Rusia poartă o campanie amplă de rescriere a istoriei Pactului Ribbentrop-Molotov în contextul împlinirii a 75 de ani de la ceea ce rușii numesc „războiul de eliberare a Europei Centrale și de Est de sub nazism”, iar România este o piesă importantă din planul fabricii de propagandă a Kremlinului, scrie Liviu G. Stan pentru universul.net. Conferința organizată miercuri de Centrul Rus, intitulată „75 de ani de la eliberarea Europei de Est de fascism și nazism: lecțiile istoriei”, la care acesta a fost de față, este prezentată de autor ca o dovadă în acest sens.

Curățarea de „impurități” a Pactului Ribbentrop-Molotov, epicentrul existențial al URSS, se înscrie în cadrul mai larg – larg spre vast – al obsesiei puterii de la Moscova de a cosmetiza de-a fir a păr istoria Uniunii Sovietice în cel de-al Doilea Război Mondial, astfel încât să poată fi extrase momente decisive și reambalate în noi narațiuni politice convenabile agendei lui Vladimir Putin, scrie Liviu G. Stan.

Vorbim de o un malaxor propagandistic la care contribuie nu doar instituțiile statului, mass-media rusă, istorici, diplomați, lobby-iști, ci și o veritabilă armată de regizori, iar undeva prin această constelație soft power gravitează și Ambasada Rusiei din România împreună cu o extensie a ei, Centrul Rus de Știință și Cultură.

La conferință, Valeri Kuzmin, ambasadorul rus la București, a declarat:

„Spre marele meu regret, în ultimii ani, se creează impresia că mulți în Europa modernă nu doar că pur și simplu nu sunt în stare, dar în mod conștient nu doresc să învețe și, cel mai important, să se ghideze în politica practică de lecțiile incontestabile ale celui de-al Doilea Război Mondial. Acest lucru îl denotă, între toate, cel puțin rezoluția Importanța memoriei istorice europene pentru viitorul Europei adoptată dintre primele de noul Parlament European. În ea, alături de referința de serviciu la tragedia Holocaustului, se face o încercare nerezonabilă de a atribui o responsabilitate practic egală pentru dezlănțuirea și ororile celui de-al Doilea Război Mondial celor două regimuri totalitare – cel nazist și cel sovietic, ignorând complet sacrificiile uriașe și lupta eroică împotriva nazismului și fascismului ale popoarelor URSS, care au adus o contribuție decisivă la victoria definitivă a Coaliției antihitleriste. Dar exact această victorie a fost cea care a deschis perspectiva istorică a dezvoltării pașnice și democratice a continentului european în a doua jumătate a secolului XX, deși istoria sa a fost complicată de crearea blocului NATO în 1949 și, ca măsură de răspuns, a Organizației Tratatului de la Varșovia, abia în 1955, și de o perioadă destul de lungă de Război Rece, dezlănțuit de Statele Unite și aliații săi.”

Kuzmin descrie rolul URSS în al Doilea Război Mondial ca fiind o reacție a unui salvator care nu mai putea suporta răul „regimurilor fascisto-totalitare din Europa de Vest”.

Pentru Konstantin Moghilevski, directorul Fundației „Istoria Patriei”, ocupația sovietică a României din 1944 și până în 1958 este o acțiune de eliberare a României:

„Trebuie înțeleasă complexitatea (…) Trebuie să înțelegem că erau diferite așteptări din partea românilor. România suferise mult din cauza hitleriștilor și se temeau de ce va aduce Armata Roșie”.

„Armata sovietică a adus pacea, modul de a trăi în pace. Există filme despre cum a fost întâmpinată Armata Roșie. Eliberarea a coincis cu schimbarea regimului din România, regimul Antonescu îndreptat împotriva românilor”.

În continuare, Liviu G. Stan citează lista pe care Vasile Soare, ambasadorul României la Moscova, a realizat-o începând cu 2008. Lista conține numele a nu mai puțin de 10.000 de români „binecuvântați” de „pacea” adusă de Armata Roșie: 10.000 de români morți în lagărele NKVD-ului, în „Arhipelagul Gulag”, între 1941 și 1956. Numărul total de prizonieri identificați până în prezent este 29.829.

SURSE  universul.net