Un prieten mi-a trimis recent un e-mail cu o prezentare PowerPoint despre Holocaust. Ce mi-a atras atenţia în mod deosebit a fost afirmaţia că ministerul educaţiei din Marea Britanie a scos acest subiect din programa şcolară.
Pare adevărat, ţinînd cont de faptul că Marea Britanie se află de cel puţin două decenii între ciocanul fundamentalismului islamic şi nicovala multiculturalismului. Chiar ziarul The Times a raportat în aprilie 2007 ştirea Schools drop Holocaust lessons to avoid offence.
Însă nu este adevărat. Ministerul britanic al educaţiei nu a şters Holocaustul din programa şcolară, chiar dacă au existat cîteva cazuri în care unii profesori de istorie au exclus subiectul din materia predată în clasă – într-adevăr, pe motiv de a nu cauza ofensă. Aceste cazuri izolate ţin de cursurile opţionale de istorie pe care elevii de liceu le urmează pentru obţinerea calificării GSCE — General Certificate of Secondary Education, un fel de diplomă de bacalaureat — dar programa obligatorie de studiu nu a fost schimbată în sensul eliminării acestui subiect. Acest lucru e confirmat cît se poate de clar şi o sursă israeliană: Holocaust still taught in UK.
Totuşi am publicat această prezentare care conţine, din păcate, şi o ştire falsă. Mai e ceva care mi-a atras atenţia. Citatul generalului Eisenhower referitor la motivele pentru care a iniţiat la vremea respectivă un amplu efort de colectare, înregistrare şi păstrare a dovezilor existenţei Holocaustului. Întrebat dacă nu cumva e puţin exagerat şi inutil să documentezi ceva care în 1945 era la fel de evident ca lumina zilei, Eisenhower a răspuns:
Pentru a aduna cît mai multe dovezi, filme, mărturii, fiindcă va veni ziua cînd un ‘dobitoc’ va spune că aceasta nu s-a întîmplat niciodată.
Şi bine a făcut, ziua dobitocilor a sosit într-adevăr: şase decenii mai tîrziu, numărul celor care neagă sau trivializează Holocaustul este în creştere. Nu este o exagerare şi nici o abstracţie. Un astfel de exemplar ne-a vizitat nu demult şi s-a desfăşurat din plin pe acest blog:
Sistemul de operare George
Haznaua urii şi ignoranţei
Pînă în acea zi am crezut că aşa ceva pare imposibil, dar generalul ştia mai bine. Prezentarea primită pare alarmistă şi greşeşte într-un punct central, dar după ce iei contact direct cu unul din dobitocii prevăzuţi de Eisenhower e uşor de înţeles că avertismentul general e cît se poate de întemeiat pe realitate.
2 Comments
Francesco
6 December 2008Imaginile sunt teribile Emil, dar multe minti sunt opace, chiar oarbe. Nimic nu le deschide, nimeni nu-i poate lamuri, ei asteapta invalidarea „dovezilor” pe care le au.
Vorbesc despre holocausturi negationistii Holocaustului.
Imperialistu'
6 December 2008Ce aveti, domnilor, cu ganditorii erei noastre? Spre deosebire de niste simple unelte ale cabalei sioniste (noi toti), ei gandesc liber si lupta impotriva exploatatorilor nostri invizibili, cunoscand mai bine fondul problemei. De fapt, Holocaustul nici nu a existat, fiind creatia EVREILOR, cei care vor sa se foloseasca de aceasta tragedie inventata pentru a comite genocid in „teritoriile ocupate”. Evreii au murit de foame pentru ca era razboi si bietii nazisti nu puteau sa ii hraneasca pe toti. Si chiar daca a existat, crede cineva ca au murit 6 milioane? Hai sa fim seriosi, sigur au fost mai putini.
E un rezumat bun? ????