Recunoașterea de către SUA a noului președinte al Venezuelei, Juan Guaido, a atras atenția conspiraționistului antiamerican mereu vigilent. Este clar și de data asta că Statele Unite râvnesc la petrolul Venezuelei, că alte rațiuni n-ar putea exista în demersul lor.
Iar dacă Brazilia, Argentina, Chile, Columbia și multe alte țări din America Latină l-au recunoscut pe noul lider de la Caracas și practic la fel au anunțat Spania, Franța și Germania, este doar pentru că sunt toate satelite ale Statelor Unite, nu-i așa?
Noroc că n-au interese meschine și apără legalitatea Rusia, Iranul, Turcia, Bolivia, toate imperii ale democrației, ba chiar și Hamasul și Hezbollahul, care s-au declarat de partea „ordinii de drept”, adică a lui Maduro.
Presa a inventariat însă și interesele Rusiei în Venezuela.
În acest sens, Deutsche Welle și The Moscow Times scriu:
– O mare grijă a Kremlinului ar reprezenta-o împrumutul de 6 miliarde luat de Venezuela și girat de gigantul petrolier Rosneft, controlat de statul rus. Conform înțelegerii, Caracasul ar trebui să-i ofere Rosneftului participații (între 25 și 40%) în 5 mari proiecte ale companiei energetice de stat venezuelene. Restul datoriei ar trebui plătită în petrol. Este destul de improbabil ca un nou guvern să încalce aceste contracte, dar rușii vor să fie siguri că-și vor recupera cea mai mare parte din bani.
– Mai complicată este situația împrumutului de 11 miliarde pe care Kremlinul i l-a acordat lui Maduro pentru achiziția de arme din Rusia. Nu se știe cât din această sumă a fost returnată. Sunt dubii serioase că noul guvern ar plăti Rusiei datoria în orice condiții, fiind amintit cazul Ucrainei, care refuză în continuare să achite un împrumut luat în același scop de fostul președinte Ianukovici.
– Dar nu aceste sume ar fi marea lovitură pentru Rusia, în cazul eliminării lui Maduro. O nouă conducere la Caracas ar însemna o restructurare a sectorului petrolier din Venezuela – considerată țara cu cele mai mari resurse petroliere din lume -, implicit schimbări pe piața mondială a țițeiului și scăderea semnificativă a prețului acestuia. Ar fi o catastrofă pentru economia Rusiei, care trăiește în principal din exporturile de petrol.
Alte interese alte Kremlinului în Venezuela ar fi:
– un joint venture financiar-bancar, în care Caracascul deține 49,99% și în care e implicată una din marile bănci comerciale ale Rusiei, controlată de Gazprom și de o altă mare bancă rusă de stat.
– Rusia este cel mai mare exportator de grâu din lume, iar în ultimii ani, Venezuela a fost principalul achizitor.
– În decembrie 2018, presa rusă a scris despre interesul Kremlinului de a-și stabili o bază aeriană pe teritoriul Venezuelei. Tot în decembrie, două bombardiere rusești capabile să transporte arme nucleare au fost trimise câteva zile în Venezuela.
Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.
2 Comments
Dorin
28 January 2019Cred că exprimări-standard de tipul „gigantul petrolier Rosneft, controlat de statul rus” induc o percepție incorectă asupra realității: actualul stat rus este o ficțiune birocratică pentru uzul birocrației internaționale !
Un om de stat american spunea relativ recent mult mai limpede : „ rusia este o benzinărie controlată de o bandă de mafioți !!”
La ce te poți aștepta de la o bandă mafiotă, care mai are și „pregătire politică” la cursul scurt kgb ???
Chestia asta o să o simtă direct pe pielea lor turcaleții de rând când importurile lor se vor face exclusiv de la prietenii muscali, iar marile concerne industriale vestice se vor retrage lăsându-i cu șomajul, când femeile lor vor intra în regim de obiecte mascate tip afganistan și va începe distribuirea de cartele pentru alimente…
eugen chirovici
28 January 2019Comportamentul banditesc al Rusiei în arena internațională nu este o noutate și nu de azi, de ieri, din ultima sută de ani, nici din ultimele două, trei sute, patru, ci mult mai din adâncul veacurilor, fiind bastardul rezultat din cavalcada genelor lui Ginghis Han, expandate din Mongolia natală peste stepele Asiei și Urali, până aproape de inima Europei. Nu doar muscalul năvălind călare sau Alioșa mărșăluind peste granițe, cu cizmele pline de praf, dar cu kalașnikovul lustruit lună, ci, mai nou, “omuleții verzi” fără nume și număr matricol – toți aceștia întruchipează instinctul sălbatic de cucerire a lumii. Iar astăzi, Rusia, reîntoarsă în paradigma fantasmelor sale grandilocvente din vremea Războiului Rece, visează din nou la dominația lumii. E varianta rusească și la scară globală a binecunoscutei patologii “Vom fi iarăși ce-am fost și mai mult decât atât”. Asta cred că este cheia în care trebuie citit interesul Rusiei în Venezuela – mirajul capului de pod geostrategic pe continentul american. Nu petrolul și nici măcar miliardele care-i formează trena, nu – e mult mai grav, e paranoia… (paranoia care, din când în când, își face loc în Istorie, ca să-i umple paginile cu hecatombe, suferință atroce și distrugeri incalculabile).
Da, zici Venezuela, zici petrol. Zici petrol, zici miliarde – și nu-i de colo. Sigur, nu sunt expert în petrol, iar în economia și geopolitica sa nici atât. Dar am aflat de curând câteva lucruri interesante. Hai să vedem. În primul rând, petrolul Venezuelei e de o calitate extrem de proastă, dacă nu chiar cea mai proastă din lume – vâscozitate uriașă (e mai gros decât pasta de dinți!!) și procentul de sulf foarte ridicat, spre 3% (limita maximă a scalei, neatinsă, fiind de 3,5%). Din cauza acestor caracteristici, extracția și rafinarea sa sunt foarte scumpe, comparativ, spre exemplu, cu petrolul american “de argilă”, cu vâscozitatea acetonei (!!) și procentul de sulf de 0,5%. Acest petrol american, descoperit și exploatat în ultimul deceniu, a făcut din SUA cel mai mare producător și exportator de petrol din lume, fiind, la ora de față, în materie de petrol, cel mai strălucit succes story! În aceste condiții și datorită celebrei “eficiențe” a activității economice ăn comunism, extracția petrolului lui Maduro a scăzut la sub jumătate în ultimii ani. Calitatea sa proastă și embargoul american dându-și mâna, vânzarea, deci, a petrolului din Venezuela e în colaps. SUA mai acceptă doar 30% din ce vinde Maduro, dar nu plătesc niciun dolar (justificat, perfect legal, dar nu e loc aici de detalii). Restul de 70% din vânzările petrolului venezuelean ia calea Rusiei, în contul datoriei (17 miliarde de dolari) și a Chinei (50 de miliarde de dolari, după alte surse 63), aceste 70 de procente neaducând nici ele niciun dolar vistieriei lui Maduro. Iar ca să fie tabloul complet, iată încă un amănunt insolit: Rusia și China nu vor cu niciun chip să se spele pe cap cu petrolul lui Maduro, chiar dacă altceva nu pot să facă cu el. De ce? Pentru că nu sunt capabile să-l proceseze, neavând rafinării corespunzătoare; astfel de rafinării complexe și șmechere există pe lumea asta doar în SUA (care le-au construit în zeci de ani, special pentru petrolul din Venezuela, înainte cu mult, desigur, de boom-ul celui “de argilă”)! Așa că Rusia și China își vând petrolul ăsta imposibil cu care s-au trezit pe cap, unde? Logic, pe piața americană! Mai recuperează și ele din pierderile rezultate din împrumuturile și investițiile în comunismul lui Chavez&Maduro., nu? Iar americanii de ce-l cumpără? Ei, asta-i, păi îl cumpără la prețuri de cacao, bineînțeles că negociate și reciproc convenite și nici nu le stau rafinăriile alea degeaba. Business is business! Și încă ceva: Canada și Mexicul au același tip de petrol ca și Venezuela, dar n-au Maduro, așa că treaba merge, cu mici dificultăți și nu cu – Doamne, ferește! – vreo urmă de faliment economic, social și politic.
Cam asta ar fi povestea Venezuelei, cu interesul Rusiei în ea. Mie mi se pare clar că nu miliardele alea rusești păpate cu hotărâre de Chavez&Maduro îi mână în luptă pe Putin & Co. Chinezii au vârât acolo de 3-4 ori mai multe miliarde decât rușii, dar nu-și trimit “omuleții verzi” și avioanele cu încărcătură nucleară (decembrie 2018!) în vizită de curtoazie la Maduro. Ceea ce îl motivează pe Putin – iar isprăvile sale din ultimii 7-8 ani arată cu prisosință – este, cum spuneam, moștenirea genetică de la Ginghis Han și exemplul seducător (pentru el) al politicii lui Hitler din anii premergători celui de al doilea război mondial.