Trupele armatei ruse au început să preia livrări de aruncătoare de grenade avansate, așa numit „silențioase”. Acest armament este un tip artilerie ușoară greu de detectat, utilizată mai ales de unități speciale de comando, a informat recent agenția de știri TASS din Rusia.
Aruncătorul de grenade de 82 milimetri 2B25, marca „Gull”, este fabricat de CRI Burevestnik, o firmă care este parte a producătorului de tancuri UralVagonZavod. Aceste arme au un mecanism de lansare cu piston, produc foarte puțin fum sau flacără la gura țevii de lansare și au o rază de acțiune mai mare de 1 kilometru. Acest tip de aruncător de grenade este silențios la fel cum vestele antiglonț apără de gloanțe: nu 100%. O analogie potrivită este un Kalașnikov cu inhibitor de zgomot, dar mult mai mare.
Dar nu există alte aruncătoare silențioase pe piață, în afară de acest model, despre care Burevestnik spune că poate lansa 15 proiectile pe minut. Surse anonime ale industriei de apărare, citate de TASS, au declarat că o versiune mai mică, de 60 milimetri și cu o rază de acțiune de până la 4 km, este în curs de dezvoltare.
Un purtător de cuvânt al Pentagonului a refuzat să dea o declarație, spunând pentru Quartz: „Nu comentăm despre chestiuni de informații secrete”.
Noul aruncător „oferă avantajul manevrării ascunse”, afirmă Burevestnik în materialele sale de reclamă, explicând că acesta poate fi ușor transportat de un soldat. „Toate aceste avantaje fac noul aruncător atractiv pentru forțele speciale, mai ales în operațiunile de combatere a terorismului”.
Sharon Burke, fost secretar adjunct al apărării americane sub conducerea lui Obama, declară că noul tip de aruncător ar putea fi util pentru Rusia, având în vedere „posibilitatea de atacuri împotriva unor vecini, cu forțe insurgente și asimetrice, permițând apoi guvernului rus să nege vreo responsabilitate”.
„O arma cu rază lungă de acțiune, de calibru mare, ușor de camuflat și portabilă ar servi frumos acestui scop”, spune Burke, în prezent consilier al fundației New America.
Un aruncător normal nu este oricum exagerat de zgomotos. Produce un zgomot înfundat, pe care Jeff McCausland, colonel american în retragere, il descrie ca fiind ceva asemănător unui “tușit“.
McCausland, un fost decan al școlii superioare de război, care a comandat și un batalion de artilerie în timpul operațiunii Desert Shield din Irak, consideră că noul aruncător este o „îmbunătățire care nu este nesemnificativă”, raportat la cele existente. El spune că cea mai importantă caracteristică a noii arme este elementul de surpriză.
„Dacă inamicul nu te aude când te apropii, atunci poți să stai liniștit și să arunci cu proiectile până când se topește țeava. Poți să lansezi 15 grenade pe minut cu o astfel de armă; asta înseamnă cauzarea de pagube mari pentru inamic.”
Noul aruncător ar putea deveni și o sursă semnificativă de venituri pentru Rusia, în urma vânzărilor de arme. Țări precum Sudanul și Congo „sunt toate locuri ideale pentru infanteria ușoară, în general. De aceea, vânzările către astfel de clienți este o posibilitate distinctă”, continuă McCausland.
Sisteme mici precum acesta pot fi livrate ușor și ar trebui să nu fie dificil pentru ruși să le pună în mâinile a numeroase grupuri militare și separatiste, fără să atragă prea multă atenție, explică Cindy Otis, fost analist militar al CIA.
„Aruncătoarele nu sunt genul de arme la care lumea se gândește, în general, în ceea ce privește tehnologia militară modernă”, declară Cindy Otis pentru Quartz. „Dar aceste arme sunt eficiente din punct de vedere al costurilor, ușor de transportat și adăugarea unui amortizor de zgomot este un avantaj suplimentar”.
SURSA Quartz
2 Comments
Dan Plesoianu
15 May 2019Ala din poza este un mportier. Obuzierul este un pic altceva…
Emil Borcean
15 May 2019Da, am rectificat.