Presa poloneză a scris pe 11 noiembrie că ABW, SRI-ul polonez, a oprit la graniță 100 de „neo-fasciști” din alte țări (mai ales Rusia), care veneau în Polonia să creeze agitație și să ajute astfel la etichetarea marșului de Ziua Independenței Poloniei, la care au participat 250.000 de persoane, drept unul „fascist”.

„ABW a arestat aproape 100 de persoane care, prin comportamentul lor, puteau reprezenta o amenințare la adresa securității interne a statului și a ordinii constituționale în Republica Polonă”, adaugă niezelalezna.pl.

În ciuda relatărilor care au abundat în presa din aceste zile (vedeți mai jos), una dintre pancartele cele mai proeminente de la Marșul Independenței suprinde spiritul manifestație: anti-fascism, anti-nazism și anti-comunism – ideologiile totalitare în numele cărora Polonia a fost ocupată, între 1939 și 1945, de Germania Nazistă și Uniunea Sovietică, după semnarea Pactului Ribbentrop-Molotov, în 23 august 1939, rămânând apoi sub ocupație sovietică până în 1989.

Ce festival trist de prostie țanțoșă ne-a oferit presa românească, în frunte cu Digi24, care pare să își ia informațiile despre Polonia de la stânga radicală, din Bundestag și/sau de la Kremlin. Oricum, nu-mi imaginez ce ar întelege din imaginea de mai sus încruntatul de serviciu, fost FSN-ist, CTP, bulversatul Prelipceanu sau apologetul marxismului, Cristian Pîrvulescu, veșnic invitat în platourile Digi24, pentru a ne împărtăși din expertiza dumnealui în privința „regimurilor fasciste” de la Washington și Varșovia.

Tot pe 11 noiembrie, ziua marșului, care marchează aniversarea a 100 de ani de la proclamarea Independenței Poloniei, din presa românească am aflat că guvernul polonez ar fi susținut „tacit” fasciștii care au participat la marș; că președintele Andrzej Duda „nu a fost deloc deranjat de participarea grupurilor naționaliste și de extremă dreapta la manifestația pe care a condus-o” (ProTV), că „Centenarul independenței poloneze a fost sărbătorit în stradă, la Varșovia, de o mulțime uriașă, din care au făcut parte, în mod controversat, atât președintele Andrzej Duda, cât și manifestanți ai extremei drepte și grupări neo-fasciste. Alături de liderii polonezi, în stradă s-au aflat grupări naționaliste și extremiste, cu rădăcini fasciste și anti-semite, criticii acuzând Puterea că sprijină, implicit, aceste mișcări”, scrie ProTV, pentru care, aparent, marșul de Ziua Independenței ar fi trebuit anulat sau cel puțin boicotat de guvernul și de președintele țării din cauza prezenței unui grup mic de extremiști – și în ciuda măsurilor luate de ABW pe care ProTV și presa românească în totalitatea ei le trec sub tăcere.

Iată câteva imagini de la „marșul fascist”:

Anul trecut, Verhofstadt, colegul lui Tărikeanu din ALDE, striga în gura mare în Parlamentul European, necontrazis de nimeni și în aplauzele audienței, că „60.000 de naziști” mărșăluiesc pe străzile Varșoviei, mesaj preluat la acea vreme de aproape toată presa din România, de politicieni, analiști, comentatori și influenceri din rețelele sociale; că Polonia, – de fapt, cea mai ostilă țară față de Rusia și cea mai proamericană din Europa – seamănă, în multe privințe, cu Rusia lui Putin, de când la putere sunt conservatorii de la PiS. Deși în Rusia conduc azi nostalgicii Uniunii Sovietice care au instituit un cult oficial pentru Stalin, iar guvernul polonez își are originile în mișcarea anticomunistă Solidaritatea.

Guy Verhofstadt a susținut lovitura contra statului de drept dată de USL în 2012, iar acest lucru ar fi trebuit să provoace o oareșce timiditate în rândul acelei prese românești care consideră importantă lupta anticorupție din România, atunci când preia fără discernământ retorica membrului ALDE în privința valului de nazism din Polonia și minciunile acestuia privind reforma Justiției pe care o face guvernul conservator de la Varșovia – de fapt, o reformă similară celei începute de Monica Macovei în România.

• Citiți Presa răstoarnă în cap realitatea despre reforma Justiției din Polonia

Verhofstadt, aliatul penalilor din România în 2012 și cel perceput azi, tot în România, drept una dintre cele cea mai importante voci ale luptei anticorupție, este una dintre vocile puternice și eficiente care rostogolesc fake news și conspiraționism apocaliptic despre Polonia.

Ceea nu vă spune presa este că Verhofstadt este dat exemplu de politician aflat în conflict de interese fiind europarlamentar și, totodată, strâns legat de firmele belgiene Sofina și Exmar, așa cum reiese din Paradise Papers. Iar Exmar e legată, la rândul ei, prin strânse relații de business, cu… GAZPROM!!!! Încă de pe vremea când era prim-ministru al Belgiei, Verhofstadt făcea vizite la Putin și la Gazprom (având acolo și întâlniri la care presa nu era binevenită), și i se părea ok dacă Gazprom achiziționa o parte din infrastructura belgiană de distribuție a gazului.

Așadar, Verhofstadt, care îl apăra pe Ponta în 2012, îi face „putiniști” pe polonezii lui Jaroslaw Kaczynski (al cărui frate, Președintele Poloniei, Lech Kaczynski, a murit la Smolensk, în Rusia, în condiții încă neelucidate), cei care fac eforturi deosebite pentru a-și întări, cu ajutor american, capacitatea de apărare militară împotriva Rusiei și pentru a scăpa de dependența de gazul rusesc.

Alte reflectări din presa românească ale evenimentelor dedicate Centenarului Independenței Poloniei:

• „Liderii Poloniei, alături de fasciști, la marșul centenarului independenței”, titrează Realitatea, acuzând liderii polonezi ca ar fi „spijinit extremiștii”.
• „Liderii eurosceptici şi grupurile de extremă dreapta au marcat centenarul independenţei Poloniei”, titrează Mediafax despre marșul „care a implicat grupuri de extremă dreapta şi activişti neo-fascişti din Italia” – este vorba de Roberto Fiore, pro-rus autointitulat „fascist”, care în urmă cu doi ani a semnat cu Partidul România Unită, al lui Bogdan Diaconu, un „acord de colaborare„.
• „Potrivit unor surse, au fost fluturate şi steaguri ale formaţiunii italiene Forza Nuova. Şeful acesteia, Roberto Fiore, care se autocalifică drept fascist”, scrie Deutsche Welle România, într-un articol intitulat, la fel de înșelător, „Partidul guvernamental al Poloniei aniversează cu naţionaliştii”.
• „În timp ce la Paris, Macron şi Merkel lansează un apel liderilor mondiali pentru a se uni împotriva naţionalismelor, la Varşovia grupuri de extremă dreapta au mărşăluit pentru a celebra cei 100 de ani de la recuprearea independenţei Poloniei, cântând sloganuri rasiste şi însoţiţi de bannere ofensive”, scrie EVZ într-un articol intitulat „Miting uriaş în Polonia! DREAPTA în marş la Varşovia: TULBURATĂ de petarde, sloganuri şi cântece rasiste„.
• Apoi vine g4media.ro, care ne anunță din titlu că „Naționaliștii extremiști și guvernul de la Varșovia organizează două marșuri pe același traseu de Ziua Independenței Poloniei„. G4media.ro menționează faptul că guvernul Poloniei s-a distanțat și a condamnat extremismul (nu pomenește măsurile luate de ABW, menționate mai sus), dar ne lămurește că, de fapt, intențiile ascunse ale guvernului Poloniei sunt altele: „Mulți critici au acuzat jocul duplicitar al guvernanților de la Varșovia, care, oficial, se distanțează de naționaliști, dar de fapt îi acceptă și protejează chiar”. „Mulți critici” spun asta, trebuie să fie adevărat!
• „Preşedintele Duda a ţinut un discurs în faţa extremei drepte la marşul pentru sărbătorirea independenţei Poloniei”, titrează adevarul.ro. Apoi aflăm, nu doar că la marș au fost prezenți extremiști, dar acesta e chiar „organizat de grupuri naţionaliste şi de extremă-dreaptă”… iar organizatorul fiind, acum, Guvernul Poloniei, trageți dumneavoastră concluzia.
• Cei de la Digi24 au fost, de departe, cei mai îndrăzneți, descriind evenimentul, în totalitatea lui, drept „Marș al extremiștilor de dreapta” care au intonat „imnuri naționaliste” (este vorba, evident, despre imnul Poloniei și despre cântece patriotice, a căror intonare, ne sugerează Digi24, este semn de „extremism de dreapta”, chiar și cu ocazia aniversării a 100 de ani de la dobândirea Independenței țării.

UPDATE Anca Cernea:

În realitate, să vă spunem noi cum a fost: ca în bancul cu Radio Erevan, „nu era o Volgă, era o bicicletă, și nu i s-a dat, ci i s-a luat”.

De fapt, Germania și Franța sunt țări care au un număr mare de extremiști de dreapta, neonaziști și antisemiți violenți, iar problema nu face decât să crească. În timp ce în Germania au loc mari festivaluri neonaziste, bazate pe structuri bine organizate, deja cu o veche tradiție, fenomene pe care autoritățile nu sunt în stare să le împiedice, iar crimele cu caracter antisemit înregistrează creșteri dramatice, care îi sperie și pe guvernanți, în timp ce și în Franța, actele cu caracter antisemit au crescut în ultima vreme cu 70%, evreii din această țară trebuind să o părăsească, dacă vor să fie în siguranță, papagalii din presa românească se întrec în plecăciuni în fața Germaniei și Franței, dar urlă isteric împotriva polonezilor care, culmea!, și-au permis să marcheze Centenarul Renașterii Poloniei printr-un marș patriotic, organizat de Guvern și Președinție!

Cum e povestea cu Marșul Independenței în Polonia v-am mai spus.

“Provocări rusești” – Anca Cernea explică incidentele de la marșul de la Varșovia de Ziua Independenței

Pe scurt, lucrurile stau așa.

Polonia are două sărbători naționale, una la 3 Mai, Ziua Constituției și una la 11 Noiembrie, Ziua Independenței.

În urmă cu vreo zece ani, mici grupulețe naționaliste au început să sărbătorească Ziua Independenței, 11 nov, printr-un marș. Grupulețele respective se revendică de la tradiția politică a lui Roman Dmowski, personalitate istorică importantă în contextul redobândirii independenței Poloniei după Primul Război Mondial, dar marcată de aspecte controversate, între care convingerea că Polonia trebuia să fie aliată cu Imperiul Rus. În contrast cu această tradiție, Partidul Lege și Dreptate, fondat de frații Kaczynscy, face referire la o alta, mai importantă, aceea a Mareșalului Pilsudski, adversar politic al lui Dmowski (și rival personal al acestuia), animat de o cu totul altă viziune asupra securității și alianțelor Poloniei (ideea de bază fiind Intermarium).

Grupulețele naționaliste – atenție, naționaliste nu înseamnă neonaziste, oricât ne-ar fi de antipatice – de care vorbim, sunt nesemnificative în Polonia din punct de vedere electoral. Au în Seim (Parlament) un singur reprezentant, Robert Winnicki, și acesta ajuns acolo datorită faptului că a fost pus pe listă de rocker-ul Pawel Kukiz, altfel Winnicki nefiind în stare să obțină pe cont propriu numărul necesar de voturi. Prin contrast, Partidul Lege și Dreptate guvernează în Polonia din 2015, pentru că a câștigat alegeri. În Seim Winnicki se remarcă prin opoziția față de PiS, pe care îl acuză, de exemplu, că susține sancțiuni împotriva Rusiei și nu împotriva Israelului.  Winnicki nu e de acord cu prezența militară americană în Polonia – prezență pe care guvernul PiS se străduiește din răsputeri să o asigure. Aceste lucruri și multe altele ne duc, nu numai pe noi, de la ILD, ci și pe polonezi, la ideea că grupulețele în chestiune ar putea fi marionete putiniste (din prostie sau din alte motive tenebroase).

Așadar, marșurile organizate de aceste grupulețe, și, în general, acțiunile, și însăși existența acestor grupuri, erau de obicei ignorate de polonezi. Până în 2009, când Gazeta Wyborcza, trompeta marxismului cultural din Polonia, le-a făcut reclamă, isterizându-se asupta „pericolului fascist” reprezentat de ele și enervând astfel pe cei care sunt deja imunizați față de propaganda stângistă a acestui ziar. De atunci, la marșuri au început să participe mult mai mulți cetățeni. Deși majoritatea participanților erau pașnici, în timpul guvernării Platformei Cetățenești, PO (stânga liberală) Marșul Independenței a fost mereu marcat de incidente, pe care autoritățile fie nu au fost capabile să le prevină, fie că le-au provocat chiar ele. Date fiind aceste antecedente, Partidul PiS obișnuia de mulți ani să celebreze Ziua Independenței la Cracovia, și nu la Varșovia, pentru a nu fi amestecat, ca imagine, în asemenea context.

Anul acesta, fiind și anul Centenarului, era de așteptat ca marșul să ia proporții. Primărița Varșoviei, Hanna Gronkiewicz Waltz, de la PO, a interzis marșul. Aceasta nu însemna nicidecum că marșul nu se mai ținea. Însemna doar că s-ar fi ținut fără protecția forțelor de ordine.

Soluția oferită de Președintele Andrzej Duda și de guvernul condus de Prim-Ministrul Mateusz Morawiecki a salvat situația. Marșul Independenței a fost anul acesta patronat de Președinție și Guvern, implicând toate instituțiile Statului. Apelul lansat de Președinte și Guvern a fost ca acest eveniment să fie trăit cu bucurie și cu pace de către polonezi, indiferent de simpatiile sau antipatiile politice, uniți la aniversarea celor 100 de ani de când țara lor a revenit oficial pe harta Europei.

E interesant de remarcat că grupulețele naționaliste, care organizau marșul de obicei, în loc să se bucure că, de astă dată, Președintele și Guvernul se angajează în organizare, s-au supărat foc, pesemne, că PiS le ia copyright-ul (au avut loc negocieri, până la sfârșit lucrurile s-au calmat). Între timp, justiția a anulat hotărârea Hannei Gronkiewicz Waltz de a interzice marșul, întrucât aceasta îngrădea, în mod cu totul nejustificat, dreptul de a manifesta, un drept constituțional al cetățenilor.

Opoziția PO, Donald Tusk, toate mass media nemțești de limbă polonă (pentru că presa din Polonia se află în cea mai mare parte în mâinile concernurilor germane), precum și toată stânga de pe planetă s-au întrecut în apeluri la boicot, îngrijorări și avertismente împotriva Marșului Independenței 2018. PO a anunțat că organizează o manifestare separată.

Și iată, a venit Ziua Independenței.

Marșul a fost un succes indiscutabil. Nu s-au înregistrat niciun fel de incidente. Nici mai mult nici mai puțin decât un sfert de milion de polonezi au participat, cu familiile, la această sărbătoare. Au venit cu steaguri alb-roșii și au cântat cântece patriotice, arătând lumii că nu le e rușine de țara lor și de istoria lor, dimpotrivă, sunt mândri de ele. Nu a fost în mod explicit o manifestațe a unui grup politic sau a altuia. Dar este evident că această participare masivă și entuziastă constituie o dovadă asupra sprijinului polonezilor pentru o politică patriotică. Polonezii au arătat că nu le pasă de părerea unor Verhofstadt, și nu au de gând să ceară voie de la Merkel și Macron pentru a-și sărbători Ziua Națională așa cum cred de cuviință, mai ales că acum era vorba și de marea aniversare a Centenarului.

În schimb, la mitingul „alternativ” al PO nu s-a dus nimeni – liderii acestei formațiuni au avut de ce să regrete amarnic decizia pe care au luat-o, făcându-se de râs.

În încheiere: