Ieșind dintr-o autoimpusă  tăcere, Papa emerit Benedict XVI a dat publicității o importantă scrisoare cu reflecțiile sale despre originile crizei abuzurilor sexuale care afectează Biserica Catolică, îndeosebi în mediul anglo-saxon.

Papa așeaază originile acestei crize în anii ’60-’80 – perioada de după Conciliul Vatican II și a revoluției sexuale din Apus.

Printre libertățile pentru care milita Revoluția din 68 era această libertate sexuală totală care nu mai recunoștea nicio normă.

Chiar și pedofilia devenea firească. În paralel și independent de această revoluție în societate, spune papa emerit, după Conciliul Vatican II teologia morală catolică și-a abandonat în mare parte fundamentul înrădăcinat în mod tradițional în legea naturală, căutând o bază exclusiv scripturistică. Această căutare a sfârșit într-un relativism în care nimic nu mai era bine sau rău absolult. Papa Ioan Paul II a incercat să redreseze această derivă a teologiei morale prin enciclica Veritatis Splendor (Splendoarea Adevărului) din 1993, care a generat reacții puternice în unele cercuri bisericești, și Catehismul Bisericii Catolice. Deriva teologiei morale nu avea cum să nu influențeze zone ale Bisericii catolice, mai zice Benedict XVI, referindu-se în special la viața preoțească și la instituțiile de formare a preoților.

În unele seminare au apărut clici homosexuale care acționau mai mult sau mai puțin la vedere și care au schimbat în mod semnificativ atmosfera din aceste instituții.

În alte seminare, candidații la preoție, care se pregăteau pentru angajamentul de celibat, trăiau în același loc cu cei care studiau teologia didactică și care erau acolo cu soțiile, copiii ori erau vizitați de prietene, luau masa împreună. O astfel de atmosferă, spune Papa Bendict XVI, nu putea oferi sprijin pregătirii unei vocații preoțești.

Pe de altă parte, erau respinși candidați la preoție care refuzau această promiscuitate.

Poate că merită menționat că nu în puține seminare studenții prinși citind cărțile mele erau considerați nepotriviți pentru preoție. Cărțile mele erau ascunse ca și cum ar fi literatură proastă și citite numai pe ascuns.

Fostul papă descrie apoi o lume care și-a întors fața de la Dumnezeu:

O societate fără Dumnezeu, o societate care nu-L cunoaște și-L tratează ca și cum nu ar exista, este o societate care-și pierde măsura și reperele. În zilele noastre s-a impus sloganul „moartea lui Dumnezeu”. Ni s-a spus că dacă Dumnezeu moare, societatea devine liberă. În realitate, moartea lui Dumnezeu într-o societate înseamnă și sfârșitul libertății, pentru că piere obiectivul care ne orientează, dispare busola care ne arată direcția bună învățându-ne să distingem binele de rău. Societatea occidentală este o societate în care Dumnezeu este absent din sfera publică și căreia Dumnezeu nu are nimic ce să-i ofere. Și de aceea este o societate în care dimensiunea umanității se pierde din ce în ce mai mult. În anumite momente vedem dintr-o dată limpede că a devenit ceva normal ceea ce este rău și distruge omul.

Așa este cu pedofilia. Nu cu multă vreme în urmă a fost teoretizată ca fiind întrucâtva legitimă, dar s-a răspândit tot mai mult. Și acum descoperim șocați că sunt lucruri care se întâmplă copiilor și tinerilor noștri care amenință să îi distrugă. Faptul că aceasta s-a putut răspândi și în Biserică și printre preoți ar trebui să ne îngrijoreze deosebit.

De ce a ajuns pedofilia la astfel de proporții? În cele din urmă, motivul este absența lui Dumnezeu. Chiar și noi, creștinii și preoții, preferăm să nu vorbim despre Dumnezeu, pentru că pare practic un astfel de discurs.

Este vorba de „pierderea simțului păcatului” despre care a mai vorbit Benedict XVI în timpul pontificatului său, un simț al păcatului pe care un preot, ca nimeni altul ar trebui să-l aibă. Am scris despre aceasta în urmă cu nouă ani: Celibatul, pedofilia şi Păcatul.

Scrisoarea dată acum publicității: Full text of Benedict XVI – ‘The Church and the scandal of sexual abuse’.