FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Biserica Catolică din România: Îndemnăm deputații români din PE să voteze împotriva Raportului Matić, care prevede printre altele și educația sexuală obligatorie

Printr-un apel semnat de președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), Aurel Percă, Biserica Catolică din România cere deputaților europeni români să voteze în Parlamentulul European împotriva Raportul Matić, care prevede printre altele educația sexuală obligatorie în statele membre UE. Printre motivele invocate de Biserica Catolică din România împotriva Raportului Matić se numără:

  • “se poziționează clar în favoarea promovării unei agende ideologice îndreptate împotriva dreptului la viață și a dreptului părinților de a se pronunța asupra educației pe care o primesc copiii lor”
  • “încurajează femeile să renunțe la fertilitate și la maternitate”
  • “Consideră avortul drept un presupus drept al omului, inexistent în dreptul internațional, ceea ce încalcă Declarația Universală a Drepturilor Omului în sine” 

Reproducem apelul Bisericii Catolice Române în întregime mai jos.


Apelul Președintelui CER către deputații europeni cu privire la Raportul Matić

În sesiunea din 23/24 iunie 2021, plenul Parlamentul European este chemat să dezbată și să voteze Raportul Matić – „ Raportul privind situația sănătății și drepturilor sexuale și reproductive în Europa, în cadrul sănătății femeilor ”, pregătit de deputatul socialist croat Predrag Fred Matić. Solicităm tuturor deputaților europeni din România să ia în considerare sensibilitatea și complexitatea problemei în cauză, atenționând asupra faptului că, – deși sunt menționate necesități precum asistența maternală, accesul la igienă, stoparea violenței împotriva femeilor, accesul la vaccinuri –, Raportul Matić se poziționează clar în favoarea promovării unei agende ideologice îndreptate împotriva dreptului la viață și a dreptului părinților de a se pronunța asupra educației pe care o primesc copiii lor.

Reiterăm poziția Comisiei Conferințelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE), care printr-un document de poziție cu privire la Raportul Matić, publicat pe 17 iunie 2021, „constată, cu regret, că proiectul de rezoluție este caracterizat de o perspectivă unilaterală pe tot parcursul său, în special, cu privire la problema avortului, care nu ține seama pe deplin de situațiile de viață ale persoanelor în cauză și de drepturile lor umane corespunzătoare”.

Obiecțiunea pe motive de conștiință este un drept fundamental garantat de articolul 9 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Totodată, CEDO a afirmat foarte clar că nu există un drept fundamental la avort, iar copilul încă nenăscut nu este exclus de la protecția oferită de dreptul la viață garantat de articolul 2 din Convenție. Biserica Catolică afirmă că „ființa umană, încă de la concepția sa, trebuie respectată și ocrotită în mod absolut în integritatea sa” (Catehismul Bisericii Catolice, Compendiu, nr. 470).

Totodată, dorim să atragem atenția deputaților europeni din România asupra Opiniei minoritare asupra Raportului: „Prezentul raport nu este riguros din punct de vedere juridic, și nici formal. Acționează dincolo de competența sa, abordând aspecte precum sănătatea, educația sexuală și reproducerea, precum și avortul și educația, care sunt competențele legislative ale statelor membre. Consideră avortul drept un presupus drept al omului, inexistent în dreptul internațional, ceea ce încalcă Declarația Universală a Drepturilor Omului în sine și principalele tratate obligatorii, precum și jurisprudența CEDO și a CJUE”, se arată în secțiunea citată.

Tot în Opinia minoritară asupra Raportului se afirmă: „Este evidentă manipularea ideologică a drepturilor omului, care au un caracter universal și imuabil, prin intermediul unei influențe internaționale care subminează suveranitatea națiunilor, afectându-le legile. Subminează libertatea, egalitatea și demnitatea femeilor, negându-le propria natură, prin disocierea identității lor de sexul biologic. Prin intermediul agendei ideologice de gen, raportul prezintă femeile ca fiind izolate și victimizate. El creează o disjuncție între sănătate și viață și acordă prioritate unei bunăstări subiective. Acest lucru încurajează femeile să renunțe la fertilitate și la maternitate”.

Raportul Matić solicită ca educația sexuală să fie introdusă cu caracter obligatoriu în statele membre, atât în școlile primare și secundare, cât și pentru copiii neșcolarizați.  Comisia pentru Învățământ din cadrul CER a afirmat anterior necesitatea ca părinții să fie informați cu privire la conținutul orelor de educație sanitară, care includ componente de educație sexuală, astfel încât acestea să se facă numai la cererea părinților și respectându-se principiile moral-religioase ale acestora.

Fiecăruia în parte și tuturor nu ne este indiferent cine și în ce fel ne reprezintă politic valorile și interesele sociale. În numele Bisericii Catolice din România, îndemnăm deputații europeni români să promoveze valorile demnității umane, să sprijine familia și să respecte viața, din momentul conceperii ei și până la sfârșitul ei natural, votând împotriva Raportului Matić.

† Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit de București
Președintele Conferinței Episcopilor Catolici din România

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Redacţia

Redacţia

Conservatori români

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *