FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

PSD folosește Poliția Constanța împotriva jurnaliștilor: amenințări cu închisoarea și amenzi pentru un articol despre turismul electoral

foto: Constanța de Azi

Inspectoratul de Poliție Județean Constanța a solicitat unei publicații locale, Constanța de Azi, să dezvăluie identitatea unei surse care le-a trimis jurnaliștilor o listă suplimentară de la alegerile europarlamentare din mai 2019, care demonstra că sute de persoane din municipiul Constanța merseseră să voteze în comuna Mihail Kogălniceanu.

La trei luni de la scrutin, polițiștii au deschis un dosar penal, dar nu ca să investigheze turismul electoral, ci ca să afle cum a ajuns lista respectivă la jurnaliști, cărora le-a transmis că sunt pasibili de închisoare de la 3 luni la un an sau amendă penală dacă refuză să răspundă, scrie Info Sud-Est.

Constanța de Azi vorbește despre “o situație fără precedent în presa locală, în care libertatea de exprimare, dreptul la informație și profesia jurnalistică sunt supuse unor presiuni cu un puternic iz politic, executate de o instituție menită să apere și să protejeze drepturile cetățenilor”. “Inspectoratul de Poliție Județean Constanța (IPJ), prin solicitări scrise și telefoane, a cerut ziarului nostru, sub amenințarea unui dosar penal, să dezvăluim sursele care ne-au pus la dispoziție informațiile și fotografiile din articol, sub pretextul că „afectează siguranța națională“, scrie Constanța de Azi.

Liderul liberal local Bogdan Huțucă a reacționat, declarând că “PSD folosește poliția ca instrument de presiune asupra jurnaliștilor”.

Horia Țuțuianu, președintele CJ Constanța și vicepreședinte PSD Constanța (foto stânga, sursa: cugetliber.ro); Constantin Dancu, șeful IPJ Constanța. (sursa: tomisnews.ro)

IPJ Constanța a trimis în ultimele luni unei instituții media locale, două ordonanțe semnate chiar de comandatul Constantin Dâncu, prin care jurnaliștii erau somați să își dezvăluie sursele care au stat la baza unei anchete jurnalistice publicate chiar în data de 26 mai, ziua alegerilor europarlamentare”, atrage atenția liderul liberal, Bogdan Huțucă.

“Poliția din Constanța încearcă astfel să pună presiune pe presa locală liberă care în ultimii ani a scris despre ilegalitățile administrației Mazăre-Constantinescu, ilegalități care continuă și sub conducerea lui Felix Stroe și a lui Horia Țuțuianu”, explică Huțucă.

În ziua votului pentru alegerile europarlamentare, cotidianul “Constanța de Azi” a prezentat probe care atestau faptul că membri PSD, în special de la organizația de tineret, aflați sub coordonarea președintelui CJ, Horia Țuțuianu, au votat în localitățile de care acesta răspundea politic. Astfel, numeroase mașini și autocare au plecat din municipiul Constanța, pentru a vota în localitățile M. Kogălniceanu, N. Bălcescu și Pantelimon. Țuțuianu era interesat ca localitățile de care el răspundea să fie mai performante decât cele de care răspundea președintele PSD Constanța, Felix Stroe.

În localitățile în care Țuțuianu și-a trimis oamenii, prezența la prânz era cu 20-30% mai mare decât numărul tuturor votanților de pe lista permanentă. Cea mai clară dovadă că discutăm despre turism electoral este faptul că oamenii lui Țuțuianu au votat în secții de votare care se aflau la o distanță apreciabilă de drumurile naționale, astfel că nu putem discuta despre simpli turiști. În plus, unii dintre ei au folosit mașini ce aparțin instituțiilor din Constanța”, explică liderul Huțucă, adăugând că, “culmea, nimeni din PSD nu contestă ancheta, căci probele sunt evidente. Tot ce fac ei însă este să folosească Poliția pentru a aflat cine a dat aceste informații către presă. Acest comportament al liderilor PSD, de origine bolșevică, demonstrează că pesediștii sunt incapabili să înțeleagă că instituțiile statului trebuie să fie independente și nu la comanda unui partid politic”.

Constanța de Azi a publicat o imagine cu orgonanța semnată de comisar-șef Constantin Dancu, pe care a primit-o, în care i se cere publicației să prezinte și acordul scris al persoanelor care apar în fotografia publicată la articol, dar și identitatea jurnalistului care a publicat articolul.

SURSE  Constanța de Azi info-sud-est.ro g4media.ro

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *