholog. E păcat. Evident, doamna psiholog are de apărat valorile proprii. Dar nu o poate face aruncând în reviste articole cel puțin neglijente.

Cristina Popescu

PRELUAT DIN   Facebook

Citiți și: Adrian Papahagi: „Educația sexuală” e numele toxic prin care se încearcă pervertirea copiilor