Sunt in situatia de a da marturie despre pozitia Monseniorului Ghika la inceputul anilor 50, pe care numai un sfant o putea avea. Biserica lui Cristos -catolică- era atunci puternic lovita de bolsevismul vremelnic instapanit pe meleagurile noastre.
Arestari, intemnitari, asasinate loveau cu putere Biserica Romano-Catolica, dar ea rezista inca pe o pozitie de semilegalitate.
Biserica Greco-Catolica, in schimb, lovita mai direct, a fost aruncata in ilegalitate, iar episcopii, preotii si credinciosii ei fideli erau urmariti, intemnitati si uneori exterminati.
Monseniorul Ghika, apartinand Bisericii Romano-Catolice, avea un regim de semilibertate. Desigur, comunistii, bine instruiti de la Moscova in actiunile lor de teroare, isi dadeau seama de puterea spirituala a unui preot sfant ca Monseniorul Ghika si de aceea pregateau intemnitarea si anihilarea lui fizica cu sarg si mare ticalosie. Dar, deocamdata, Monseniorul Ghika continua sa-si pastoreasca turma. Aceasta turma in Bucuresti s-a inmultit prin adaugarea credinciosilor greco-catolici ramasi fara pastori. Monseniorul Ghika s-a declarat apartinand Bisericii Catolice, dincolo de orice diferente de rit si a pastorit cu maxima dragoste pe toti credinciosii greco-catolici, multi studenti invatand in Bucuresti.
Pentru credinciosii greco-catolici din Bucuresti, Monseniorul Ghika a fost in anii 40 si inceputul anilor 50 o adevarata institutie. El era pastorul providential care aduna in jurul lui turma atat de lovita de bolsevism.
Printre nenumaratii credinciosi greco-catolici care si-au gasit adapost spiritual la Monseniorul Ghika au fost si fratii mei, Elena si Ioan, precum si multi dintre prietenii mei pribegiti prin capitala. Monseniorul Ghika i-a primit cu multa dragoste.
Eu eram in acel moment, desi crescut intr-o familie catolica primind regulat Sfintele Taine, intr-o perioada de ratacire, declarandu-ma in afara bisericii. Fratii mei, am aflat asta mai tarziu, l-au rugat pe Monseniorul Ghika sa ma binecuvanteze din departare si sa roage pe Maica Domnului sa ma aduca “acasa”.
Eram in octombrie 1952 in reduitul Jilavei, intemnitat in celulele 9-12 impreuna cu 272 de detinuti in curs de judecata.
Intr-o seara, se deschide usa celulei si un batran slab, abia tinandu-se pe picioare, este impins in interior. Desi era frig si batranul impins in celula era bolnav de tuberculoza, nemaiavand decat jumatate de plaman valid, era in izmene si maieu. A fost arestat in august, pe strada, imbracat in sutana, care i-a fost luata, astfel ca in conceptia comunista trebuia sa ramana numai in izmene si maieu.
Ca un fulger s-a raspandit in cele patru celule: “A intrat printre noi Monseniorul Ghika!” Unii il cunosteau, majoritatea auzisera de el. Eu eram printre cei care ii primeam cu intrebari pe noii sositi pentru a afla vesti de “afara”. M-am repezit imediat la Monseniorul Ghica si am organizat pe loc imbracarea lui.Unii i-au dat o camasa, unii un pantalon, unii un palton.
Eu i-am putut da, cu mare bucurie, un pulover mare, gros, facut din lana fina, foarte calduros, impletit de sora mea, Clara. Monseniorul Ghika a vrut sa-l refuze pentru a nu ma lipsi pe mine de caldura lui, dar eu am folosit autoritatea de detinut vechi si l-am obligat aproape sa-l primeasca, asigurandu-l ca aveam alte haine care sa ma scoata din iarna.
Intalnirea mea, la usa celulei 9 Jilava cu Monseniorul Ghika a fost evenimentul, pot spune acum cu siguranta, cel mai luminos din viata mea.
M-am prezentat. Monseniorul Ghika, cu memoria lui prodigioasa, mi-a spus: “Esti fratele lui Nena si Nelu si prietenul atator credinciosi ai mei. Am sa te binecuvantez.”
Eu, cu teribilismul tineretii, i-am spus: “Trebuie sa fiu sincer si sa va spun ca eu nu merit sa fiu binecuvantat pentru ca nu mai fac parte acum din Biserica.”
El s-a uitat atunci la mine cu o privire incarcata de dragoste sfanta, pe care nu o pot uita cat timp mai traiesc si mi-a spus: “Eu stiu mai bine decat tine: tu esti al lui Cristos.” Si m-a binecuvantat.
In acel moment am simtit cu acuitate si claritate extraordinara ca m-am intors definitiv “acasa”. Am cazut in genunchi si viata mea s-a schimbat radical din momentul acela.
Am stat o luna in celulele 9-12 Jilava impreuna cu Monseniorul Ghika. N-am cunoscut niciodata un om mai liber ca el. Zidurile inchisorii nu existau pentru el. 24 de ore din 24 era la dispozitia celor 272 de detinuti, mangaindu-i, incurajandu-i, dandu-le Sfanta Taina a spovezii si aratandu-le in adevar pe Cristos.
S-a intamplat ca eu sa fiu eliberat in acel noiembrie 1952. M-am dus in Gura Ocnitei intr-o schela petroliera unde aveam domiciliu obligatoriu.
M-am intalnit cu fratele meu, Nelu. Primul lucru pe care i l-am spus a fost:
– Stii cu cine m-am intalnit in Jilava?
– Stiu, mi-a spus el, cu Monseniorul Ghika.
– De unde stii, ca nimeni n-a iesit inaintea mea din celulele 9-12 din Jilava?
– Stiu pentru ca noi toti ne-am rugat Maicii Domnului sa-l intalnesti pe Monseniorul Ghika ca sa te scape de ratacirea in care erai.
I-am multumit pentru rugaciuni si ii multumesc si acum Monseniorului Ghika pentru rugaciunile lui care m-au ajutat hotarator sa gasesc Calea, Adevarul si Viata.
Alături de Monseniorul Ghika este preotul Tit Liviu Chinezu, cel care avea să devină unul dintre episcopii martiri ai Bisericii Greco-Catolice.”Arestări, întemniţări, asasinate loveau cu putere Biserica Romano-Catolică, dar ea rezista încă pe o poziţie de semi-legalitate.Biserica Greco-Catolica, în schimb, lovită mai direct, a fost aruncată în ilegalitate, iar episcopii, preoţii şi credinciosii ei fideli erau urmăriţi, întemniţaţi şi uneori exterminaţi.
Aceasta turmă în Bucureşti s-a înmulţit prin adăugarea credincioşilor greco-catolici rămaşi fără păstori.
Pentru credincioşii greco-catolici din Bucuresti, Monseniorul Ghika a fost în anii 40 şi începutul anilor 50 o adevărată instituţie.
El era pastorul providenţial care aduna în jurul lui turma atât de lovită de bolşevism”, îşi aminteşte părintele Matei Boilă.
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
Ne sunt crescute de povestea de Monseniorul Ghika.