FUNDATIA IOAN BARBUS

Europa se îndreaptă spre penurie energetică dacă nu sporește importurile din Rusia, avertizează Gazprom

Notă: procentajul de gaz rusesc din importurile UE este mai mare decât specificat în imaginea de mai sus; vezi articolul.

Europa va trece curând printr-o penurie de gaze și o creștere a prețurilor, dacă va încerca să se bazeze pe importurile de gaze din SUA pentru a acoperi cererea în creștere, în loc să crească achizițiile din Rusia, a declarat Gazprom, gigantul energetic al Kremlinului.

Administrația Trump a declarat că intenționează să echilibreze terenul pe piețele de energie prin oferta sporită de gaze naturale din SUA către Europa și Asia, invocând necesitatea de a reduce ceea ce se numește puterea de distorsionare a pieței de către actori precum Rusia și OPEC.

Livrările rusești de gaze către Europa au devenit din ce în ce mai politizate, deoarece Moscova a redus livrările către Ucraina în ultimul deceniu, pe fondul disputelor de prețuri și după ce Rusia a anexat Crimeea în 2014.

Occidentul a acuzat Rusia de utilizarea gazului ca armă politică. Moscova a răspuns blamând Occidentul pentru blocarea noilor sale proiecte de conducte din motive politice, mai degrabă decât economice.

Avertsmentul privind o eventuală criză a ofertei vine în timp ce Gazprom se pregătește să înceapă livrările la scară largă către China, printr-o mutare care ține de strategia petrolieră a Rusiei, astfel încât Moscova urmează să devină un important furnizor către Beijing, pe seama Europei.

Șeful adjunct al Gazprom, Alexander Medvedev, a declarat că Gazprom are suficiente resurse pentru Europa și Asia, dar că este timpul ca Europa să decidă de unde ar trebui să importe pentru a face față cerințelor în creștere.

„Europa a calculat complet eronat atunci când a presupus că nu va mai avea nevoie de gaz suplimentar și că, dacă are totuși nevoie, ar putea fi livrat din afara Rusiei”, a spus Medvedev, care se ocupă de exporturile celui mai mare producător și exportator de gaz natural din lume.

Exporturile Gazprom au crescut anul trecut cu 8%, ajungând la o cantitate totală de 194 miliarde metri cubi, pe fondul unei cereri mai mari și al scăderii prețurilor. Gazprom a ajuns să furnizeze 35% din totalul de gaze importate de Uniunea Europeană.

Medvedev a spus că această cotă ar putea crește la peste 40% în timp, pe măsură ce cererea europeană de gaze va crește, producția în Olanda și Marea Britanie va scade, iar producția Norvegiei va încetini și ea după anul 2025. Conform lui Medvedev, aprovizionarea din SUA va rămâne modestă și costisitoare, în timp ce exporturile americane de gaz natural vor merge în principal către Asia.

„Mulți analiști serioși vor demonstra că Europa se va confrunta în curând cu o criză majoră a gazelor și, ceea ce este mai rău, cu o creștere abruptă a prețurilor”, a spus Medvedev.

„În ceea ce privește solicitările de a reduce dependența de gazul rusesc, ar trebui oare ca noi în Rusia să vorbim despre o dependență prea mare a noastră de banii de pe un anume continent? Cum ar fi de dolar, sau euro? Ceea ce este important e faptul că suntem dependenți reciproc”.

Gazprom va începe livrările de gazoducte către China anul viitor. Compania dorește să obțină o cotă de piață de cel puțin 10% până în 2025, când va începe sa construiască un alt traseu important.

„Putem furniza mult gaz pentru Europa, atât cât dorește, chiar dacă intram pe o piață nouă în China. Dar Europa trebuie să decidă acum. Europa trebuie să înceapă să se gândească acum cine va acoperi cererea suplimentară după 2025. Din păcate, nu există un dialog energetic între Rusia și UE”, a spus Medvedev.

El a adăugat că, chiar dacă Gazprom va construi cele două conducte noi în Europa la timp – Nord Stream 2 sub Marea Baltică și Turcia Stream pentru sudul Europei – acestea nu vor fi suficiente pentru a echilibra cererea în creștere și scăderea ofertei.

SURSA   Hürriyet

Emil Borcean

Emil Borcean

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Intră în scenă oștirea recrutată de Moscova. În România e destul să te uiți expeditiv în jur și vei descoperi șoșocisme la orice nivel, la orice televiziune, pe site după site. Sunt formatori de opinie care, sistematic, strâmbă realitatea de acasă, unde atacă metodic repere românești autentice, mai ales dacă mai sunt în viață, cum …

Totul se plătește… Gratuitatea nu e pentru negustorii de idei numiți cândva sofiști, imuni la adevăr și la plata Domnului, vibranți însă la plățile și polițele pământești. Inclusiv comunicarea publică a „adevărului” despre marea neutralitate, orbirea altora prin manipulare patetic autovictimizantă, încâlcirea programatică a lucrurilor până la confundarea călăului cu victima și a Occidentului cu …

Ambasadorului rus de la Chișinău i s-a ridicat tensiunea și a dat un comunicat despre criminalii care au trimis tancul sovietic după nava rusească. A făcut trimitere la faptele eroice ale criminalilor care ne-au ocupat și omorât, a plâns un pic despre soarta grea a ocupanților și a lăsat sa se înțeleagă că nimic nu …

CândOrbán sau Putin critică Occidentul, o fac de pe poziții revizioniste (halucinante, fiindcă Ungaria Mare și URSS sunt cadavre istorice). În schimb, conservatorii polonezi, care denunță cu egală vehemență ingineriile sociale “progresiste” și cârdășia iresponsabilă cu Putin în UE, au dreptate pe toată linia, cum recunosc acum doar pe jumătate oficialii UE (să vedem când …

A demoniza, în numele unei credințe care se recomandă mincinos „creștină” și neapărat „ortodoxă”, muzica clasică, arta autentică, adică arta cu spirit, gândirea minții creștine care a absorbit fertil în siajul Revelației rigoarea spiritului grecesc și înțelepciunea romană, minte creștină roditoare de înaltă știință și cultură umanistă universale, iată expresia ignară, dar precisă a non-creștinismului …

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian