La expoziția dedicată personalităților Marii Uniri din pasajul de la Universitate din București, Episcopul Iuliu Hossu e confundat cu actorul Emil Hossu, comentează pe Facebook Duduca Boilă.
Expoziției “Arhitectura Centenarului” este organizată de Creart, instituție de cultură care se află în subordinea Primăriei.
Tudor Dunca, președintele AGRU (Asociația Generală a Românilor Uniți, Greco-Catolici), a publicat o scrisoare deschisă adresată Gabriela Firea, pe site-ul Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de București, în care cere corectarea greșelii:
Vă aducem la cunoștință că la una din piesele expoziției s-a strecurat o regretabilă eroare și anume episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu, este confundat cu actorul Emil Hossu.
Pe unul dintre stâlpi, sub fotografia, devenită deja celebră, făcută de Samoilă Mârza acum 100 de ani, explicația vorbește despre “Episcopul Emil Hossu, citind declarația Unirii”. De fapt, este vorba despre Iuliu Hossu, episcopul greco-catolic de Gherla, care a citit proclamația de unire a Transilvaniei cu Regatul României la 1 Decembrie 1918 la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia.
Pentru a evita confuzia, vă rugăm să dispuneți corectarea respectivei greșeli.
SURSA episcopiabucuresti.ro
![mihaela-barbus[1]](https://inliniedreapta.net/wp-content/uploads/elementor/thumbs/mihaela-barbus1-pydiituedconmrou0twklsfz7egtqhonla40po561c.jpg "mihaela-barbus[1]")
4 Comments
Lola
20 May 2018Îmi spunea un bătrân,când eram studentă la Timișoara prin ’80 că taică-su care fusese mecanic de locomotivă, era la gară prin’20 când se schimbă administrația după război și a asistat la o scenă definitorie pentru ce v urma să se întâmple cu România dodoloață de mai târziu.O haită de potentați de la București s-au pogorât asupra gării cu strângeri de mână, pupături țocăite, covor roșu,tot tacâmul.După o scurtă cuvântare, s-au deplasat spre un birou al gării unde urma o mică paranghelie cu d-ale gurii și ficatului prilej cu care miticul alfa gini admirativ perdelele și-l chemă pre administrator căruia îi comunică că dacă-i place leafa să facă perdelele și să i le paseze unui cotei din suită, lucru care s-a și întâmplat. Întâmplarea a fost povestită de bietul amploaiat personalului pentru că nu știa pe atunci nimic despre omerta dâmbovițeană.Mai târziu,când conducerea gării a fost”îmbunătățită”cu directori”centrali”, administratorul a fost”tras la răspundere”pentru respectivele obiecte de inventar despre care vorbise prea mult.Așa că la ce vă așteptați de la toașii de la primăria București lor?La atenție?.La cultură?La obraz?Cum am zis whatever, Firea style.
Anca Cernea
20 May 2018Lola
Nu.
Scena descrisă nu e definitorie pentru ce urma să se întâmple cu România… la la la.
Nu mai discut aici cât o fi de credibilă. Chiar dacă ar fi, pe ILD nu apreciem bătaia de joc de Reîntregirea României, nici reducerea ei la scenete caragialești din gară.
Adi
20 May 2018Bine ca nu l-au confundat cu Lucia Hossu ????
Lola
20 May 2018Anca vă respect pentru atitudine, curaj și tot ce faceți dar îngăduiți-mi , vă rog, să nu fiu întru totul de acord cu dvs.Sunt olteancă la origini deși nu cred că asta să aibă vreo importanță.Nea Vârtej, omul cu pricina, a fost un om în carne și oase, ieșit la pensie prin ’82 (la 76 de ani)de la Uzinele Mecanice,foste Atelierele CFR din Timișoara unde lucra de la 14 ani.Într-o după-amiază de vară mi-a povestit de toate câte a văzut și a făcut într-o viață.Nu-l cunoșteam și nici nu l-am mai văzut de atunci.Am aflat cum un soldat rus beat a mitraliat doi adolescenți nemți în cartierul Fabrik, cum îl trimiteau șefii cu cărbune furat cu roaba la diverși micimani din regională, despre faptul că după ’20 nu s-a mai construit nimic de amploare pentru că nici un primar n-a stat mai mult de 1 an în funcție .Nu mi-aș fi amintit de asta dacă nu m-ar fi dus chestia cu furatul cărbunelui la notele de subsol din”Patul lui Procust”.Apoi mi-am adus aminte de bunicul meu, cu 5 ani de război urmați de 8 de prizonierat la Donbas absolviți la zi care-mi spunea că nemții îi disprețuiți pe bravii ofițeri români care băteau soldații.S-a ales cu două gloanțe în el și o pensie de 200 de lei până în’74 când a murit.D departe de mine gândul de a privi cu ușurință faptele lui Brătianu, Maniu sau Hossu dar România nu a dus niciodată lipsă de eroi dar nici de lipitori.Iar Caragiale îmi pare mai degrabă tragic și, din păcate, extrem de actual în Drama noastră cea de toate zilele.Dumnezeu să vă binecuvânteze.