FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Conservatorii câștigă alegerile provinciale din Alberta

Ieri, 16 aprilie, Partidul Conservator Unit (PCU) din Alberta a câștigat alegerile din această provincie canadiană, în urma unei victorii clare în fața Noului Partid Democratic (NPD), partidul de guvernământ de stânga. PCU a obținut 55% din voturi față de 32.1% pentru NPD, ceea ce înseamă un parlament provincial împărțit între PCU, cu 63 de locuri în noua legislatură, și NPD, cu 24 de locuri. Restul voturilor s-a îndreptat către alte partide provinciale, care însă nu vor trimite reprezentanți în parlament.

Guvernarea Noilor Democrați a fost astfel redusă la o singură legislatură, obținută în urma victoriei electorale din 2015, când NPD a beneficiat de 40.6% din votul popular, pe fondul sciziunii mișcării conservatoare din Alberta în două partide, după 44 de ani de guvernare neîntreruptă a Partidului Conservator Progresist.

Mare parte a campaniei electorale s-a concentrat pe tema conductelor de petrol, atât Notley (lidera NPD) cât și Kenney (liderul PCU) promițând să finalizeze conducta trans-montană către Columbia Britanică, un proiect de infrastructură critic pentru economia provinciei, care este blocat din vara anului trecut de către guvernul federal din Ottawa. Alberta este un producător important de țiței, dar lipsa unei căi de transport și distribuție sigură către piețele internaționale a generat o criză energetică prelungită. Supraproducția cuplată cu lipsa unei conducte majore de transport au forțat companiile de energie să vândă țițeiul brut cu prețuri mult sub cel de piață, cauzând pierderea a mii de locuri de muncă și a miliarde de dolari în venituri pentru visteria guvernului provincial.

Alberta se află din anul 2016 într-o perioadă prelungită de declin economic, cauzat în principal de prăbușirea din 2014 a prețului țițeiului pe piața internațională. Ieșirea din recesiune a fost lentă și dureroasă, iar economiștii afirmă că economia din Alberta a stagnat în acest an, cu o rată a șomajului în jur de șapte la sută.

Kenney susține că guvernul lui Notley a transformat o situație dificilă într-una gravă, în urma creșterii impozitelor, a reglementărilor și a salariului minim.

Doamna Notley, la rândul ei, a afirmat că planul lui Kenney de a nu permite creșterea cheltuielilor sociale și de oferi mai multe opțiuni de asistență medicală privată ar avea un efect profund negativ asupra studenților și pacienților în general.

Doamna Notley a încercat să-l portretizeze pe domnul Kenney drept un conservator social extremist, amintind de lunga sa istorie ca opozant al avortului și căsătoriei între persoane de același sex, care a început din studenție și a continuat în perioada sa de deputat în parlamentul federal de la Ottawa.

Dl. Kenney a răspuns afirmând că societatea s-a transformat dramatic în chestiunea drepturilor persoanelor de același sex și că acceptă acest lucru. El a promis, de asemenea, să nu legisleze în privința problemelor sociale foarte sensibile și de natură să dezbine, cum ar fi avortul.

Victoria dlui. Kenney duce la o luptă anticipată cu premierul federal Justin Trudeau și cu guvernul liberal din Ottawa. În perioada cât s-a aflat în opoziție dl. Kenney și-a îndreptat criticismul atât asupra guvernului Notley, cât și asupra lui Trudeau. Principalul punct de fricțiune a fost planul federal privind schimbările climatice. Kenney a promis că prima sa măsură va fi să elimine impozitul pe carbon în Alberta, instituit de predecesoarea sa. Acest lucru ar duce la impunerea planului federal de stabilire a prețurilor de carbon în Alberta, dar Kenney a promis că, sub conducerea sa, Alberta se va folosi de curțile de judecată pentru a contesta constituționalitatea planului federal, aceeași abordare adoptată de provinciile Saskatchewan, Manitoba, Ontario și New Brunswick.

Kenney a promis că guvernul său va începe în forță, cu primele 100 de zile dedicate anluării legislative a numeroase dintre măsurile luate de guvernul anterior. În afară de abrogarea impozitului provincial pe carbon, prima sa misiune va fi de a legifera o măsură propusă anul trecut, de stopare a exportului de petrol către Columbia Britanică, cu intenția de a descuraja opoziția aceastei provincii față de extinderea conductei trans-montane.

După aceea Kenney se va concentra pe stimularea investițiilor în provincie, cu măsuri cum ar fi reducerea ratei impozitului pe profit, scăderea salariului minim al tinerilor și dereglementare.

„În această seară trimit un mesaj oamenilor de afaceri de pretutindeni: dacă doriți să beneficiați de cele mai mici impozite din Canada, de un guvern care va reduce povara birocratică cu cel puțin o treime, de cea mai bine educată populație din Canada și de o cultură favorabilă antreprenoriatului și inovației, veniți în Alberta”, a spus Kenney în discursul său de victorie.

Alegerile de marți au fost ultimele într-o serie care a dus la instalarea de guverne conservatoare în provinciile canadiene, din Alberta până în New Brunswick.

Jason Kenney este în vârstă de 50 de ani și a servit drept ministru al ceățeniei, imigrației și multiculturalismului în guvernul Stephen Harper, în perioada 2008 – 2013.

SURSA   National Post   The Globe and Mail

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Emil Borcean

Emil Borcean

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto