FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Circa 40 de morţi în violenţe declanşate în Nigeria în ajunul Crăciunului

O serie fără precedent de atentate cu bombă şi atacuri împotriva bisericilor s-a soldat cu 38 de morţi în ajunul Crăciunului în Nigeria, au declarat autorităţile care încercau sâmbătă să stopeze violenţele, potrivit AFP.

32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 74 au fost rănite, cele mai multe în timp ce îşi făceau cumpărăturile pentru Crăciun, în şapte explozii produse în două zone ale oraşului Jos /în centrul ţării/, care marchează limita între nordul Nigeriei /cu populaţie majoritar musulmană/ şi sudul în care populaţia este în principal creştină.

În oraşul Maiduguri /nord/, presupuşi membri ai unei secte islamiste au atacat trei biserici, incendiind una din ele şi ucigând şase persoane, a declarat armata.

Iniţial nu fusese făcută nicio legătură între aceste violenţe declanşate în ajunul Crăciunului în cea mai populată ţară din Africa, unde tensiunile între creştini şi musulmani se exacerbează pe măsură ce se apropie scrutinul prezidenţial din aprilie 2011.

Într-o primă reacţie, preşedintele nigerian Goodluck Jonathan a promis că guvernul “va face tot ce este necesar pentru ca responsabilii exploziilor ucigătoare din Jos să fie traduşi în justiţie”.

“Explozibile de asemenea putere /aparent dinamită/ sunt utilizate pentru prima oară” în Nigeria, a declarat comisarul Abdulrahman Akano din poliţia statului Plateau, a cărui capitală este Jos. “Oamenii îşi făceau cumpărăturile şi locul vizat de atentate era frecventat atât de musulmani, cât şi de nemusulmani”, a adăugat el, explicând că poliţia nu a reuşit încă să afle cine se află în spatele atentatelor.

Pentru guvernatorul statului Plateau, Jonah David, “scopul instigatorilor atentatelor este de a ridica creştinii împotriva musulmanilor şi de a declanşa un nou ciclu de violenţe care să culmineze prin sabotarea activităţilor preelectorale”.

În nordul ţării, atacurile împotriva bisericilor din Maiduguri sunt atribuite sectei islamiste Boko Haram, a cărei răscoală anul trecut şi confruntare cu forţele de ordine s-au soldat cu sute de morţi. Într-un atac împotriva unei biserici baptiste, cinci credincioşi /între care un pastor/ au fost ucişi, iar în altă parte a oraşului, considerată fief islamist, un paznic a fost omorât de alţi presupuşi membri ai Boko Haram, care atacaseră o a doua biserică. Soldaţii nigerieni au reuşit să împiedice atacarea unei a treia biserici în Maiduguri. “Un număr nedeterminat de bărbaţi înarmaţi a tras focuri de armă în jurul bisericii, dar o patrulă militară a ripostat. Schimbul de focuri a durat câteva minute”, a relatat un locotenent.

Peste 50 de persoane – poliţişti, soldaţi, clerici, şefi locali şi politicieni – au fost omorâte în ultimele cinci luni în Maiduguri de indivizi suspectaţi că ar aparţine sectei Boko Maram, care afirmă că vrea să instaureze un stat islamist “pur”.

În iulie 2009, secta – care se revendică a fi a talibanilor din Afganistan – avea mii de susţinători şi a lansat o ofensivă coordonată împotriva comisariatelor de poliţie în mai multe state din nord.

SURSA   Agerpres

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Vlad P.

Vlad P.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *