FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Trump suspendă finanțarea SUA pentru OMS: Răspândind dezinformările Chinei, OMS a crescut de 20 de ori numărul de infectați

Preşedintele Donald Trump a anunţat marţi suspendarea contribuţiei SUA la Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe motivul „proastei gestionări” a pandemiei coronavirus. 

Liderul american a precizat că suma pe care contribuabilii americani o plătesc anual OMS este de 400-500 de milioane de dolari, comparativ cu aproximativ 40 de milioane de dolari şi „chiar mai puţin” cât contribuie China.

„Astăzi ordon suspendarea finanţării OMS pe perioada realizării unui studiu care va examina rolul OMS în gestionarea profund eronată şi ascunderea răspândirii coronavirusului”, a declarat liderul de la Casa Albă în cadrul conferinţei de presă zilnice.

„Lumea a primit numeroase informări false privind transmiterea şi mortalitatea” în cazul îmbolnăvirii cu COVID-19, a adăugat Trump într-un rechizitoriu amplu la adresa agenţiei ONU, potrivit AFP.

Preşedintele Trump a mai declarat că OMS a „eşuat în îndeplinirea obligaţiei sale de bază şi trebuie trasă la răspundere”.

„OMS a răspândit dezinformările Chinei despre virus, spunând că nu este transferabil și că nu este nevoie de restricții de călătorie”, a spus liderul american, adăugând că OMS a criticat decizia SUA de a impune restricții de călătorie din China, „ne-au spus să nu o facem, de fapt ne-au confruntat din acest motiv”.

Președintele american a adăugat că „OMS, punând baza în pe informațiile Chinei, este posibil să fi produs o creștere de 20 de ori a numărului de cazuri în întreaga lume„, adăugând că numprul ar putea fi „mult mai mare decât atât”.

„Dacă OMS şi-ar fi făcut treaba şi ar fi trimis experţi medicali în China pentru a studia în mod obiectiv situaţia pe teren, epidemia ar fi putut fi ţinută sub control la sursă, cu foarte puţine decese”, a explicat preşedintele american.

„Asta ar fi salvat mii de vieți și ar fi evitat probleme economice în întreaga lume. În schimb, OMS a considerat asigurările Chinei drept adevărate, și au apărat acțiunile guvernului chinez, chiar lăudând China pentru așa numita ei transparență”, a declarat Donal Trump în timpul discursului de ieri de la Casa Albă.

Donald Trump a mai spus că este „profund îngrijorat” de „liniștea OMS în privința dispariției cercetătorilor și a doctorilor” chinezi care au avertizat despre coronavirus, dar și de liniștea despre blocarea de către China a informațiilor „privind originea covid-19 în țara de origine”. Liniște „profund îngrijorătoare, în special pentru că noi am plătit de departe cei mai mulți bani”..

„Dacă nu putem avea încredere în OMS, țara noastră va fi forțată să găsească alte căi de lucru cu alte țări pentru a ne atinge țintele în privința sănătății publice, nu vom avea de ales”, a spus Donald Trump.

„Ar fi fost atât de ușor să spună adevărul, atâta moarte a fost cauzată de greșelile lor”.

În cursul zilei de marţi, secretarul de stat american Mike Pompeo anunţase că SUA doresc să „schimbe radical” modul de funcţionare al organizaţiei. „În trecut, OMS a făcut o treabă bună. Din păcate, de data aceasta, nu a făcut tot posibilul şi trebuie să procedăm astfel încât să facem presiuni pentru a schimba radical” situaţia, a afirmat şeful diplomaţiei americane. Mike Pompeo, a declarat, încă de dinainte de declararea pandemiei de coronavirus, că nu are încredere în raportările Chinei și a precizat că în afară de o delegație de la OMS, regimul comunist nu a primit echipe de experți străini, care se oferiseră să ajute, scrie RFI.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Monitorul Neoficial

Monitorul Neoficial

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto