Valul de critici absurde la adresa prezenței și poziționărilor Bisericii Ortodoxe Române în spațiul public, sunt inevitabil critici la adresa Patriarhului și a orientării pe care acesta a imprimat-o realist și înțelept Bisericii. Atacurile împotriva purtătorului de cuvânt al Patriarhiei, venind din partea unor persoane care mimau interesat în trecut apropierea de Biserică, sunt tot atâtea atacuri indirecte la Patriarh și la poziționările oficiale pe care BOR le-a avut față de situații cruciale din societate, recent față de crimele comise de armata rusă în Ucraina – reprezentând o încercare perfidă, dar transparentă de a schimba această orientare.
Un text publicat azi de dl. Vasile Bănescu:
Marii îngrijorați de „eviscerarea” Bisericii,
eviscerare operată prin situarea ei fermă față de obraznice tentative de parazitare politică și nerușinată vampirizare simbolică, dar și față de evenimente tragice cu impact internațional, precum un monstruos război de agresiune blasfemic justificat religios,
prin adecvarea ei multiplă, progresivă (nu progresistă!) la realitatea imediată care ne solicită permanent atenția morală (interpelarea publică a vocii unei Biserici vii, capabile să dialogheze, implicarea ei socială derivată din credința roditoare în fapte, nu stearpă, deci moartă, înnoirea rațională a limbajului îmbogățit constant prin lectură, pentru a nu se confunda secolul și rata necesara comunicare în el, articularea comunicării instituționale etc),
prin desprinderea ei de paseism, etnofiletism, superstiții, credințe magice și alte nenumite erezii cultivate sinucigaș de cei ce confundă bigot Tradiția cu tradiționalismul, Ortodoxia cu ortodoxismul, Creștinismul viu cu ritualismul mort, oameni profund ne-liberi, întrucât înregimentați, care vituperează modernitatea, ignorînd ce înseamnă ea cu tot cu noi și Biserică, adică prezența noastră ca moderni în lumea de azi, nu de ieri,
acești sofiști prolicși care mimează cabotin gândirea liberă și susțin cinic neutralitatea morală, retori logoreici care vorbesc cripto-politicianist despre Logos, iubire creștină și alte virtuți niciodată practicate, întrucât ele presupun libertate, nu înrobire în goana după like-uri, parvenire și arginți,
acești cameleonici contorsioniști în lupta cu realitatea, furibunzi pe claritatea morală numită și discernământ, propagandiști perfizi, în numele anti-propagandei, ai neutralității anticreștine în fața binelui și răului,
acești mari copleșiți de grija altuia, recte a Bisericii despre care perorează din exterior, nu ar sufla o vorbă despre cei care chiar compromit zgomotos Biserica, insultând inteligența, cultura, buna educație, bunul-simț, Evanghelia însăși sau memoria celor peste 100 de milioane de oameni uciși de comunism, atunci când fac apologia celor ce-l mai adoră încă pe Lenin și îl pictează în biserici pe Stalin, doi călăi antihristici ai umanității.
A crede că viitorul ar putea aparține unora care cred că au îndreptățirea să posede Biserica prin autoritarism lipsit de orice autoritate morală și intelectuală, nu să o slujească inteligent și smerit cu gândul la Hristos și la cei de lângă ei, a-i menaja și cultiva exact pe cei ce slujesc la cel puțin doi domni, a pleda perfid pentru izolarea fals “conservatoare” a Bisericii într-un trecut idealizat care ar putea fi resuscitat ideologic, a submina astfel Biserica vie care călătorește prin timp (traversând mereu un prezent) ca o imensă navă purtată de curenții adânci ai Tradiției, nu ca o epavă eșuată pe reciful trecutului,
iată cum arată „credința” limbută, nu mărturisitoare, a celor care își trâmbițează pe Facebook marea, sfâșietoarea lor îngrijorare pentru Biserică, cocoțați pe culmile ridicolului și ale disperării, adică ale „bolii de moarte” pentru ea.
Din fericire, Biserica aparține doar Celui ale cărui cuvinte nu vor trece, nu se vor învechi, nu vor muri niciodată. Celui care ne spune de pe crucea pe care îl ținem încă țintuit prin trădările noastre:
„Bucurați-vă!”
Vasile Bănescu
