Asociația 21 Decembrie 1989 anunță al șaptelea protest în fața Ambasadei Rusiei, sâmbăta 23 aprilie 2022, începând ora 18.00, împotriva genocidului săvârșit de armat rusă și mercenarii acesteia în Ucraina. Cererile adresate Rusiei de încetare a focului pe perioada sărbătorilor Pascale au fost refuzate de Kremlin, iar civilii vor continua să fie, și în aceste zile de sărbătoare, victimele cruzimii invadatorilor ruși.
Protestul este sprijinit de Fundația Ioan Bărbuș
Mitropolitul Onufrie al Bisericii Ortodoxe Ucrainene independente de Moscova a cerut ieri Rusiei o încetare a focului în perioada dintre Vinerea Mare și Învierea lui Hristos pentru a organiza o procesiune de rugăciune la Mariupol și Azovstal și pentru a evacua civilii și soldații răniți.
Textul cererii de ier, 21 aprilie, a Mitropolitului Onufrie:
“Sunt profund întristat de ceea ce se întâmplă zilele acestea în orașul Mariupol. Sentimentul de durere în inimă ne îndeamnă în ajunul principalei sărbători creștine – Învierea lui Hristos, să acordăm atenție nevoii de a-i mântui pe cei care, rămânând în îndelung suferindul Mariupol, s-au trezit într-o catastrofă umanitară. Chiar și astăzi există un număr mare de civili rămân în oraș, inclusiv mulți copii și bătrâni. Militarii răniți au nevoie de îngrijiri medicale urgente. Trupurile morților trebuie să fie predate familiilor lor pentru înmormântare corectă.
În acest sens, Biserica Ortodoxă Ucraineană, cu ajutorul episcopiei, clerului, călugărilor și credincioșilor, este pregătită să organizeze o procesiune de rugăciune de la Orikhiv, regiunea Zaporizhia, până la uzina Azovstal din Mariupol, pentru a acorda asistență de urgență și pentru a evacua civilii. Marșul poate de asemenea, să scoată soldați răniți și să ia trupurile morților.
Facem un apel către toți cei de care depinde și cerem în perioada de la Vinerea Mare (22 aprilie 2022) până la Învierea lui Hristos (24 aprilie 2022) în orașul Mariupol și împrejurimile acestuia să ofere încetarea focului și să asigure un coridor umanitar pentru a procesiunea de rugăciune să poată avea loc.”
Cererea mitropolitului a fost ignorată de Kremlin.
Ucraina este înecată în sânge la ordinul criminalului de război Vladimir Putin, batalioane de criminali ruși și mercenari cazaci continuă să aducă iadul împotriva ucrainenilor, cei combatanți, dar mai ales împotriva civililor neajutorați.
La protestul de mâine, 23 aprilie, sunt așteptați atât cetățeni români, cât și ucraineni care s-au refugiat în România în fuga lor din calea răbzoiului barbar pornit în urmă cu două luni de Rusia împotriva Ucrainei.
Veniți să susținem cauză dreaptă și să apărăm demnitatea vecinilor noștri din Ucraina.
Mulțumim personalităților și organizațiilor care au sprijinit, participat și sunt alături de noi în continuare: Asociația Forumul Civic Românesc, Fundația Ioan Bărbuș, Federaţia „Inițiativa Timișoara”, Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și RePatriot.
Vă aşteptăm!
Glorie Ucrainei! Слава Україні!
Glorie României! Слава Румунії!
Protestele precedente organizate la Ambasada Rusiei de Asociația 21 Decembrie 1989 au avut lor pe 5 martie, 20 martie, 27 martie, 3 aprilie, 9 aprilie și 16 aprilie. Pentru imagini și relatări, puteți consulta acest link.
Mai jos, puteți vedea imagini de la protestul din 16 aprilie:
Puteți urmări filmă și de pe pagina de Facebook a Asociației 21 Decembrie 1989, aici și aici.