Dacă nu ai apărut în principala emisiune de spălare pe creier de la televiziunea rusă, nu exişti. Dacă improvizaţia de Goebells al lui Putin, pe nume Dmitri Kiseliov, nu pronunţă numele ţării tale cu dispreţ, privind mulţumit în camera de luat vederi de la înălţimea apartamentelor sale de pe Coasta de Azur, cumpărate din banii spălaţi de gruparea criminală Solţevskaia pentru a finanţa propaganda în Rusia şi în Europa, nu ai trăit cu adevărat.

De cele mai multe ori, „bucuria” de a ajunge subiect de băşcălie în emisiunea „Vesti nedeli” (Noutăţile săptămânii), realizată de pretinsul jurnalist Kiseliov, i-a revenit Ucrainei. Kiseliov este acelaşi aşa-zis jurnalist care ameninţa Statele Unite ale Americii că vor fi transformate în cenuşă radioactivă de către Rusia. Regimul l-a recompensat bine pe cel care în august 1991, ca prezentator la Ostankino, principalul post de televiziune al URSS, se poziţionase de partea forţelor democratice şi se opunea puciştilor imperialişti sovietici. Numai aşa se poate explica decăderea morală a acestui individ, care şi-a vândut principiile unui exponent al sistemului criminal kaghebist împotriva căruia lupta în 1991, Vladimir Putin.

Kiseliov nu riscă să fie împuşcat la intrarea în propria casă, precum Anna Politkovskaia, în timpul unei promenade nocturne, precum Boris Nemţov. El nu va fi niciodată otrăvit cu poloniu precum Aleksandr Litvinenko. Nici măcar nu cred că-l va stropi cineva în faţă cu vopsea verde, cum i s-a întâmplat scriitoarei Ludmila Uliţkaia. Atâta timp cât se va ţine Putin la putere, el va prospera şi ne va privi pe toţi de sus, de pe soclu, cu ochişorii lui mici şi răi, adânciţi într-o faţă buhăită cu un zâmbet de broscoi alcoolic. Şi va realiza emisiuni, bineînţeles. De „sinteză”, de „analiză”.

Imediat după începerea protestelor de la Bucureşti, echipa lui Kiseliov a fost trimisă la Bucureşti, să ilustreze modul în care românii au ieşit la proteste pentru că sunt nemulţumiţi de viaţa lor pe care europenii ar fi transformat-o într-un adevărat calvar din 2007 încoace. Din cuvintele reporterului Anton Leadov, suprapuse pe imagini cu violenţele din seara de 1 februarie şi cu cartiere rău famate ale oraşului, dar şi din cuvintele unor analişti locali am putut să aflăm următoarele lucruri despre ţara noastră, pe care chiar nu le ştiam:

• În România nu se mai produce nimic (fals)
• În România nu se mai extrage petrol (fals)
• După intrarea în Uniunea Europeană românii au sărăcit (fals)
• Gara de Nord din Bucureşti se află la periferia oraşului (fals şi hilar)
• Datoria externă a României este enormă şi apasă mult asupra economiei ţării (fals, datoria externă a României este 100 de miliarde de dolari în condiţia unui produs intern brut nominal de 200 de miliarde de dolari, a unor exporturi anuale care depăşesc 60 de miliarde de euro şi a unui buget anual de peste 50 de miliarde de euro – România stă la capitolul datoriilor externe mult mai bine decât multe alte ţări europene.)

Temerarul reporter Leadov nu are curajul să pătrundă printre manifestanţii din Piaţa Victoriei cu însemnele distinctive ale postului pentru care lucrează. Atât camera cât şi microfonul, în reportaj, sunt doar negre, fără vreo siglă. Nu se ştie care i-ar fi fost primirea dacă ar fi avut curajul să spună de unde este, poate că aceasta nu ar fost negativă, având în vedere că în Piaţa Victoriei se adunaseră oameni civilizaţi. Însă lipsa sa de verticalitate, o calitate indispensabilă pentru orice persoană care are îndrăzneala să se numească ”jurnalist”, spune multe, atât despre „indicaţiile preţioase” venite de la Moscova, cât și despre calitatea umană a sclavilor lui Putin din SMI-urile (”mijloacele de informare în masă”) rusești. Să spună în mod onest cine sunt şi ce vor este suficient de ”descalificant” pentru niște ”jurnaliști”, însă şi mai lipsit de bun simţ este să te bagi într-o gaură de canalizare de lângă Gara de Nord, îmbrăcat fiind în cămaşă albă, ca să arăţi că eşti un veritabil „jurnalist de investigaţie”, şi să filmezi acolo şobolani şi ploşniţe şi un boschetar, ca să le dai rușilor, nu-i așa? o imagine cât mai ”realistă” a României. Apoi, să te duci în Ferentari şi să spui că eşti în Rahova, şi să mai spui că „toţi locuitorii de aici colectează fier vechi ca să se poată întreţine”, arată, pe lângă mitomania caracteristică presei oficiale ruseşti, şi o gravă impertinenţă faţă de România şi români, de origine imperial-rusă. Mă întreb ce s-ar întâmpla dacă mi-aș lua un prieten cameraman și m-aș duce la Moscova, pe lângă Leningradskii Vokzal (Gara de Nord a Moscovei), ca să filmez boschetari ruși și să le arăt românilor, la o oră de maximă audiență, că, uite, asta e Rusia, nu mai e nimic altceva. Un lucru e clar: Leadov și-a meritat, de data asta, simbria ticăloasă. Care soldă, judecând după petele de murdărie de pe cămașa lui albă, strălucitoare, e destul de consistentă.

Cel mai tragic lucru este că o mare parte din ruşi chiar vor crede ceea ce Kiseliov şi ceilalţi propagandişti vechi, de lângă Kremlin, le bagă pe gât.