Obedienţă şi Îndărătnicie la Casa Roşie

Ciudate mai sunt principiile! La modul absolut ele sunt clare, fireşti şi duc într-un singur sens, însă citite în cheie relativă ele permit poziţii ireconciliabile şi încrâncenări de tranşee. Dacă meciul declaraţiilor Ponta vs Severin s-ar fi rezumat doar la ziua de ieri, un neavizat ar fi dat răbdător din cap şi şi-ar fi zis că nu se poate pronunţa în aşteptarea unor evoluţii ulterioare. Ce a fost de fapt? Iată în primul rând declaraţia lui Victor Ponta:

“Domnul Adrian Severin trebuie să demisioneze din Parlamentul European şi trebuie să demisioneze din Partidul Social Democrat”.

În replică, Adrian Severin a spus:

„Am constatat, cu surprindere, că domnul Ponta trage concluzii citind un ziar. Aşa aruncăm în aer dreptul la apărare, prezumţia de nevinovăţie, prezumţia de bună credinţă, pentru că oamenii politici nu au curajul să stea drepţi în faţa opiniei publice şi să-şi susţină punctul de vedere. E mai simplu să faci sacrificii rituale”.

La fel ca PCR-ul din alte timpuri, PSD aşteaptă semnele şi indicaţiile de la Noua Moscovă-Bruxelles pentru ca să acţioneze în cascadă la comanda şefului informal şi a şefului formal. Nu este vorba despre clarificări ideologice sau impulsuri morale când se răspunde numai din obedienţă, iar dacă mâine Martin Schultz ar da un telefon şi i-ar spune lui Ponta să-l lase mai uşor pe Severin, conducătorii PSD-ului s-ar supune fără crâcnire.

Ceea ce pare o dispută obişnuită este dovada unei maladii de care suferă stânga românească pesedistă, care moşteneşte şi conservă înclinaţiile, metehnele şi modul de acţiune al Partidului Comunist Român, partidul format acum aproape 90 de ani la indicaţiile Moscovei.

Luni 21 martie, Victor Ponta şi Adrian Severin discutaseră pe marginea scandalului cash for law, iar şeful PSD acceptase concesia maximă la care era dispus europarlamentarul, adică autosuspendarea. Întrucât la Bruxelles acuzaţiile de corupţie i-au nemulţumit profund pe socialiştii europeni, conducătorul de grup Martin Schultz l-a contactat pe Victor Ponta şi şi-a reiterat cererea ca Adrian Severin să se retragă prin demisie din Parlamentul European dar şi din PSD. Ponta i-a cerut demisia lui Severin abia după ce a fost luat la rost de şeful socialiştilor şi nu ca urmare al unui reflex intern al forului de conducere al partidului sau al unei meditaţii personale. Partidul însuşi a aşteptat să se pronunţe şi conducătorul său de suflet, Ion Ilici Iliescu, pentru dublă demisie, pentru ca unii aleşi să mârâie contra eurodeputatului lider al delegaţiei PSD la Bruxelles.

Ieri 22 martie, istoria a mai reuşit o reîntoarcere prin legătura dintre trecutul stalinist şi prezentul Casei Roşii psd-iste, iar dacă Moscova a fost înlocuită de Bruxelles, iar PCUS cu Grupul Parlamentar al Socialiştilor este doar o chestiune de nuanţă şi nu de fond.

La fel ca PCR-ul din alte timpuri, PSD aşteaptă semnele şi indicaţiile de la Noua Moscovă-Bruxelles pentru ca să acţioneze în cascadă la comanda şefului informal şi a şefului formal. Nu este vorba despre clarificări ideologice sau impulsuri morale când se răspunde numai din obedienţă, iar dacă mâine Martin Schultz ar da un telefon şi i-ar spune lui Ponta să-l lase mai uşor pe Severin, conducătorii PSD-ului s-ar supune fără crâcnire.

În ceea ce priveşte atitudinea îndărătnică a lui Adrian Severin, această frondă pare mai degrabă una din ariile contra lui Stalin ale unui Troţky în exil decât un discurs moral al lui Socrate adresat atenienilor. Respingerea de către Adrian Severin a ideii dublei demisii nu provine din încrederea pe care o are în legalitatea acţiunilor sale, ci este vorba despre acelaşi reflex condiţionat comunist al agăţării de scaun ca unic mijloc a apărării, la care se adaugă şantajul pe care îl presupune ocuparea unui loc în forumul european. O acţiune în justiţie este încă departe, iar un avocat cunoscător al tertipurilor generatoare de termene lungi cum este Adrian Severin va fi în stare să se agaţe de orice amănunt, la fel cum o pungă purtată de apele ploii către o gură de canalizare se agaţă de orice piatră din calea sa.

6 gânduri despre “Obedienţă şi Îndărătnicie la Casa Roşie

  1. Patetici, jalnici si penibili…plus o doza imensa de nesimtire crasa…
    Aproape ca ma resimt organic cand ii vad pe Ponta & compania la tv…

  2. Nici unul nu e usa de biserica. lingai, oportunisti, hoti, … bleah. si mai au si pretentia sa te duci la vot, sa le dai legitimitate…

  3. A inceput romanizarea parlamentului european. Daca cei care ancheteaza cazul lui Severin nu ii gasesc ceva in neregula, s-a terminat in viitor cu demisiile de onoare . Nici un parlamentar, indiferent de unde vine, nu va mai fi asa de fraier incat sa demisioneze daca nu este prins in flagrant. O simpla ancheta jurnalistica nu va mai avea nici un efect.

  4. romanizare nu e termenul potrivit – asta e socialismul,
    rezultaul sau este la fel peste tot.
    coruptie, prostie, saracie.

  5. Presedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, i-a cerut demisia lui Adrian Severin, citez din Romania Libera:

    „M-am întâlnit, astăzi (joi, n.r.), mai devreme, cu domnul Severin. L-am sfătuit că în situaţia lui cea mai bună soluţie este să demisioneze din funcţia de europarlamentar”

    …veţi vedea ce decizie va lua. Eu l-am sfătuit foarte serios să demisioneze şi acest lucru ar fi şi pentru el personal cea mai bună soluţie”,

    Există un acord larg pentru o atitudine de toleranţă zero faţă de un astfel de comportament precum cel menţionat în Sunday Times

    Sublinierea imi apartine.

  6. N-avem de ce sa ne miram ca lucrurile stau asa!! Este ceva firesc si logic. Ceea ce este mai rau, esta faptul ca vechii comunisti acum la putere si-au creat deja progeniturile care sa le duca mostenirea mai departe, de exemplu Ponta, care are doar 38 de ani si este un indoctrinat perfect! Vom scapa noi vreodata de molima rosie?

Lasă un comentariu

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.