FUNDATIA IOAN BARBUS

Pro-rusul polonez Mateusz Piskorski, fost colaborator al PRU, trimis în judecată pentru spionaj în favoarea Rusiei. Riscă 13 ani de închisoare

Mateusz Piskorski – în stânga fotografiei (la dreapta lui Bogdan Diaconu) – președintele unei formațiuni poloneze pro-ruse, „Zmiana” (Schimbarea), personaj al „Listei lui Dughin” din Polonia, a fost trimis în judecată pentru spionaj în favoarea Rusiei și a Chinei și pentru promovarea fascismului și comunismului. Individul lucra la provocarea de tensiuni între Polonia și Ucraina. Piskorski a fost arestat acum 2 ani, la doar 2 luni după ce semnase un acord de cooperare cu Bogdan Diaconu, care conducea formațiunea lui Sebastian Ghiță. Diaconu a mai semnat cu un alt fascist italian, agent dughinist – Roberto Fiore, scrie Gelu Trandafir pe Facebook.

Citiți și:

Piskorski a fost acuzat în mod oficial de Procuratura poloneză, vineri, 20 aprilie, după ce a fost arestat în urmă cu doi ani de Agenția de Securitate Internă a Poloniei ABW. Conform lui Marcin Ludwik Rey, traducător și publicist polonez implicat în contracararea “războiului informațional” rusesc dus împotriva Poloniei (interviu în poloneză), Piskorski a fost acuzat conform Articolului 130 din Codul Penal – cooperare cu Serviciu de Informații Externe (SVR) al Rusiei și cu serviciile chineze și conform Articolului 256 – răspândirea urii etnice și promovarea fascismului, comunismului și a altor ideologii totalitare. Comunicatul Procuraturii menționează că acesta promova discordie între Polonia și Ucraina. Acuzațiile din Articolul 130 îi pot aduce lui Piskorski o condamnare de 10 ani de închisoare, iar cele din Articolul 256, 3 ani de închisoare.

Piskorski este în arest prevenitv din 18 mai 2016, pentru suspiciune de colaborare cu serviciile rusești și chineze, la 2 luni după ce, pe 15 martie 2016, semnat la București, împreună cu Bogdan Diaconu, un acord de colaborare între Zmiana și Partidul România Unită.

Mateusz Piskorski si Bogdan Diaconu, 15 martie 2015, București
Mateusz Piskorski si Bogdan Diaconu | 15 martie 2016, București

Din activitatea dughinistului polonez

Piskorski face multe deplasări în „locuri ciudate”, spunea la acea vreme cunoscutul jurnalist polonez Witold Gadowski, iar unul dintre aceste locuri e Transnistria, aflată sub controlul total al Armatei a 14-a ruse, unde s-a dus ca „observator” la alegerile parlamentare din 2005. În martie 2014 Piskorski a fost unul dintre „observatorii” internaționali de la așa-numitul „referendum” care a avut loc după preluarea controlului de către Rusia în Crimeea. Printre “observatori” s-au aflat și alți pro-ruși din toată lumea, mulți dintre ei fasciști, neo-naziști sau neo-staliniști declarați. În februarie 2014, Piskorski a fost ca observator la un „referendum” din Găgăuzia, zonă autonomă puternic rusificată din Republica Moldova, unde a condus echipa de orbservatori ai UE (mai multe detalii).

Piskorski este primul personaj de pe lista lui Dughin din Polonia condamnat pentru spionaj în favoarea Rusiei și colaborare cu serviciile rusești.

Probabil vor urma și alții, locatarii listei lui Dughin din România își fac încălzirea.

Reproduc mai jos comunicatul de presă al Procuraturii Generale a Poloniei, în traducerea Ancăi Cernea

Procuratura Generală Informează:

Act de acuzare împotriva lui Mateusz P. – conducătorul partidului Zmiana (SchimbareA).

Departamentul teritorial din (voievodatul) Mazowsze pentru problemele infracționalității organizate și corupției, din cadrul Procuraturii Generale de la Varșovia, în data 20 aprilie 2018, a Adresat Judecătoriei LocalE din Varșovia un rechizitoiu împotriva lui Mateusz P. Acuzatul este un cunoscut politolog, jurnalist, cercetător științific, secretar general al Asociației Centrul European de Analize Geopolitice (Stowarzyszenia Europejskie Centrum Analiz Geopolitycznych), fost deputat în Seimul Republicii Polone în mandatul V, om politic și conducător al partidului Zmiana, este acuzat de colaborare cu serviciile de informații chineze și ruse. În cursul anchetei, lui Mateusz P. i s-au adus două acuzații. Primul privește faptul că a participat, începând din 2009, până în mai 2016, LA activitatea Serviciului de Informații Civile al Federației Ruse (FSB), precum și a Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse (SVR). Mateusz P. a luat parte la activități îndreptate împotriva Republicii Polone. Este vorba de infracțiunea de la Articolul 130, Paragraful 1 din Codul Penal, Coroborat cu Articolul 18, Paragraful 1 din Codul Penal, coroborat cu Articolul 256, Paragraful 1 din Codul penal, coroborat cu Articolul 65, Paragraful 1 din Codul Penal și cu Articolul 49c, Punctul 3 din legea din 27 iunie 1997 privind partidele politice, coroborat cu Articolul 11, Paragraful 2 din Codul Penal (al Poloniei).

Ce-a de-a doua faptă de care este acuzat Matesz P. privește participarea, într-un interval de timp cuprins de la o dată care nu se cunoaște cu exactitate, până în data de 23 octombrie 2015, la activitățile Serviciilor de Informații ale Republicii Populare Chineze îndreptate împotriva Republicii Polone. Este vorba de infracțiunea de la Art 130, Paragraful 1, Cod Penal.

Acuzatul a obținut astfel importante foloase materiale. În cursul anchetei s-a stabilit ca Mateusz P., ducând o activitate la scară largă și profitând de poziția sa socială, profesională și politică, precum și de contactele sale în rândul politicienilor și jurnaliștilor din țară și din străinătate, a influențat grupuri sociale din Polonia și din străinătate.

În Polonia și în străinătate a promovat obiectivele politice ale Federației Ruse. Încercând să influențeze opinia publică prin provocara de sentimente anti-ucrainene în rândul polonezilor, și de sentimente anti-poloneze în rândul ucrainenilor.

Printre altele, acesta a urmărit adâncirea diviziunilor dintre polonezi și ucraineni, și dintre Polonia și Ucraina. Acuzatul a realizat aceste activități în conexiune cu serviciile de informații rusești, obținând în acest fel importante foloase materiale. Urmărirea penală în această privință a fost inițiată în iulie 2015. Față de acuzat s-a aplicat măsura arestului preventiv.

SURSE   Procuratura Generală a Poloniei | ILD | FRONDA.PL

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian