Potrivit celor familiarizați cu această chestiune, Pentagonul analizează costurile și impactul unei retrageri sau al transferului pe scară largă a trupelor americane staționate în Germania, pe fondul tensiunilor crescânde dintre președintele Donald Trump și cancelarul german Angela Merkel.
Oficiali guvernamentali au afirmat că analiza reflectă interesul manifestat de Trump față de evacuarea trupelor, exprimat în cursul unei întâlniri de la începutul acestui an cu consilieri militari și consultanți ai Casei Albe. Se pare că Trump a fost surprins de mărimea prezenței militare americane din Germania, care include aproximativ 35.000 de militari activi, și s-a plâns de faptul că alte țări nu contribuie în mod echitabil la securitatea comună, sau nu plătesc suficient pentru NATO.
Știrea despre această evaluare a președintelui american i-a alarmat pe oficialii europeni, care se străduiesc să determine dacă Trump intenționează să repoziționeze forțele americane, sau dacă este doar o tactică de negociere înaintea întâlnirii de vârf NATO de la Bruxelles, unde s-ar putea ca Trump să-i critice din nou pe aliați, datorită cheltuielilor insuficiente în domeniul apărării.
Oficiali americani, care au vorbit cu condiția de a-și păstra anonimatul, au subliniat faptul că acest exercițiu de planificare se limitează la o explorare internă a opțiunilor. Cadrele superioare ale armatei americane nu sunt încă implicate, iar Pentagonul nu a fost însărcinat să raporteze cum să execute vreo opțiune.
Un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Securitate de la Casa Albă a declarat că acest consiliu nu a cerut o analiză din partea Pentagonului în ce privește repoziționarea trupelor din Germania. Dar, „Pentagonul evaluează continuu desfășurarea trupelor americane”, se spune în declarație, iar astfel de „exerciții de analiză” nu sunt „anormale”.
Mai mulți oficiali au sugerat că factorii de decizie ai Pentagonului ar fi putut să ceară evaluarea în avans, pentru a demonstra valoarea actualei desfășurări de forțe din Germania și pentru a-l descuraja pe Trump să mai întrețină gândul unei retrageri.
Eric Pahon, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, a respins orice sugestie de retragere completă sau parțială din Germania și a descris o astfel de analiză ca un act de rutină.
„Pentagonul revizuiește în mod regulat raportul de forțe și efectuează analize cost-beneficiu”, a spus el într-o declarație. „Nu este nimic nou, Germania găzduiește cea mai mare prezență a forțelor americane în Europa – rămânem adânc ancorați în valorile comune și în relațiile strânse dintre țările noastre, rămânem pe deplin angajați față de acest aliat NATO și față de alianța NATO”.
De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, prezența trupelor americane în Germania a fost văzută ca un bastion împotriva unei potențiale invazii rusești a Europei și ca un punct de pregătire și sprijin pentru operațiunile S.U.A. în Africa și Orientul Mijlociu.
Oficiali americani ai apărării au declarat că în prezent are loc o analiză a costurilor în ce privește opțiunile alternative, referitor la o discuție mai amplă despre prezența trupelor americane în Europa. În ultimele decenii, ca parte a analizei periodice a costurilor și a justificării trupelor sale din întreaga lume, Statele Unite au redus dramatic dimensiunea forțelor din Germania, comparativ cu nivelul atins în perioada războiului rece.
Dar îndoielile persistente din Europa cu privire la angajamentul lui Trump față de alianță, fac ca pînă și menționarea posibilității unor schimbări de rutină în ce privește distribuirea forțelor americane să capete un aspect tensionat.
Scenariile de redistribuire aflate în studiu includ o revenire acasă pe scară largă a trupelor americane staționate în Germania, sau o mutare totală sau parțială din Germania în Polonia – un membru al NATO care a îndeplinit obiectivele alianței privind cheltuielile de apărare și a cărui conducere este mai în acord cu Trump.
SURSA Stars and Stripes
1 Comment
adi
30 June 2018Franta si Germania, intre altii (US under Obama) au sustinut toti dictatorii de pe planeta. Franta, o clienta a regimurilor totalitare de la Stalin incoace nici macar nu se oboeste sa discute despre demonstratiile in masa care se petrec la Paris impotriva regimului comunisto-ilsamic:
https://www.jpost.com/Middle-East/Tens-of-thousands-demand-Iran-regime-change-at-mass-exile-rally-in-Paris-561218
la fel au facut cand l-au invitat pe Ceausescu la Paris, in Coasta de Fildes, etc. Asta e „nucleul dur” de care se tot apropie Romania..
In acelasi timp cretinii din NY au ales o comunista dupa un primar comunist imputit