Dr. August Hanning, fostul director al serviciului de informații externe al Germaniei, a declarat duminică în Regatul Unit că Angela Merkel a pus în pericol siguranța Germaniei prin decizia ei de a permite o imigrație fără limite.
Potrivit unui raport din ziarul Sunday Express, Hanning a declarat că Merkel a creat o „criză de securitate” pentru Germania și pentru celelalte state membre ale Uniunii Europene. Ziarul l-a citat pe Hanning: „Vedem consecințele acestei decizii în opinia publică germană și în siguranța internă. Avem probleme în fiecare zi.”
El a declarat, în scurta sa vizită în Marea Britanie, că „Avem criminali, suspecți de terorism și oameni care folosesc identități multiple. Cei care au executat atacurile de la Berlin au folosit 12 identități diferite”, adăugând apoi „Cu toate că astăzi situația este mai strict controlată, avem în continuare 300.000 de persoane în Germania de ale căror identități nu putem fi siguri. Acesta este un risc masiv de securitate.”
Un terorist tunisian afiliat cu Statul Islamic a folosit un camion pentru a-i ucide pe cetățeanul israelian Dalia Elyakim și alți 11 în timpul Crăciunului de la Berlin, în 2016.
Hanning, care a condus agenția de informații externe în perioada 1998-2005, a fost de asemenea și secretar de stat pentru ministerul federal de interne, din 2005 până în 2009.
Fostul șef al spionajului german a declarat pentru presa britanică: „Între timp Merkel însăși dă răspunsuri contradictorii: pe de o parte ea susține că nu a greșit, în timp ce pe de altă parte se angajează ca o situație asemeni celei create de ea să nu se mai întâmple vreodată. Toate acestea au la origine neputința ei politică.”
Hanning a menționat că „acea decizie a dus la creșterea extremei drepte, iar acest lucru reprezintă un alt risc de securitate. AfD nu ar fi câștigat niciodată sprijin popular dacă nu ar fi fost acea decizie.”
Partidul Alternativa pentru Germania este un partid anti-imigrație din Bundestag.
Potrivit ziarului englez, Hanning a mai spus că politica de imigrare necorespunzătoare a lui Merkel a afectat capacitatea ei de a „dezvolta relații personale bune cu liderii străini”.
Merkel a respins cererile din partea comunității evreiești germane, care cuprinde aproape 100.000 de cetățeni, precum și din partea guvernului american, de a scoate organizația teroristă libaneză Hezbollah complet în afara legii.
Ambasadorul american Richard Grenell, despre care Jerusalem Post a aflat că susține o interdicție completă a Hezbollah la fiecare întâlnire cu oficialitățile germane, a scris săptămâna trecută în Die Welt: „O sursă legală competentă pentru o interdicție completă a Hezbollah există deja. Curtea Administrativă Federală din Germania a transferat, în noiembrie 2015, jurisprudența adoptată în privința Hamas asupra Hezbollah. Conform acestei decizii, Hezbollah s-a dovedit a fi în întregime orientat ‘împotriva ideii de înțelegere internațională’. Printre altele a fost citat apelul Hezbollah care cheamă la exterminarea Israelului.”
Consiliul Central al Evreilor din Germania i-a cerut lui Merkel, în luna mai, să scoată în afara legii întreaga mișcare Hezbollah, pe fondul creșterii urii față de evreii din țară.
Jerusalem Post a raportat în 2017, citând un raport al serviciilor de informații germane, că numeroși combatanți Hezbollah au intrat în Germania de la jumătatea anului 2015, ca parte a valului de refugiați din Siria și din alte părți din Orientul Mijlociu.
Conform acelui raport, „De la mijlocul anului 2015 există numeroase indicii potrivit cărora luptători din milițiile șiite au început să intre în Germania ca refugiați legali”.
„Indicațiile referitoare la aproximativ 50% [dintre luptători] arată o legătură directă cu Hezbollah”, se menționează în raport.
Rapoartele din 2019 ale serviciilor de informații germane arată o creștere a membrilor Hezbollah de la 950 în 2017, la 1.050 anul trecut.
În timp ce Germania a interzis doar așa-numita aripă militară a Hezbollahului, alte țări precum SUA, Marea Britanie, Canada, Israel, Olanda și Liga Arabă au proscris întrega organizație, desemnând-o în întregime drept o entitate teroristă.
Hezbollah este format din două structuri: aripa politică și cea militară. Prima poate activa în Germania, în timp ce a doua a fost interzisă.
Hezbollah, care în arabă înseamnă “Partidul lui Allah”, este un grup șiit bazat în Liban și înființat în anii 1980, ca parte a efortului iranian de distrugere a statului Israel.
SURSA Jerusalem Post
1 Comment
Dorin
17 September 2019Este bună luarea de poziție a lui Hanning, doar că nu suflă o vorbuliță despre șefii merkăloaiei și ai partidului AfD…
„Toate acestea au la origine neputința ei politică” — nici vorbă, domnu* Hanning !! La origine este obediența neo-bolșevică față de kremlin.
Hanning a menționat că „acea decizie a dus la creșterea extremei drepte, iar acest lucru reprezintă un alt risc de securitate…” Nici vorbă ,domnu* Hanning !! AfD este un partid de stânga-dreapta, conform rețetei contemporane kremliniste.
Și tot așa… Din păcate, noi, românii, suntem în poziții și mai defavorabile – la noi tot guvernul și aproape toate „serviciile” sunt conduse de la moskowitz…