Poliția Metropolitană din Londra a formulat capetele de acuzare împotriva persoanei care în ziua de 14 august a rănit, în mod deliberat, mai multe persoane cu autoturismul său în fața sediului parlamentului britanic. A fost numit și făptașul. El este Salih Khater, originar din Sudan. Acesta obținuse cetățenia britanică cu două săptămâni înainte de atacul din fața clădirii Westminter.
Salih Kater este acuzat de două tentative de omor, una împotriva civililor din fața clădirii Westminster și a doua împotriva polițiștilor care au încercat să îl oprească. El nu a fost acuzat de terorism în mod oficial, dar Scotland Yard a anunțat că investighează acest caz sub suspiciunea de terorism. Poliția Metropolitană a anunțat că Salih Khater se află sub arest și refuză să coopereze cu investigația.
Prima tentativă de omor se referă la faptul că acuzatul a intrat cu mașina într-un grup de bicicliști și pietoni în ziua de 14 august, la ora 7.37 dimineața, iar trei au fost răniți.
Apoi Khater a încercat să omoare doi ofițeri de poliție staționați la poarta de securitate care duce în palatul Westminster. Ofițerii s-au aruncat din calea lui Khater, care, potrivit martorilor, conducea cu 80 de kilometri pe oră și a intrat frontal în poarta de securitate.
Khater a sosit în Marea Britanie în 2010, ca refugiat.
Poliția cercetează apartamentul lui Khater din cartierul Sparkbrook, Birmingham. În apropiere a locuit și Khalid Masood, cel care a săvârșit un atac similar în martie 2017. Khalid Masood a intrat cu mașina pe trotuar, în partea sudică a podului Westminster, și a rănit peste 50 de persoane. Cinci dintre ele au murit.
Cartierul Sparkbrook este cunoscut drept zonă de reședință a mai multor teroriști, inclusiv primul terorist sinucigaș din Marea Britanie, primul complotist Al-Qaeda din Marea Britanie, unul dintre finanțatorii atacurilor din 11 septembrie și câțiva extremiști care au mers să lupte pentru ISIS.
Luni, 20 august, Salih Khater va apare în fața unei instanțe de judecată din Londra.
1 Comment
lola
19 August 2018Surprize, surprize…Da’cum draq de și-a tras troacă și permis din „serviciul”de”refugiat”?S-ar părea că establișmentul brit e puțintel complice.În shithole-ul sudanez nu se apropia de o tablă motorizată nici în cinci decenii.Nici briții nu-s mai breji ca friții, ba chiar dimpotrivă.Să le fie hirjahul de cap și taqia ușoară, insulari cretini…