FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Bombardiere nucleare rusești interceptate în apropiere de Alaska

Două bombardiere rusești de tip nuclear au fost interceptate de avioane americane de vânătoare F-22 lângă Alaska, a dezvăluit Comandamentul Apărării Aerospațiale din America de Nord.

Bombardierele au fost detectate zburând în apropierea Insulelor Aleuțiene, a declarat Michael Kucharek, purtător de cuvânt al Comandamentului Nordic și al Comandamentului de Apărare Aerospațială din America de Nord (NORAD).

„Două avioane de luptă F-22 din Alaska au interceptat și identificat vizual două bombardiere Tu-95 cu rază lungă de acțiune, care zburau în zona de identificare a apărării anti-aeriene, la sud de Insulele Aleuțiene”, a declarat el pentru Free Beacon.

Kucharek a refuzat să precizeze distanța străbătută de cele două bombardiere pe coasta de vest a Alaskăi, pentru a proteja securitatea operațională.

„Cele două aeronave rusești de bombardament Tu-95 au fost interceptate și monitorizate de cele două F-22 până când bombardierele au părăsit zona de identificare, de-a lungul lanțului insulelor Aleuțiene, îndreptându-se spre vest”, a spus el. „În niciun moment bombardierele rusești nu au intrat în spațiul aerian suveran canadian sau al Statelor Unite”.

Un oficial al Pentagonului a declarat că bombardierele rusești au fost însoțite de cel puțin un avion cisternă de tip Il-78 Midas pentru alimentarea cu combustibil, o indicație că bombardierele au călătorit pe distanțe lungi și au cerut realimentarea la mijlocul zborului.

Nu au fost dezvăluite alte detalii ale incidentului.

Oficiali americani ai apărării au declarat că această incursiune a bombardierelor rusești a coincis cu exercițiile militare la scară largă care se desfășoară acum în Orientul Îndepărtat rusesc, numite Vostok-18, și că a fost probabil parte a exercițiilor care se desfășoară încă de la sfârșitul lunii august.

Un oficial a speculat că bombardierele au exersat în vederea lovirii cu rachete de croazieră asupra apărării antirachetă din Alaska.

Bombardierele sunt capabile să transporte rachete de croazieră cu rază lungă de acțiune de tip KH-55, cu o rază maximă de până la 1841 mile marine.

Interceptarea a avut loc în apropierea sistemului radar de mari dimensiuni denumit Cobra Dane, care monitorizează lansarea rachetelor rusești și zborurile de aeronave. Radarul este situat la baza anti-aeriană Eareckson de pe insula Shemya, aflată la 1455 mile vest de orașul Anchorage.

Cobra Dane ar fi una dintre primele ținte ale unei lovituri cu rachete lansate de către ruși, în faza incipientă a unui conflict.

De asemenea, bombardierele se aflau în raza de foc a bazei americane de apărare antirachetă de la Fort Greely, Alaska, unde se află interceptori sol-aer cu rază lungă de acțiune, ca parte a apărării strategice antirachetă.

O a treia țintă posibilă pentru bombardierele rusești ar fi stația Clear Air Force din centrul Alaskăi, care găzduiește sistemul de avertizare timpurie AN / FPS-123, folosit pentru detectarea rachetelor balistice lansate din submarine.

A fost a doua oară când bombardierele rusești au zburat în apropiere de Alaska pe parcursul acestui an. În luna mai, alte două bombardiere au fost interceptate pe coasta Alaskăi de două avioane F-22.

Serghei Shoigu, ministrul rus al Apărării, a declarat marți, la Moscova, că faza activă a exercițiilor militare Vostok-18 va începe pe 11 septembrie în nouă puncte din Marea Japoniei, Marea Bering și Marea Okhotsk.

„Pregătirile pentru Vostok-18 au inclus verificări cuprinzătoare ale districtelor militare centrale și estice, ale Flotei de Nord, trupelor aeriene și ale aeronavelor militare și de transport cu rază lungă de acțiune”, a declarat Shoigu.

Exercițiile sunt concepute pentru a testa capacitatea de luptă pe teren necunoscut și performanța în luptă.

„Avioanele au întreprins un număr maxim de misiuni cu realimentare în timpul zborului și aterizări la aerodromurile tactice”, a spus Shoigu. „Navele au efectuat exerciții de manevră și tragere de luptă”, a continuat el.

Se afirmă că aceste exerciții sunt cele mai mari din istoria Federației Ruse.

„Participă aproximativ 300.000 de soldați, peste 1.000 de avioane, elicoptere și drone, până la 80 de nave de luptă și logistică și până la 36.000 de tancuri, transportoare blindate și alte vehicule”, a declarat Shoigu, menționând și participarea forțelor militare chineze.

„Implicat în scenariul principal de la locația Tsugol, din raionul militar estic, va fi un contingent al Armatei Poporului Chinez, de până la 3.500 de ofițeri și soldați”.

NORAD se ocupă de avertizarea și controlul aerospațial pentru Canada și Statele Unite, și monitorizează toată activitatea aeriană din spațiul aerian al Americii de Nord și din afara acestuia.

SURSA   Free Beacon

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *