Notă: Articolul de mai jos a fost publicat pe 7 martie, într-o formă mult restrânsă, în cadrul rubricii Vocile Dreptei de pe site-ul ziarului Evenimentul Zilei. De atunci încoace, textul a fost rescris și completat, ajungând de câteva ori mai întins decât cel apărut. Pentru a fi mai ușor de citit, l-am segmentat inițial în trei părți: Manipularea, Propaganda și Anormalul ca Firesc. Manipularea și Anormalul ca firesc conțin și material publicat deja în articolul de la Vocile Dreptei , în timp ce Propaganda aduce informații noi. Propaganda urma să fie un singur articol, dar socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg. Materialul avut la dispoziție s-a extins considerabil și a făcut ca textul să fie prea lung. Prin urmare, m-am hotărât să segmentez Propaganda în două subcapitole. Primul a fost publicat vineri, iar al doilea apare astăzi.
The Kids Are All Right, filmul corect politic pregătit de activiștii gay pentru vizionare la Muzeul Țăranului Român, nu este rezultatul unei imaginații bogate, ci are ca punct de pornire experiența personală a regizorului Lisa Cholodenko. Din viața ei alături de partenera sa, Wendy Melvoin, și dorința lor de a avea copii, Cholodenko a pregătit această „capodoperă” numai bună de folosit ca armă ideologică.
„Tocmai mă întorsesem de la Los Angeles la New York”, spune Cholodenko, regizor și coscenarist al The Kids are All Right. „Și voiam să am un copil. M-am îndrăgostit de Wendy și știam amândouă că ne îndreptăm spre 40 de ani și că ceasul biologic al fiecăreia bate amenințător. Am dezbătut dacă să folosim inseminarea artificială ori să apelăm la un prieten. În cele din urmă, mama mea a spus „mai bine recurgeți la un donator de spermă ”. Acea dilemă a inspirat The Kids are All Right, film care este despre un cuplu de lesbiene, cu doi copii adolescenți, și ce se întâmplă când donatorul de spermă devine parte din viața lor. Atât Cholodenko, cât și partenerul ei, muziciana Wendy Melvoin, au încercat în același timp să rămână însărcinate. „Am rămas însărcinată prima și Wendy a hotărât rămânem la un singur copil”, a explicat Cholodenko […] .
Intriga filmului este de slabă calitate. Un cuplu de lesbiene are doi copii, fiecare dintre lesbiene fiind mamă biologică pentru unul dintre ei. Sarcinile au fost rezultatul inseminării artificiale a celor două femei cu spermă de la același bărbat (notă: regizorul fimului, Lisa Cholodenko, a apelat ea însăși la o bancă de spermă). Ajunși adolescenți, copiii îl caută pe tată, îl găsesc și se apropie de el. Una dintre lesbiene are o aventură (!) cu tatăl, dar renunță și se întoarce la partenera sa. Copiii îl resping pe bărbat și, cu puțin înainte de încheierea filmului, lesbiana numărul doi (care acționa în rol de pater familias) îi închide acestuia ușa în nas, după ce îi spune tatălui propriului copil „Asta este familia mea! […] Tu ești un nenorocit de intrus! Dacă vrei o familie, du-te și fă-ți una!” („This is my family! […] You’re a fucking interloper! If you want a family so much, you go out and make your own!”). Totul se termină „cu bine” (?), „familia” homosexuală reușind să depășească criza în care fusese aruncată de „intrus”.
După cum se poate vedea, mesajul social-politic progresist este extrem de important. Privitorii trebuie să fie convinși nu doar de similititudinile (inexistente) dintre cuplurile gay și cele hetero, dar și de capacitatea primelor de a asigura un mediu propice pentru creșterea copiilor.
Chicagoist: Cu ce speri că va rămâne publicul după vizionarea acestui film, probabil unul dintre primele contacte îndeaproape cu o familie de gay sau lesbiene, totuși una construită artificial?
Lisa Cholodenko: Aceea că puștii sunt în regulă, ca și familiile din care fac parte, și trebuie să existe drepturi egale pentru toți.
Limbajul folosit de regizorul Cholodenko în interviul acordat Chicagoist este înșelător. „Drepturi egale pentru toți” este newspeak politically correct pentru „acțiune afirmativă” și discriminarea „pozitivă” a celor percepuți ca făcând parte dintr-o minoritate considerată „oprimată”. Antidiscriminarea nu are nimic de a face cu neutralitatea. Este nouă formă de intervenție, singura diferență fiind aceea că acum intervenția se face de partea Progresului și a combaterii „discriminării” și nu de partea „bigotei” și „intolerantei” reacțiuni „homofobe”.
Altfel, realitatea trebuie să facă loc ideologiei. O dovedesc și interviurile lui Heather Catlin cu câțiva dintre actorii principali ai filmului The Kids Are All Right, Julianne Moore și Mark Ruffalo. Atât Moore, cât și Ruffalo lucrează și își duc viața în medii prin excelență progresiste. Bine integrați în universul valoric al Hollywood-ului, își educă odraselele în spiritul „diversității” de toate culorile. Parte din educația „diversității” pe care o oferă copiilor este și datoria „morală” de a face cunoscut întregii lumi că nu există diferențe între cuplurile de homosexuali și cele de heterosexuali.
Heather Catlin: În acest film joci rolul soției Annetei Benning și asta este ceva ce n-am prea văzut pe marile ecrane – un cuplu de lesbiene cu copii. De aceeea ai fost atrasă de idee, pentru a arăta cumva că poate fi normal, că este normal?
Julianne Moore: Cred că este normal. Mai devreme am fost întrebată dacă cred sau nu că filmele influențează cultura populară și am spus că, mai mult decât orice altceva, o reflectă. Așa că eu cred că este genul de familie care în zilele noastre poate fi văzută peste tot în Statele Unite și aproape că nici nu este progresistă. Cred că este doar realitate și, mai mult decât orice, este un portret al unei relații pe termen lung și al unei familii. Așa că am vrut să particip pentru că este ceva foarte asemănător cu viețile oamenilor pe care îi văd în jurul meu.
[…]
Heather Catlin: Consideri că acceptarea relațiilor gay este o chestiune ce ține de generații sau ești de părere că societatea se schimbă?
Julianne Moore: Este interesant pentru că a fost un articol pe prima pagină din NYT – acum câteva luni ori poate mai demult, nu știu exact – despre copiii crescuți de cuplurile gay. Îți dai seama, în ultimele două decenii și ceva, prima generație de copii (adoptați n.t.) s-a maturizat. Și ghici ce! S-a descoperit că sunt minunat de bine integrați și foarte fericiți și că aceste familii cu doi părinți nu erau cu nimic diferite de familia heterosexuală cu doi părinți. Așadar, eu cred că societatea s-a schimbat pentru că s-a petrecut ceva. Cu cât ești mai aproapiat de ceva, cu atât ești mai tolerant. Când înțelegi, când se află fix în dreptul tău, deodată spui „O, uite! E normal!”.
Heather Catlin: O temă foarte fierbinte în acest moment este cea a drepturilor gay, căsătoria homosexuală. Care sunt gândurile tale pe acest subiect?
Julianne Moore: Sunt absolut de acord că trebuie legalizată. Nu există nici un motiv pentru care familiile homosexuale să nu aibă parte de aceleași lucruri pe care le au familiile heterosexuale. Practic, cuplurile gay doresc să se căsătorească, să aibă aceleași drepturi și responsabilități. Absolut, trebuie să se legalizeze.
Heather Catlin: Și cum vorbești despre asta cu copiii tăi? Cum vorbești despre acceptare și despre rolul tău și… ? Te-au văzut sărutând o altă femeie și…
Julianne Moore: Nu trebuie să vorbesc. Au destui prieteni care au două mame sau doi tați. Asta spun când zic că este o problemă de natură generațională și că societatea se schimbă. Au crescut știind că poți fi într-o relație fie cu un bărbat, fie cu o femeie, și că poți alege asta și că există familii de acest tip. Așadar, nu este o temă de conversație, este o realitate.
[…]
Heather Catlin: Crezi că este o problemă de natură generațională (generațiile tinere sunt mai receptive) sau ești de părere că societatea se schimbă cu adevărat și acceptă relațiile homosexuale?
Mark Ruffalo: În acest moment există un sondaj interesant despre abrogarea legii Don’t Ask Don’t Tell. În urmă cu 10 ani, 30% dintre americani credeau că trebuie să o abrogăm, acum 75% dintre americani spun anulați DADT, lăsați homosexualii în armată. Asta este o schimbare majoră în zece ani. Tinerii… fiul meu… noi locuim lângă un cuplu gay. Ei au un băiat. Băiatul meu se duce și se joacă cu acel băiat. S-a jucat mult timp cu el, a luat prânzul acolo, se duc împreună la înot, se joacă, există reguli care trebuie respectate și în acea casă, își iubesc copilul la fel de mult. Fiul meu nu s-a întors niciodată acasă pentru a mă întreba „Tată, el de ce are doi tați?” pentru că familia lui nu e cu nimic diferită de a mea. Cu cât avem mai multe interacțiuni cu acești oameni care sunt diferiți de noi, cu atât mai mult ne dăm seama cât de asemănători sunt. Cred că această întreagă dispută despre căsătoria homosexuală este ultima rămășiță a unui mod de gândire foarte învechit care nu lasă loc pentru umanitate, în toate formele sale complicate și colorate.
Heather Catlin: Sunt de acord. Minunat, mi-a făcut plăcere să vorbesc cu tine!
Adesea se trece cu vederea că războiul cultural se duce prin mijloace neconvenționale, dar Juliane Moore si Mark Ruffalo spun lucrurilor pe nume. Cei doi actori recunosc deschis că lumea bună din industria filmului dorește să își aducă propria contribuție la progresism. Nu se limitează la educația propriilor copii și acționează pentru a-i lumina și pe ai altora. Progresiștii de la Hollywood își dedică o bună parte din timp normalizării homosexualității și ridiculizării opoziției la mișcarea LGBT. Filmul e mai mult decât o slujbă și o formă de artă: manipularea prin imagini în mișcare este cea mai puternică formă de propagandă cunoscută omului. De altfel, la o privire mai atentă, devine evident că scopul nemărturisit al introducerii în filme a unui număr atât de mare de gay în rândul personajelor principale este lupta cu „modul de gândire foarte învechit” și „corectarea” gândirii majorității heterosexuale prin condiționare pe o perioadă îndelungată de timp.
Sunt depuse toate eforturile posibile pentru a cosmetiza realitatea și a induce ideea că anormalul e firesc, ba chiar dezirabil, dar nu se acordă nici un pic de atenție problemelor reale pe care le întâmpină homosexualii. Instabilitatea emoțională, dependențele, numărul foarte mare de parteneri și violența (inclusiv fizică) rămân departe de ochii „marelui public”. Simpla lor mențiune este considerată o expresie a intoleranței unor oameni „îndoctrinați cu heteronormativitate”. Prin urmare, ele nu sunt luate în seamă de preoțimea seculară a mișcării gay.
Rezultatele se văd. În filme și seriale homosexualii nu sunt doar suprareprezentați, ci și portretizați ca fiind mai inteligenți, mai sensibili, mai citiți și mai simpatici decât personajele heterosexuale. Implicit, homosexualitatea nu mai este prezentată așa cum este în realitate, ci este privită prin lentila ideologică a Stângii progresiste, de rit nou. Anormalul a devenit firesc.
(va urma)
8 Comments
Transsylvania Phoenix
25 August 2013Forma cea mai eficienta de propaganda politica este mass media iar cea mai efectiva forma a mass mediei cu cele mai indelungate efecte este filmul de lung metraj.
Conservatorii sunt efectiv batuti la scor de liberali in ceea ce priveste propagarea mesajului si valorilor conservative in media. Singurul post de stiiri si analiza politica care nu le este ostil este Fox News. Iar in ceea ce priveste productia TV si cinematografica cu doua exceptii notabile, tot ce se produce in televiziune si Hollywood este facut sa suporte mesajul progresist. Cele doua excepti pe care le-am mentionat sunt Blue Bloods -un serial fictional despre o familie in care sunt trei generatii de politisti, si Duck Dynasty – o familie de milionari barbosi din sudul Statelor Unite care ai carei membri muncesc in afacerea de familie recicland lemn pe care il transforma in…nu stiu cum se spune in romaneste la „duck calls”.
In orice caz, Duck Dynasty a devenit serialul #1 cu cei mai multi spectatori adulti din intreaga istorie a televiziunii Americane. Mesajul lor este simplu si rezoneaza cu telespectatorii Americani care sunt satui pana peste cap de propaganda progresista: munca + patriotism + credinta in Dumnezeu + familie unita = succes. Daca aveti posibilitatea se le urmariti in Romania vi le recomand cu caldura.
Din pacate cele doua seriale mentionate sunt singurele productii din miile de productii care sunt transmise pe zecile de canale TV sau proiectate in zecile de mii de ecrane ale cinematografelor Americane. Drept pentru care milioane de tineri care deja sunt supusi unei educatii progresiste fortate in scolile si universitatile la care se duc, sunt supusi la aceiasi indoctrinare in momentul in care dau drumul la televizor sau intra in sala de cinematograf.
Din nefericire conservatorii au decis ca au pierdut deja razboiul propagandistic. Insa acest lucru nu este adevarat. Desi marginalizati, in Hollywood mai sunt inca actori si producatori care au valori conservative. Iar publicul American inca asteapta sa vada productiile lor – succesul rasunator al serialului Duck Dynasty este un prim exemplu al acestei dorinte.
Pe aceeiasi tema: unii dintre voi stiti deja ca fiul meu este student la scoala de film a University of Southern California. Saptamana trecuta un film pe care l-a facut pentru un festival-competitie de scurt metraj (48 Hour Film Project) a fost prezentat publicului impreuna cu alte 12 filme din acelasi grup „C” in cadrul aceleiasi competitii intr-un cinematograf din centrul Los Angelesului. In decursul a patru zile au fost in total prezentate peste 120 de scurt metraje. Filmul lui care se cheama „Synchronicity” (Sincronizare) a fost singurul din grupa -si probabil din intreaga competitie, care a avut un mesaj conservator; in contrast, doua alte filme din aceiasi grupa de 12 scurt metraje au prezentat povesti din viata unor…ati ghicit, lesbiene! Sunt curios cate spectatoare din sala de cinematograf in care ne aflam erau lesbiene? Probabil ca nici una; insa cei care au facut cele doua filmele vor sa dea impresia ca lesbianismul este mult mai raspandit decat este in realitate, iar mesajul lor subliminal este „daca vezi atat de multe lesbiene pe ecran, inseamna ca ele sunt si si in aceasta sala, deci lesbianismul si homosexualitatea sunt normale”.
Nu am participat decat la prezentarea filmelor din grupa in care a fost inclus filmul nostru insa sunt gata sa pun pariu ca din totalul celor peste 120 de filme care au rulat in cele patru zile, filmul nostru a fost singurul care a mers impotriva curentului propagandistic progresist (am folosit cuvantul „nostru” fiindca eu am fost producatorul si vreau sa ma dau si eu mare ;))
N-am sa va povestesc despre ce este vorba in film fiindca nu vreau sa va stric surpriza. Il voi pune pe Youtube in pe data de 9 septembrie. dupa ce avem permisiunea sindicatului actorilor SAG – AFTRA (doi dintre actorii nostri sunt actori profesionisti si membri SAG si suntem legati de obligatiile lor contractuale in ceea ce priveste lansarea publica a filmului). Filmul este deja subtitrat in limba Romana si gata sa fie uploaded pe Youtube. Am sa postez linkul si sper sa va placa – iar daca va place sper sa dati click pe „like” si sa-l trimiteti mai departe rudelor si prietenilor.
emil borcean
25 August 2013Îl preluăm cu plăcere. Să ne anunți când e disponibil pe YouTube… mister film producer ???? keep up the good work!
Transsylvania Phoenix
25 August 2013Sper sa va placa si voua, reactia publicului din sala a fost extrem de pozitiva. Genul pe care l-am avut a fost „drama”. Noi speram sa fim alesi pentru comedy, dark comedy sau mistaken identity insa Dumnezeu a hotarit altfel si la tragerea la sorti a genurilor de film Vlad a tras biletul pe care scria „Drama”.
Deci vineri la 8 seara ni s-a dat genul de film. In 48 de ore dupa ce s-a tras la sorti trebuia sa facem un scurt metraj cu o durata intre 4 si 10 minute pentru care nu aveam nici cea mai mica idee de scenariu si sa-l predam juriului duminica urmatoare la 9 seara. Asa ca ne-am strans toti (Vlad, eu, doi dintre actori, scriitoarea si coproducatorul) si am hotarit sa luam o idee pe care Vlad si cu mine o pregatisem pentru comedie sau mistaken identity si sa o transformam in drama. Am discutat si scriitoarea a pus pe hartie scenariul si dialogurile pana la 3 dimineata. Desi genul este drama, caracterele principale incearca sa-si gaseasca compasul moral iar subiectul trateaza…nu va spun inca ce dar este serios ???? , am hotarit totusi sa lasam elemente de umor pentru „comic relief”. Si bine am facut, pentru ca filmul nu este plictisitor si publicul a reactionat cu rasete cand momentele comice intervenit, cu seriozitate cand dramatismul a fost prezentat si cu aplauze cand filmul s-a terminat. Pot sa spun (fara falsa mandrie) ca din cele 12 filme din grupa C, Synchronicity a parut sa fie cel mai bine realizat si desi a durat 9 minute si 58 de secunde (doua secunde mai putin decit limita impusa) a parut sa fie si cel mai scurt. I-am intrebat pe cu cei doi actori profesionisti pe care i-am avut si pe co-producatorul meu care are destul de multa experienta de ce filmul nostru a parut atit de scurt fata de celelalte productii prezentate iar raspunsul a fost extrem de simplu: pentru ca nu te plictisesti vizionand un film bun. Cand vezi un film bine facut timpul trece repede; iar cand vizionezi un film plictisitor ti se pare da dureaza la nesfarsit, impresie pe care am avut-o vazind restul filmelor prezentate (cu exceptia unei comedii / western in care toti actorii au fost copii, cel mai varstnic dintre ei fiind de 8 ani).
Trei poze: prima din timpul filmarii cea de-a doua dupa premiera la cinematograf iar cea de-a treia de la petrecerea de dupa premiera:
http://www.glocktalk.com/forums/attachment.php?attachmentid=234920&d=1375584071
http://www.glocktalk.com/forums/attachment.php?attachmentid=235269&d=1377195343
http://www.glocktalk.com/forums/attachment.php?attachmentid=235271&d=1377195724
Costin Andrieş
25 August 2013Felicitari, TP, abia astept sa vad filmul! ????
Liv STOmer
25 August 2013Si-au corectat si iar corectat la gandirea asta de-au nenorocit-o de tot. Deunazi, in Copenhaga fiind, a fost aici aniversarea 200 de ani de la „Mica sirena” de Andersen, buluc de turisti, etc. Normal, lobby-urile gay au profitat si s-au lipit si ei: am vazut autobuze cu steaguri gay, am vazut doua fetite machiate strident cu curcubeul, cu steaguri cu curcubeul, mergand pe strada strans imbratisate. MI s-a parut gretos. Colegi de camera de-ai mei, cand le-am declarat ca sunt conservator si impotriva a asa ceva, s-au uitat stramb la mine, spunand ca nu inteleg lumea moderna, ca astea sunt lucruri normale, societatea se schimba. In special 2 raveri (si subliniez: asculta numai idiotenii electro-tehno, nici nu vreau sa ma gandesc ce-ar zice daca le-as pune Mozart, cand le-am pus Suede, sau Gene, sau Beatles, adica muzica facuta un pic si cu sufletul, nu doar cu softul, au ras de mine, ca ce-i miorlaiala asta; a, unul a vrut sa ma convinga sa ascult Gheorghe Gheorghiu-Daca dragoste nu e nimic nu e….), care, daca le vorbesti orisice despre politica romaneasca, iti spun „syii ce, las-o moale, acuma esti in Dk., ce te mai intereseaza? Oricum toti politicienii sunt la fel!”. A, si atitudinea generala fata de danezi e „lasa dom’le, ca au de unde! am vazut cersetori cu i-phone, am auzit ca dau burse, trebuie doar sa ceri! lasa ca ne „descurcam” sa obtinem msi noi!”. Despre munca, la facultate, despreinvatat? C’esti nebun? Let’s chill!! Let’s smoke weed! (pe care foarte multi o descopera cum coboara din avion. Mi se pare foarte trist; mi-e rusine de conationalii mei, cand vad cat de prietenosi si deschisi sunt multi danezi. Eh. Noroc ca multi dintre romani caopoteaza, pe parcurs, si se intorc inapoi cu coada-ntre picioare. Unul imi spunea, mandru, cum ascu;ta el Tudor Gheorghe in drum spre facultate, la i-pod. pacat de aparat.
emil borcean
25 August 2013Succes Liv, orice ti-ai propus sa realizezi!
Liv STOmer
25 August 2013Da, multumesc, im gonna really need some!! ???? Da, adevarul e ca e tricky; multi romani sunt boi, sau vin aici gata brainwashed; cum ar putea sa gandeasca asta cand facultatea in .dk le da micul dejun gratis lapte+cereale dimineata, hartie A3 gratis, carti, practic, gratis, etcetc? Cema scarbeste de-a dreptul e ca boii au impresia tampita ca toate lucrurile astea pica cumva din cer, ca „alasa dom’le, ca danezii astia sunt bogati, au de unde!!”. Nu realizeaza nici unul cat de multa munca e in spatele tuturor lucrurilor minunate pe care le iau aici de-a gata, for granted, si cand, D-ne feri!!, le cere in sfarsit cineva sa puna osul realmente la treaba, il injura si considera ca omul ala le vrea raul, probabil. Ma gandesc uneori la Romania, stii, si daca ar trebui sa-mi para sau nu rau de ce-am lasat in urma; cu siguranta mi-e enorm de dor de maica-mea, de prietena-mea (am vorbit sa ne casatorim in urmatoarea vacanta, definitely); insa, uitandu-ma la colegii mei de camera, gandindu-ma cum sunt, cat de goi sunt pe dinauntru, cat de nuli sunt, imi spun mereu ca n-are dupa ce sa-mi para rau:frumoasa tara, pacat ca-i locuita. Mai nou, inteleg ca Ponta a impozitat suplimentar chiriile, DAR a plafonat impozitul, adicatelea cine castiga mai mult din chirii plateste tot atat. Pentru cine-o fi ea, legea asta, ghici povestea mea, ghici, ghici? Oare nu cumva pt. dragutzii deparlamentari, care au fiecare zeci de proprietati inchiriate? Adica, deh, trebuie sa alimentam bugetul, dar sa-l alimentam de la amarasteanul care are cate-o garsoniera pe care-o inchiriaza cuiva, nu cumva de la noi! Si cand le spun la boii de-aici ca asta se intampla, imi raspund „ce-ti pasa, esti in Dk!”. Groce. Sau mi se zice ca da, astia de-acuma sunt nasoi, dar nici Elena Udrea nu era….cred ca pana la urma o sa ma mut singur, ca nu-i mai suport: nu-mi imaginam ca chiar atatia tineri sunt hipsteri, si nu-mi inchipuiam cata prostie poate exista in capetele acestor oameni. Unele lucruri sunt greu de crezut, pana nu le traiesti pe pielea ta. In fiecare dimineata plec din „happy-land” si ajung la scoala, unde danezii si alti colegi din alte tari muncesc ca turbatii, facem deja proiecte de casa din 1ma saptamana. Sper sa scap de colegii de camera cat mai repede, ca simt ca ma tampesc. Ma rog, nu-s toti asa, ardelenii nu-s asa. Dar sunt doi moldoveni pe care deja numai cani ii vad vad negru in fata ochilor. Unul din ei sta cate 5-6h/zi pe skype cu pretena-sa, mimeaza sex online cu ea, cu noi de fata…e gretos de tot…
Vlad M.
25 August 2013Ruffalo asta pare sa fie un soi de geniu de la Hollywood.