Paravanul olimpic

    5

    Jocurile Genocidului: Beijing 2008Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice: spectacol total made in China. O demonstraţie de comunism cu faţă umană, dar cu efect devastator asupra audienţei externe. Milioane de oameni privind cu fascinaţie fiecare mişcare a celor zece mii de chinezi aflaţi pe stadion şi, lăsându-se furaţi de artificii şi alte lumini, căzând în capcana pusă de Partidul Comunist Chinez.

    La Jocurile Olimpice de la Beijing, China şi-a arătat adevărata faţă, dar prea puţini au reuşit să treacă dincolo de măştile puse la înaintare de PR-ul neomaoist. Cei mai mulţi au preferat să îngroaşe corul admiratorilor, aducând laude organizatorilor chinezi. În spatele acestora, o admiraţie autentică faţă de ce poate noua Chină şi o profundă neînţelegere a ceea ce a fost, este şi va fi Republica Populară Chineză.

    În Paravanul olimpic din numărul 962 al revistei “22” Traian Ungureanu explică de ce.

    Paravanul olimpic

    Traian Ungureanu

    Nimic mai binevenit decât kitsch-ul stabil al ceremoniilor oficiale. Într-un anume fel, de mult şi bine rodat, enormă incom­petenţă stilistică a ceremoniilor de stat garanteaza ceva esenţial: imobilismul geo­po­litic. Nimeni nu e, adică, agitat de idei şi viziuni noi, de pulsiuni care anunţa că lu­mea trebuie remodelată, în numele şi prin mijloacele colosale ale unei noi am­biţii globale. Când e sterp, inept, stângaci – ori­cum, dar nu coerent şi ofensiv – ceremoa­nialul de stat spune că lumea stă bine, iar viitorul e previzibil. Când, însă, trece în alegorie, fabricând mesaje şi soluţii, cere­mo­nialul de stat devine festival vizionar. Iar lumea are de ce se teme. Cine a văzut spectacolul de deschidere a Jocurilor Olim­pice de la Beijing a privit, chiar fără s-o ştie, prin intrarea în secolul XXI.

    Inventatorii scrisului nu pot citi (pe Internet)

    Ceremonialul de stat aşternut vreme de patru ore la Beijing e preambulul copt si pictograma încheiată a lumii în care ris­căm să trăim, a mutaţiei generale de men­ta­lităţi de care ne apropiem, pe măsură ce ne plictisim de propoziţiile clasice ale de­mocratiei. Simbolistica oficială a ma­re­lui festival de stat chinez a desfăşurat unul si acelaşi mesaj. A fost vorba tot tim­pul de disciplina de mase, încordare coor­do­nată la nivel mega demografic şi ex­pan­siu­ne robotizată. Noutăţile aparente au ve­nit din supradotarea tehno şi din refe­rin­ţa istorică insistentă. Nu e nimic nou, de fapt, în aceste două aparente schimbări de discurs.

    Tehnologia frenetică şi covâr­şi­toare e noul mediu comun, noua plasmă na­ţional-uniformă care înlocuieşte sau, mai degrabă, ascunde vechea unitate con­­formă a maoismului. Partidul nu mai ţine să vorbeasca nonstop, dar administrează, în schimb, un continuum tehnologic la fel de vid, inexpresiv şi inevitabil ca versetele maoiste. Referinţa istorică insistentă, re­pe­tiţia bizară a imaginilor prin care auto­ri­ta­tea organizatoare chineză a tinut să ne înştiinţeze că lumea se sprijină pe ştiinţa arhaică şi inteligentă chineză nu e decât masca precară a unui sentiment rudi­men­tar. Naţionalismul chinez revine – tot ca sub­stitut recomandat al maoismului – şi ne spune că vechea problemă istorică nu s-a resorbit sau vindecat: oficiala su­feră de un fabulos complex de inferio­ri­ta­te pe care e gata să îl basculeze resen­ti­mentar în pretentii paranoice de supre­ma­ţie. Aşa lucrează acea nevroză a pri­ma­tului universal pe care au trăit-o sau o trăiesc micii sau marii geloşi şi toţi sur­cla­sa­ţii predemocratici: sârbii, ruşii şi, din când în când, cu mijloacele unui naţio­na­lism de ipsos, românii.

    Da, China a inven­tat hârtia şi s-a pus devreme pe scris, dar a continuat blocând Internetul, cu minuţie tipică, asa cum constată, acum, la Beijing corespondenţii străini. Lista “site-urilor sub­versive” de care vorbeste Partidul Co­mu­nist Chinez nu e cunoscută, dar e uşor de bănuit. Cine a încercat să acceseze site-ul Amnesty International a încercat degeaba si are sorţi de izbândă numai dacă se repede, cu tot cu laptop, undeva la un metru in afara graniţelor de stat chi­ne­ze.

    Raportul Amnesty International asu­­pra situaţiei drepturilor omului în China nu trebuie cunoscut în China. La fel, în­­sem­narile corespondenţilor prezenţi la Bei­jing care îsi caută zadarnic blogurile per­sonale pe net. La ce bun, atunci, mă­re­ţia originilor şi mirifica vocaţie chineză a scrisului ca artă pictorială? Desigur, la nimic altceva în afara nevoilor bulimice ale revanşei naţional-imperiale chineze. Re­gimul comunist chinez vorbeşte în pa­ra­bole, unele involuntare, altele în mare sta­re de veghe. Bilanţul e un discurs în ace­laşi timp calculat şi subconştient, de­spre armonizarea universală sub mode­lul-miracol chinez. Acest abuz de comu­ni­ca­re şi influenţă a fost înlesnit în mod ires­pon­sabil de Comitetul Internaţional Olim­pic, furnizorul corupt al tribunei de la care iradiază, acum, atât imaginea unei Chine “normale, legitime şi capitaliste”, cât şi in­vitaţia la saltul în paradisul postdemo­cra­tic. Aici, în acest punct de maximă co­rup­ţie morala şi augustă prostie olimpică, se joacă percepţia populară care ar putea înlesni viitoarea opţiune globală pentru alinierea la modelul chinez. Cum a fost po­sibilă reunirea de interes a birocraţiei de lux olimpice şi a aparatului de propa­gan­dă chinez? Nici un mister. Pe bază de contract reciproc avantajos.

    Statuia Libertăţii e senilă

    CIO, de mult specializată în pro­xe­ne­tism festivalier, a închiriat Jocurile Olim­pi­ce unui regim pe care se poate conta: China a pus pe masă, fără ezitare, un plan de cheltuieli de 40 de miliarde de do­lari, a ordonat reformularea Beijingului, a în­­cadrat caravana sportivă cu o forţa de 100.000 de militieni şi “agenţi speciali” şi a construit, până la ultimul şurub, la timp şi impecabil, stadioane, hoteluri, aeropor­turi. Poporul era, oricum, de mult construit şi rămânea doar de dat la şlefuit, iar de asta s-au ocupat, cu un succes enorm, ul­ti­mii 20 de ani de capitalism de partid. Eco­nomia a luat-o razna spre suprapro­duc­ţie, chinezii au secretat o clasă de par­ve­niţi intens dopaţi cu consum şi lumea în­­­treagă a aflat, cu recunoştinţă, că un­de­va, între Himalaia şi Pacific, a inceput hipererupţia unui vulcan producător de bu­nuri, de orice bunuri de consum. Ghi­cise că lumea din afară a devenit o aglo­merare uriaşă de consumatori de măr­furi şi credit. În consecinţă, Marele Zid Chinezesc s-a ridicat şi a lăsat să se re­verse în toate direcţiile o maree comer­cială care a inundat mai intâi casele oc­ci­den­talilor care nu şi-ar fi permis niciodată mărfuri occidentale la preţuri occidentale. Handicapul consumatorului european şi american de rangul doi a devenit bogăţia regimului comunist chinez şi, infinit mai grav, anestezicul perfect al nervului politic democratic.

    Modelul chinez a convins, în primul rând, marele conglomerat al cla­se­lor mijlocii şi comune ale Occidentului, pro­miţând prosperitatea pe cheltuieli mi­ni­me şi punând în evidenţă costurile “nere­zo­nabile” ale democraţiei. Între viaţa con­flic­­tuală, dinamică şi problematică a so­cie­taăţilor libere şi pensionarea morală sub­ven­ţionată masiv prin consum, tot mai mulţi au început să opteze pentru ipoteza cal­mului de inspiraţie chineză. La capătul acestei simpatii încă nerostite, mai stră­ju­ia critic doar reputaţia inacceptabilă a statu­lui comunist chinez ca opresor de popoa­re şi cetăţeni prizonieri, ca vânător de fe­tuşi, organizator de avorturi colective şi cen­zor stăpân pe conţinutul presei, dar şi pe planul de investiţii admise sau pe lista de împrumuturi aprobate de băncile “in­de­pen­dente”. Dar dacă toate astea sunt iluzii? Dacă toată critica realităţii interne a re­gimului comunist chinez nu e altceva de­cât o bolboroseală liberal-rituală depasi­­ta? Dacă Statuia Libertăţii e senilă? Bă­nu­iala şi-a făcut loc subliminal şi astepta un pretext major pentru a deveni concluzie: Jocurile Olimpice.

    40 de miliarde şi alte mărunţişuri

    Spectacolul grandilocvent de la Bei­jing a proclamat succesul formulei chine­ze şi a redus la şoaptă pretenţiile intermi­na­bile ale rigorismului democratic occi­den­tal. Investiţia a meritat. Regimul comu­nist a pus la bătaie 40 de miliarde, a um­plut lumea cu institute subvenţionate care plasează mesaje pro-Beijing în mediile occidentale şi a rostit câteva angajamente pe care nu le va respecta niciodată. Ima­gi­nea Chinei e sus şi va deveni aproape inatacabilă, cu costuri mult mai mici decât desfiinţarea cenzurii, justiţia indepen­den­tă, alegeri libere şi alte blestemăţii din lista de baremuri democratice.

    Cealaltă par­te contractantă, CIO, a judecat mult mai simplu: 3 miliarde câştig net, din drep­­turi de televizare, bilete de stadion şi li­cen­ţe de tatuare cu logo-ul olimpic a pro­du­se­lor McDonald’s, Panasonic, Samsung, Ko­dak, Visa etc. Cu o precizare tocmai bună pentru sufletul şi confortul birocraţiei olimpice: 8% din profit se duce în salariile func­ţionarilor CIO. Mai exact, 24 de mi­lioa­ne de dolari. Şi mai exact: greutatea Olim­piei, în arginţi. De rest, adică de lu­crările de optimizare şi amenajare exte­ri­oară ale contractului, se ocupă o presă hip­notizată şi foarte sârguincioasă produ­caătoare de mituri confortabile.

    Aşa a apărut tema Olimpiadei care convoacă o au­dien­ţă de 3-4 miliarde de telespectatori (cifra e un fals obţinut prin însumarea au­dien­ţelor potenţiale, nu reale, ale reţelelor de televiziune care transmit în direct sau difuzează ştiri de la Olimpiadă). Şi tot aşa a început să circule fantezia despre turis­mul entuziast care aduce venituri solide statului chinez şi muncipalităţii Beijing (de fapt, turismul e moderat, iar veniturile sunt anulate de zecile de mii de invitaţi sub­venţionaţi sau decontaţi din fonduri pu­blice). Mizer. În cele din urmă, zecile de miliarde tocate de regimul comunist chi­nez, ca şi miliardele încasate de CIO sau narcoza mitomană a presei sunt ma­run­ţişuri. În spatele acestor detalii lacome sau prosteşti se ascunde o problemă de dimensiuni şi consecinţe istorice: comu­ta­rea la destin socialist prin fraudă.

    Georgia face joncţiunea cu Tibetul

    Paravanul olimpic camuflează ascen­siu­nea noii tentaţii colectiviste a umani­tă­ţii. Noua partitură presupune o societate con­sensuală care primeşte dreptul la con­fort ieftin şi diversificat, cedând, la schimb, statului protector toate vechile sale liber­tăţi politice şi de conştiinţă. China şi Ru­sia renovată de Putin dezvoltă, cu mare efi­cacitate propagandistică, exact acest tip de regim socialist postsocialist, cule­gând, pe parcurs, fidelitate internă şi pres­ti­giu extern. China şi Rusia: cei doi utili­za­tori ai paravanului olimpic. China – prin sim­bolism de stat, Rusia – la cald, prin ban­ditism de stat. La Beijing, mii de sportivi con­tinuă să joace, de cele mai multe ori ino­cent, într-o farsă organizată de apa­ra­tul de propagandă chinez. La Moscova, nu­cleul politic al statului imperial-mafiot rus a calculat cu precizie criminală că poa­te lovi mortal Georgia, în timp ce restul lumii se holbează la “marea sărbătoare a păcii” de la Beijing. A făcut jonc­ţiu­nea cu Tibetul.

    Conjuncţia chino-rusă duce în aceeşi direcţie (spre asfixia sau mi­tuirea tradiţiei democratice occidentale) şi foloseşte mijloace de propagare simi­la­re. Nu, insă, noi. Căci voluntarismul naţio­nal, planificarea armoniei, unificarea opi­ni­ei şi acordul organic societate-condu­că­tor sunt experienţe viscerale verificate. Nazismul german a pornit la drum exact în aceşti termeni. Nu ştim dacă istoria se va repeta, dar aflăm, cu această ocazie, că memoria istorica a umanităţii e precară. Aflăm, de asemenea, care e valoarea de în­­trebuinţare a Jocurilor Olimpice. Fos­te­le Jocuri Olimpice. Actualul paravan olim­pic.

    Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

     
    Print Friendly, PDF & Email

    5 COMENTARII

    1. Patima perfectiunii formale pe care au cerut-o conducatorii Chinei la ceremonia de deschidere a Jocurilor s-a vazut la aflarea imprejurarilor in care s-a intonat imnul national chinezesc. Astfel, dupa cum marturiseste responsabilul muzical Chen Qigang in interviul dat Radio Beijing, un membru al Biroului Politic al Partidului Comunist chinez a cerut ca pe scena sa apara o fetita frumoasa la intonarea imnului national, “Hymn to the Motherland”. In consecinta a fost combinata vocea lui Yang Peiyi cu prezenta scenica a frumoasei Lin Miaoke.

      Alta farsă made in China: Yang Peiyi, Lin Miaoke

      Dupa cum a spus Chen Qigang:

      “Our rehearsals had already been vetted several times – they were all very strict. When we had the dress rehearsals, there were spectators from various divisions, including above all a member of the politburo who gave us his verdict: we had to make the swap.”

      Si apoi:

      “We had to make that choice. It was fair both for Lin Miaoke and Yang Peiyi,” Chen told Beijing Radio. “We combined the perfect voice and the perfect performance.”

      Lin Miaoke a devenit o vedeta nationala in urma “performantei”. Yang Peiyi “s-a declarat onorata” ca i s-a auzit vocea la ceremonia de deschidere. Care a fost pacatul lui Yang Peiyi? Nu avea o fata perfecta (si mai ales gura), asa cum cerea interesul propagandistic al Chinei Comuniste.

      Ultima strofa din Imnul Patriei:

      The eastern sun is rising,
      Our People’s Republic is growing;
      Our leader, Mao Zedong,
      Guides the way forward.
      Our lives are improving every day,
      Our future is bright.

    2. Le Monde a publicat in editia sa electronica pe 21/08/08 un interviu luat de Henri Tincq lui Dalai Lama, conducatorul spiritual al tibetanilor , care se afla in Franta pentru a vizita un templu tibetan la Lodeve. Dalai Lama si-a exprimat tristetea pentru uciderea mai multor compatrioti in zona Kham din estul Tibetului, unde Armata Republicii Populare Chineza a tras la data de 18 august in multime. Cifra avansata de reporter – 140 de morti – nu a fost confirmata de Dalai Lama, care a spus ca asteapta informatii in acest sens.

      18 august. Deci in timpul Jocurilor Olimpice China Populara isi continua opera de distrugere a poporului si a culturii tibetane, in timp ce lumea se uita la televizor. De la inceputul protestelor din acest an, un numar de circa 400 de persoane si-au pierdut viata in Tibet.

      Dalai Lama a insistat ca doreste ca problema Tibetului sa fie rezolvata prin acceptarea de catre Beijing a autonomiei. In acest caz, Tibetul autonom va urma constitutia Republicii Populare, inclusiv in ceea ce priveste forma de guvernamant socialista. Dupa cum afirma Dalai Lama:

      J’ai toujours dit qu’il fallait instaurer l’autonomie du Tibet dans le cadre de la Constitution de la République populaire de Chine. Je n’ai pas changé d’avis. De même, je dis depuis longtemps qu’il faut respecter le régime chinois, y compris sa nature socialiste. Dès 1992, j’affirmais que si une solution était trouvée au Tibet et nous paraissait acceptable, alors nous rentrerions au pays et reconnaîtrions les pouvoirs en place.

      Vineri 22 august Dalai Lama se va intalni cu Carla Bruni-Sarkozy, Bernard Kouchner si Rama Yade. In interviul din Le Monde, s-a reafirmat continuarea politicii non-violente de promovare a intereselor Tibetului.

      Dalai Lama la Nantes

    3. Subscriu postarilor.

      Vazuti de aici, americanii in jur de 30 de ani, si mai tineri, nu stiu ce au insemnat China lui Mao si Rusia sovietica. Nu stiu de ce a fost luptat un “Razboi Rece”–si cistigat–de Vest.
      Nu-i tulbura ca poza lui Mao e efigia principala in Tien An Men Square, asa cum se vede din studioul lui NBC, parca centrat deliberat pe imaginea absoluta a sclavagiei comuniste , si ca un omagiu deliberat lui Mao–si nu stiu ce a facut Mao, si nu stiu ce s-a intimplat in piata aia in ’89.
      Unii au vag intuitia sistemului totalitar, dar, pentru dragul meu prieten David, inselatoria grecilor la doping e mai groasa decit inselatoria impusa de stat la gimnastica si la diving si la cine mai stie la care alte probe.

    4. Tocmai l-am auzit pe robotul NBC spunind:

      “Because of the story of China’s rising in world economy and politics…”

      Totul e bine in cea mai perfecta lume posibila.
      Noapte buna.

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Please enter your comment!
    Please enter your name here