FUNDATIA IOAN BARBUS

“Stânga globalistă poate fi oprită! (I): Despre două propuneri conservatoare de reformare a învățământului american”

Preambul 

Ofensiva coaliției din spatele Stângii globaliste pentru desăvârșirea revoluției contra bunului simț este bine cunoscută celor care urmăresc cu atenție politica mondială. Zilnic apar noi și noi exemple de măsuri aiuritoare impuse de cei care conduc în prezent Lumea (încă) Liberă. Sigur, e bine ca aceste aberații să fie identificate, dar simpla lor enumerare nu e suficientă în acest moment pentru că poate lăsa impresia că acest curs este de neoprit. Nu este deloc așa! Sunt foarte mulți oameni care înțeleg pericolul pe care îl reprezintă aceste tendințe și vor să acționeze contra lor. Pentru ei, încerc într-o serie de articole unite sub titlul ”Stânga globalistă poate fi oprită!”, o sinteză a acțiunilor care se opun acestei revoluții a anormalului. Scopul este de a uni forțele conservatoare, cele care apără vechile tradiții și dezvoltarea normală, având ca elemente fundamentale Familia, Religia, Cultura și Statul Național!

Introducere 

Este clar că în acest moment câmpul principal de bătaie este America, simbolul democrației. Din punctul de vedere al forțelor globaliste, sigur că acolo trebuia atacat pentru a demola democrația așa cum o cunoaștem și a instaura un regim totalitar, care să se răspândească apoi, așa cum își doresc inițiatorii, în întreaga lume (după cum Revoluția de la 1789, anticreștină și demolatoare a ordinii existente până atunci, a fost declanșată în Franța, ”fiica cea mare a Bisericii”).

Cum linia principală de atac a forțelor globaliste este în SUA, tot de acolo ar trebui să vină și acțiunile care li se opun. Așa și este în cele două luări de poziție descrise în continuare, care se referă, ambele, la educație (ca o componentă a culturii).

Trump se întoarce cu un plan în șapte puncte

Știm deja că Stânga globalistă a reușit să câștige prezidențialele din 2020, încercând apoi chiar să-l reducă la tăcere (mediatică) pe principalul exponent al opoziției la globalism, președintele Trump. Iată că nu a reușit, iar acum Donald Trump revine în forță, dovedindu-se o adevărată stâncă, în jurul căreia se poate construi o opoziție solidă.

Proba o reprezintă cea mai recentă acțiune a fostului președinte american. La 18 iunie, într-un articol publicat de Real Clear Politics (A Plan to Get Divisive & Radical Theories Out of Our Schools | RealClearPolitics), Trump are o luare de poziție solidă împotriva planului lui Biden (de fapt, al globaliștilor) în domeniul educației, pe care el îl consideră (planul!) ”toxic și anti-american”. Este nu doar o critică a acțiunilor întreprinse de Biden pentru îndoctrinarea elevilor americani, ci se propun și niște direcții de acțiune pentru stoparea acestei îndoctrinări.

De fapt, despre ce este vorba? 

Ofensiva e pornită cu mult timp în urmă. Mai nou, Ziarul New York Times, bastion al luptei globaliste, a lansat așa numitul Proiect 1619, care clamează că democrația a început în America în acel an, odată cu aducerea primilor sclavi din Africa. În ton cu acest proiect, punctul central al planului educațional al lui Biden este Teoria Critică a Raselor, ”o dogmă ridicolă a Stângii”, cum o numește Trump. În loc să-i ajute pe tineri să afle că America este cea mai tolerantă și mai generoasă națiune din istorie, îi învață că America este rea în mod sistematic și că inima poporului american este plină de ură și răutate. Trump își exprimă regretul că globaliștii resping cele spuse de pastorul de culoare Martin Luther King, un lider legendar al luptei populației de culoare pentru drepturi civile, care își dorea pentru copiii de culoare să nu fie judecați după culoarea pielii, ci după caracterul și calitățile lor. Dimpotrivă, tendința actuală este de a-i culpabiliza pe albi pentru culoarea pielii lor, o revanșă stupidă, care, în loc să ducă la depășirea diferendelor rasiale, duce la acutizarea lor!

Teoreticienii Stângii spun că ”singurul remediu la discriminarea din trecut este discriminarea actuală, iar singurul remediu pentru discriminarea de astăzi este discriminarea viitoare”!
Împotriva acestor idei care corup mintea copiilor, Trump propune un plan conținând șapte puncte, care se bazează pe măsurile pe care le pot întreprinde în mod legal statele americane și pe acțiuni ale părinților, toate cu scopul apărării dreptului elevilor la o educație corectă.

Prima măsură se referă la adoptarea unor legi statale care să interzică finanțarea școlilor care predau Teoria Critică a Raselor, considerată a viola existentele legile anti-rasiale de la nivel federal. Trump spune că această măsură a început deja să fie aplicată în câteva state (Florida, Texas, Carolina de Nord, Oklahoma), inspirate de ordinul executiv în acest sens, al președintelui Trump, dat în 2020. Desigur, este de așteptat ca și Congresul să impună o astfel de lege la nivel federal.

A doua măsură se referă la crearea în fiecare stat a unei Comisii 1766 (contra-pondere la Proiectul 1619), adică un organism care să examineze programele școlare și să se asigure că elevii primesc o educație patriotică, pro-americană.

Următoarele trei măsuri se referă la implicarea părinților: i) să se aprobe legi statale care să permită accesul părinților la planurile de învățământ și să asigure dreptul de a putea fi înregistrate lecțiile predate în clasă; ii) părinții să se organizeze pe plan local astfel încât să elimine acele inițiative care transformă educația civică în vehicul pentru îndoctrinare politică (cum este inițiativa democrată din Congres numită Civics Secure Democracy Act, căreia se intenționează să i se acorde 1 miliard de dolari); iii) orice părinte care are obiecții privind materiile predate copilului său într-o școală anumită să obțină un voucher care să-i dea dreptul de a alege orice altă școală la care să-și mute copilul.

A șasea măsură propune ca statele să recapete controlul asupra corpului profesoral, prin crearea unor organisme menite să verifice profilul dascălilor, alegându-i doar pe aceia care sunt capabili să insufle copiilor sentimente patriotice. Desigur, e vorba în special de profesorii de limba engleză, istorie și științe sociale.

În fine, cea de-a șaptea măsură propune ca statele să spargă actualul monopol în domeniul titularizării profesorilor. Gândită inițial ca o modalitate de a elimina influența politică, titularizarea a devenit un mecanism de protejare a profesorilor incompetenți și polarizați politic, care exercită o influență politică nefastă asupra elevilor. Acești profesori trebuie să fie eliminați din sistemul educațional și îndrumați spre cariera lor naturală, de activiști politici.

În finalul articolului, Donald Trump atrage atenția că toate acțiunile întreprinse de Stânga Radicală sunt contrare Constituției, Declarației de Independență și voinței majorității americanilor, care nu sunt de acord cu dizolvarea memoriei și identității naționale. Și adaugă: ”Pentru copiii noștri, trebuie să acționăm acum, înainte de a fi prea târziu!”.

O propunere de reformare radicală a educației universitare

Dacă ex-președintele Trump se referă la învățământul pre-universitar, cealaltă propunere, care vine de la un ziarist, are în vedere universitățile americane.

Într-un articol publicat pe 21 iunie, în The Epoch Times, scriitorul Dinesh DʹSouza are o replică interesantă la adresa Stângii globaliste, cea care militează pentru a nu se mai acorda fonduri pentru poliție (inițiativă apărută în state controlate de democrați, cu urmări catastrofale, de altfel, în ceea ce privește ordinea publică): el propune nici mai mult nici mai puțin decât să nu se mai dea fonduri pentru universități! Pare ceva nebunesc, așa că articolul detaliază.

În primul rând, nu e vorba doar de universitățile de stat, ci și de cele particulare, care, de fapt, beneficiază pe multe căi de fonduri de la stat. Deci propunerea e mult mai largă decât părea inițial.

Pare că o astfel de propunere va duce la colapsul sistemului universitar american. Eroare! spune autorul. Colapsul este deja creat de actualul sistem de finanțare. Pentru că a acorda bani actualelor universități este ca și cum a-i da bani unui inamic străin! Care nu face decât să distrugă societatea și cultura americană.

Iar ca argument că așa se întâmplă, Dinesh DʹSouza aduce în discuție cazul unei tinere nord-coreene, care s-a destăinuit, pe 14 iunie, unor ziariști de la New York Post.

Yeonmi Park are acum 27 de ani și a fugit din Coreea de Nord în 2007, în condiții teribile: ea și mama ei, au trecut fraudulos granița în China, au fost prinse de niște traficanți de oameni și vândute ca sclave, fiind salvate de niște misionari creștini și ajungând, după ce au traversat deșertul Gobi, în Mongolia și, de acolo, în Coreea de Sud.

În 2016, această persoană mult încercată a devenit studentă la prestigioasa universitate Columbia, unde a fost șocată de ce a găsit! Părea că s-a întors în Coreea de Nord, a spus ea. Acasă la ea, în Coreea comunistă, civilizația occidentală era considerată rea din cauza vinei colective a omului alb, iar principiile corectitudinii politice marxiste erau precumpănitoare. Spre uimirea ei, la Universitatea Columbia circulau idei identice. A fost aspru criticată atunci când a mărturisit că îi plac cărțile lui Jane Austen, spunându-i-se că acești autori cu mentalitate colonială sunt rasiști și bigoți și îți spală creierul!

Yeonmi Park a învățat să-și țină gura ca să poată absolvi. Însă, fiind o persoană care știe bine ce înseamnă opresiunea, nu a înțeles de ce colegii ei de la universitate se simțeau opresați. Spre deosebire de situația din Coreea de Nord, ei au acces deplin la Internet, pot citi în mod liber orice autor, dar aleg să li se spele creierul cu reguli stupide și îți spun foarte convinși că nu este așa.

În finalul articolului, Dinesh DʹSouza revine la propunerea lui, spunând că nu înțelege să finanțeze din banii săi (plătiți ca taxe la stat) spălarea creierelor unor tineri studenți! Și termină ferm: ”Destul! Să terminăm cu astfel de practici în țara noastră!”

Concluzie

Cele două propuneri prezentate, una, mai elaborată, cealaltă simplă și extrem de radicală au ambele același scop: oprirea cursului actual nociv al învățământului american.

Propunerea lui Donald Trump oferă statelor și părinților instrumente utile pentru protejarea educației copiilor, în timp ce propunerea lui Dinesh DʹSouza este ca statul să nu mai finanțeze DELOC universitățiile americane.

Unii cititori români ar putea spune: și ce ne interesează pe noi? Să fie la ei, acolo! Ei, nu-i chiar așa! Orice se întâmplă în SUA are ecouri majore în Europa, iar prin intermediul Uniunii Europene, la noi în țară. Mai bine să previi decât să suporți consecințele unor decizii eronate și să te lupți apoi, ani de zile, ca să le modifici!

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Marius Bâzu

Marius Bâzu

Marius Bâzu. Doctor inginer în domeniul fiabilității, a lucrat 44 de ani la Institutul de Cercetări pentru Componente Electronice (devenit din 1996 Institutul Național de Cercetări în Microtehnologie – IMT București). Autor al multor articole de specialitate și al unui număr de 3 cărți apărute la edituri din străinătate, pentru una dintre ele primind în 2013 premiul Academiei Române. Redactor la mai multe reviste științifice și editor al unor volume colective despre orașul natal, Ploiești. Publicistică politică în ziare și reviste din România, cu puncte de vedere conservatoare. Membru al Senatului Alianței Civice.

3 comentarii

  1. Costin Andries
    23 iunie 2021

    Am cautat planul lui Trump pe Google, sa vad daca lumea vorbeste despre el, si asa am aflat ca cel mai mare motor de cautare din lume cenzureaza un articol despre reforma educatiei scris de fostul presedinte al SUA. Il cenzureaza la modul extrem.

    Verificati si voi.

    Am cautat “trump A Plan to Get Divisive and Radical Theories Out of Our Schools”, adica “trump” + numele exact al articolului. Google da doua sau trei surse, Realclearpolitics, unde e originalul, si cateva site-uri irelevante, de care nu am auzit niciodata. Apoi intra rezultatele de pe Facebook.
    https://www.google.com/search?q=trump+A+Plan+to+Get+Divisive+and+Radical+Theories+Out+of+Our+Schools&sxsrf=ALeKk01xhj1__7J4RopAz6hLE_SVEQEk2Q%3A1624476228124&source=hp&ei=RIrTYN24BdD5gQaakbfYCQ&iflsig=AINFCbYAAAAAYNOYVHfJTfwCsNbX8UOuVV5GBIbr23Nr&oq=trump+A+Plan+to+Get+Divisive+and+Radical+Theories+Out+of+Our+Schools&gs_lcp=Cgdnd3Mtd2l6EAMyBAgjECdQoQZYoQZg0gtoAHAAeACAAWCIAWCSAQExmAEAoAECoAEBqgEHZ3dzLXdpeg&sclient=gws-wiz&ved=0ahUKEwjd6pXEva7xAhXQfMAKHZrIDZsQ4dUDCAc&uact=5

    Daaar, daca cauti dupa aceleasi cuvinte cheie pe alt browser, duckduckgo, de exemplu, cu totul alte rezultate primesti.

    Apar zeci, sute de site-uri cu notorietate care au preluat articolul, printre care epochtimes, the blaze, cnsnews etc.
    https://duckduckgo.com/?q=trump+A+Plan+to+Get+Divisive+and+Radical+Theories+Out+of+Our+Schools&atb=v279-1__&ia=web

    In urma cu 20 de ani, pentru cine isi aminteste, cel mai mare dusman al stangii (americane mai ales) erau corporatiile capitaliste, imperialiste, rasiste etc samd. 20 de ani mai tarziu, corporatiile au fost infiltrate si cooptate de aceasta stanga radicala, iar rezultatele se vad. Se vad pe Facebook, se vad pe Google, se vad pe toate logourile corporatiste zilele astea.

  2. Inala
    23 iunie 2021

    In sfarsit se dau si solutii,nu numai informari despre drobul de sare!Si cine altcineva,daca nu Presedintee Donald Trump?!

  3. corporatiile
    23 iunie 2021

    lenin vorbea despre capturarea punctelor cheie. corporatiile au fost puncte cheie. acum ca sunt capturate, ce urmeaza ? ghici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Campania pentru “alegerile” la președinția Rusiei programate pentru 15-17 Martie se înfierbântă. Nu încape îndoială că Vladimir Vladimirovici va fi “reales la al N-șpelea congres”, dar întrebările pasionante care rămân sunt: 1) Câți contracandidați vor fi lăsați în cursa electorală măcar așa, de ochii lumii? 2) Cine va mai fi aruncat din tren înainte de …

Putin-stalin-1000x600-11

Comunitatea ucraineană din București invită publicul și presa să participe la un marș care marchează doi ani de la invazia Rusiei din Ucraina – „un moment greu, 24 februarie 2024, comemorarea unei zile negre din istoria noastră și din istoria Europei, momentul declanșării invaziei pe scară largă de către Federația Rusă și generarea celei mai …

protest ucraina arcul de triumf
Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian