FUNDATIA IOAN BARBUS

Suporteri și jurnaliști polonezi agresați de suporterii ruși. Steaguri sovietice la EURO 2012. (Presa oferă doar perspectiva Rusiei)

Jurnalist polonez lovit de un suporter rus

(niezalezna.pl) Marșul rusesc a pornit de la gara Powiśle spre Stadionul Național. Cu toate că marea majoritate a fanilor au fost calmi, nu au lipsit acțiuni agresive ale unor șovini ruși. – De la început marșul rușilor a fost un război de gherilă, un grup numeros de ruși provoca trecătorii – a declarat jurnalistul polonez Wojciech Mucha – „Am încercat să vorbesc cu rușii. Am fost lovit iar microfonul mi-a fost distrus”

Polonezii au răspuns agresiunii rușilor care mărșăluiau cu un steag sovietic. „Este de neacceptat faptul că poliția a permis amestecul celor două grupuri”, scrie portalul polonez, Niezalezna.pl

Liderul suporterilor ruși este Alexander Szprygi, care a făcut parte din partidul naționalist extremist rusesc al lui Vladimir Jirinovski. Jirinovski este varianta rusească a lui Vadim Tudor, dar incomparabil mai agresiv. În cazul Georgiei, o țară care, la fel ca Polonia, e într-o relație conflictuală cu Rusia, Jirinovski declara acum un an:

Rusia are foarte mulţi bani, resurse şi arme noi, arme despre care nimeni nu ştie încă. Cu aceste arme vom distruge orice parte a planetei în 15 minute. Fără explozii, fără nici un fel de raze, nu cu un fel de laser, nu cu fulgere, nu, o armă silenţioasă, cu care continente întregi vor fi distruse pentru totdeauna. Asta e tot, deocamdată. Vă spun, chiar dacă vreţi să luaţi şi cea mai mică insuliţă de la noi, va trebui să vă faceţi loc printre distrugeri şi ruine. A existat acel Tsunami în Japonia, corect? 120 de milioane dintre ai voştri vor muri! Iar asta este valabil şi pentru restul omenirii. Toţi vor trebui să înceapă să se gîndească la viitor.
Vă mai gîndiţi să vindeţi vinul vostru georgian în Rusia acum?! Vreţi observatori ONU la graniţă? Vreţi ca omenirea să uite definitiv cuvîntul “Georgia”?! Va exista o graniţa dintre Rusia şi Turcia, în loc! Gîndiţi-vă la asta, preşedinte Saakashvili! Altfel va exista un alt Tsunami, în celălalt colţ al lumii, în Caucaz, iar acesta va fi sfîrşitul vostru!
De la ruşi vine iarna. Apocalipsa după Vladimir Jirinovski, vicepreşedintele Dumei de Stat

Jirinovski este extremistul de serviciu al Rusiei, folosit de Putin pentru a transmite amenințări pe canale, altele decît cele diplomatice.

Presa poloneză scrie deja de cîteva săptămîni despre intenția anunțată a rușilor de a mărșălui în centrul Varșoviei cu steaguri sovietice. Actul provocator vine pe fondul incidentului de la Smolensk, în care toată toată elita politică a Poloniei a pierit, acum mai bine de 2 ani. Varianta unui atentat cu bombă devine din ce în ce mai plauzibilă și mai acceptată.
Detalii aici:
Avionul a explodat în aer
Misterul de la Smolensk
Polonia în urma tragediei de la Smolensk (interviu cu Bronislaw Wildstein)

Cîteva imagini pe care nu le veți vedea în presa din Occident sau din România:

(sursa imaginilor: niezalezna.pl)

Presa occidentală și din România a relatat incidentul exclusiv din perspectivă rusească.

Russia Today: Un grup de aproximativ 5.500 de ruși au fost atacați de o bandă de tineri polonezi în timpul unui marș prin centrul Wroclav. (detalii și imagini cu polonezii violenți)

Realitatea.net: A fost nevoie de intervenţia forţelor de ordine pentru a opri bătaia, mai mulţi skinheads polonezi fiind reţinuţi. (Realitatea folosește ca sursă un site rusesc)

Huffington Post: În ultimele zile, media poloneză a încercat să inflameze sentimentele naționaliste din cauza meciului, sugerînd că întîlnirea e mai mult decît un joc de fotbal.

Un rus care trăiește în polonia a declarat că „marșul a fost o greșeală. Este o provcare. Nu ar trebui să aibă loc. Dar există și polonezi agresivi, sîntem speriați.”

Hotnews: Circa 20.000 de suporteri rusi au fost asteptati in Varsovia pentru meciul nationalei ruse. Potrivit Reuters, relatiile dintre rusi si polonezi continua sa fie tensionate dupa accidentul aviatic din 2010, din Rusia, soldat cu moartea a 96 de persoane, printre care presedintele polonez Lech Kaczynski si elita politica a tarii.

UPDATE
Anca Cernea:

Rușii au arborat un cearșaf pe care scria This is Russia (pe Stadionul Național din Varșovia)

Provocări, manipulări și teatru de două ruble:
Consilierul lui Putin, Mihail Fiedotov, a anunțat că pleacă azi de urgență la Varșovia, îngrijorat pt suporterii ruși, auzind că au loc violențe între fanii ruși și cei polonezi. Dar un reprezentant al MAE polonez a declarat că vizita lui Fiedotov era anunțată deja de 4 zile – deducem că n-avea, deci, legătură cu violențele…

UPDATE2
This is Russia! Pancarta gigantica este derulata sfidator in huiduielile polonezilor.

In timp ce citiva rusii ridica un steag cu secera si ciocanul, un grup de polonezi au un afis cu Stalin si secera si ciocanul taiate, si o pancarta pe care scrie:

Bine ati venit in Polonia!
Polonezii in solidaritate cu rusii.
Impotriva KGB si Putin
Anna Politkovskaia – Nu am utiat

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Costin Andrieş

Costin Andrieş

Autor, co-fondator și redactor-șef ILD https://twitter.com/CostinAndriess

30 de comentarii

  1. Costin Andrieş
    13 iunie 2012

    „This is Russia”? O caricatura sub care se ascund o banda de huligani?

  2. Anca Cernea
    13 iunie 2012

    Este inadmisibil că autoritățile liberale poloneze au permis rușilor acest marș cu steaguri roșii, cu seceri și ciocane, prin Varșovia. Așa cum scria Bronislaw Wildstein, practic, polonezii au fost puși de guvern și primărie în fața următoarelor alternative: ori să se lase umiliți, ori să se lase provocați.

  3. Costin Andrieş
    13 iunie 2012

    Rusia stie ca presa occidentala va prelua varianta servita de ei. Ar putea fi o incercare de deligitimare a punctului de vedere „incorect” despre Smolensk. Simt amenintarea eventualei acceptari tot mai largi a bombei…

  4. varul de la tara
    13 iunie 2012

    Religia pacii „at its best”.

    Scuze, n-are legatura cu articolul. Acum ma duc sa iau un Extraveral.

  5. Nomen Omen
    13 iunie 2012

    Huligani sunt si in Marea Britanie sau Germania si Romania. Ce rost are sa politizam totul ? E jenant ca se amesteca Geopolitica cu sportul .
    Cite incidente similare n-au fost dupa 45 intre Germania si Franta ( sau UK ) ?

    Numai bine !

  6. Daniel Francesco
    13 iunie 2012

    @Nomen Omen

    Problema este ca steagul rosu este politic, batausii erau condusi politic si aveau un program geopolitic, adica sa intimideze in numele Mamei Rusii.

  7. Nomen Omen
    13 iunie 2012

    @ Daniel – Poate au fost doar manipulati . Nu cred in autodeterminarea genului ala de oameni !!!!

  8. Daniel Francesco
    13 iunie 2012

    Erau prea bine organizati si determinati sa-si faca loc cu pumnul si bata. Oricum, tin cont de ideea de manipulare pe care o pui in discutie. In acest caz, cine sunt papusarii, ca nu cred ca federatia de fotbal rusa?

  9. Anca Cernea
    13 iunie 2012

    @5 și @ 7 nu sunt compatibile dpdv logic
    NO, e penibil să nu-ți dai seama de asta

    ori rușii comit huliganisme fără nimic politic, ori „sunt manipulați”

    da, sunt manipulați, asta și spune articolul, de câte ori trebuie să-ți copiem această informație ca să o asimilezi, NO?

    e o provocare politică, executată de ruși în capitala Poloniei
    care parte a rândului de mai sus e greu de priceput? care nu e explicată în articol?

    nu este nevoie nici măcar să înțelegi textul scris, se vede din poze – steaguri roșii, seceri și ciocane
    dar dacă și citești, vezi ce scrie acolo despre șeful galeriei rusești și despre excursia la Varșovia a consilierului lui Putin

    NO, noi suntem bucuroși de oaspeți, dar nu încurajăm aflarea în treabă și ceața artificială

  10. Ciuma
    13 iunie 2012

    Nu cred ca au fost angajati de catre Putin sa-i provoace pe olonezi in felul acesta. Pur si simplu erau niste golani care voiau sa se ia de oameni si sa ii intimideze. La cat de multi au venit nici nu ma mir ca unul dintre ei a avut steagul sovietic la el.

  11. Costin Andrieş
    13 iunie 2012

    Ciuma, rusii au anuntat ca vin cu steaguri sovietice si ca vor face un mars prin centrul Varsoviei, deci stiau dinainte ca polonezii vor fi extrem de deranjati de asta. galeria rusa a fost organizata de un apropiat al unui destul de mare partid kgb-ist din Rusia. politia in loc sa confiste steagul si sa tina grupurile separate pentru a evita confruntarile, ce a facut?

    cum spuneam si in alta parte: nu citesti, nu esti atent, dar comentezi. te rog mult ca data viitoare cind comentezi sa te asiguri ca ai citit cu atentie articolul, si eventual comentariile. nu e mare distractie sa pierdem timpul cu astfel de lucruri.

  12. Nomen Omen
    13 iunie 2012

    @ Anca Cernea – Nu cred ca Putin sau Federatia Rusa vrea sa fie asociata cu ex URSS sau cu o banda de drogati . E vina politiei poloneze pentru ca nu este in stare sa gestioneze asemenea situatii . Nimeni nu-si inchipuia ca galeria rusa este formata din Cehovi, Tolstoi sau Soljenitin . Cred ca cauzele sunt mai degraba istorice – o veche rivaliate de vreo 200 de ani ( http://eurodialogue.org/Histor…..-Relations ).

    Respectele mele ,

  13. Mihaela Bărbuş
    13 iunie 2012

    http://www.guardian.co.uk/foot…..s-violence

    Si asta tot vina politiei poloneze? Nu cumva trebuia federatia rusa de fotbal sa ia niste masuri si presa sa fie mai bine informata? In galeria cehilor o fi fost Havel si Kundera? Sau si cu cehii sunt rivalitati istorice, ca 1968 nu e departe…

    http://diverse.moldova.org/new…..2-rom.html

    Uniunea Asociațiilor Europene de Fotbal (UEFA) a început investigările disciplinare în raport cu Federaţia Rusă de Fotbal (FRF) în legătură cu comportamentul inadecvat al fanilor ruşi în timpul primului meci al naţionalei Rusiei la campionatul european de fotbal.

    Camerele de luat vederi au fixat cum în timpul meciului dintre Rusia şi Cehia, desfăşurat pe data de 8 iunie la Varşovia, fanii ruşi au atacat administratorii stadionului, patru din aceştia fiind spitalizaţi.

  14. Nomen Omen
    13 iunie 2012

    @

  15. Anca Cernea
    13 iunie 2012

    @ 12

    Nu cred ca Putin sau Federatia Rusa vrea sa fie asociata cu ex URSS sau cu o banda de drogati.

    Lumea e plină de tot felul de secte, credințe, păreri, necredințe și stări de denial.
    Unii cred că Putin ne vrea binele. Alții poate nu cred în existența lui Putin.
    De vreme ce informațiile și realitatea nu constituie pentru el o referință, NO crede că are dreptul absolut de a-și da cu părerea.
    Am mai văzut cazuri, nu prea ai ce să le faci.
    Vă spun, nu ajută dacă invoc acum un celebru citat în care kaghebistul-țar a deplâns căderea URSS ca pe cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX.
    Nu ajută nici pozele cu stalinobuze – autobuze cu mutra lui Stalin lipită pe ele, care bântuie cu cea mai mare nerușinare Federația Rusă. Oricum NO nu va crede că Putin și FR ar vrea să fie asociați cu URSS.
    Nu ajută dacă repet, a 3-a oară pe această pagină, informația că un consilier al lui Putin s-a dus la Varșovia tocmai ca să aibă grijă de banda aia de drogați, NO nu va crede și n-am ce să-i fac, recunosc.

    În general, NO nu va crede nimic rău de ruși și de Putin, și nicio poză din lume, nicio declarație oficială a liderului rus, oricât de neobrăzată și de evidentă, nu îl va putea influența.
    E ca și cum ai încerca să-i explici ceva casetofonului, sau să-i arăți imagini.
    Serios, chiar n-am timp de așa ceva.

    Nu știu dacă ajută nici asta, dar repet mesajul pentru NO că ospitalitatea ILD are limite.
    Următorul comentariu aflător-în-treabă / generator-de-ceață va ajunge la spam.

  16. dr pepper
    13 iunie 2012

    apropos de #15 – am intalnit genul si in viata reala.
    eu nu pot sa imi explic ce au oamenii astia in cap – creier in nici un caz.
    oricat ai incerca sa le explici, oricate argumente le-ai aduce, ca sa nu mai adaug fapte istorice – indivizii astia ( ca nici nu stiu cum sa ii mai numesc) – pur si simplu nu vor sa asculte argumentele, sa vada dovezile sa invete realitatile istorice.]
    pur si simplu – daca sunt covarsiti de contraargumente sar de la o idee la alta.
    parca sunt drogati – parca sunt in transa.

  17. John Galt
    13 iunie 2012

    dr pepper: socialismul e o boala. ????

    Uite, eu as merge chiar mai departe: pot sa pun pariu ca acest gen de oameni SUNT PRAF in matematica si economie. De ce?

    Pentru ca:

    „Economics, like logic and mathematics, is a display of abstract reasoning. Economics can never be experimental and empirical. The economist does not need an expensive apparatus for the conduct of his studies. What he needs is the power to think clearly and to discern in the wilderness of events what is essential from what is merely accidental.” (Ludwig von Mises, Human Action)

    Pe cand ei nu cred pana nu vad, pana nu pun mana. Concret! Koncretnaia, asa. Ei inteleg numai argumentul unei seceri si al unui ciocan.

    ..

    Bine , tot aici e principalul motiv pentru care in Romania nu avem economisti buni: toti intelectualii tarii sunt „umanisti”. In loc sa gandeasca in alb sau negru ei gandesc in „culori”, in „nuante” mai mult sau mai putin „corecte politic”. In „senzatii de bine”..

    Din cauza asta absolut TOTI au logica praf..

  18. John Galt
    13 iunie 2012

    *ei sunt praf in matematica si economie.. (mda). ????

  19. Anca Cernea
    13 iunie 2012

    Îmi părea rău să nu citez și asta, la capitolul

    Nu cred ca Putin sau Federatia Rusa vrea sa fie asociata cu ex URSS

    Declarația lui Medvedev din 2009, că e pur și simplu minciună să se sugereze vreo responsabilitate a lui Stalin în declanșarea celui de-al II-lea Război Mondial. Stalin, a zis atunci Medvedev, este cel care „a salvat Europa”.

    Dacă e așa, atunci Stalin nu a avut nimic de-a face cu stalinismul și nu e de crezut că ar fi vrut să fie asociat cu URSS.

  20. calehari
    13 iunie 2012

    @10Ciuma Galeriile marilor cluburi de fotbal din Moscova si Sankt Petersburg, grupari de o violenta extrema, actioneaza de multe ori ca niste formatiuni paramilitare. Membri lor sunt, in cea mai mare parte, indivizi antrenati, care practica sporturile de contact(box, sambo, K1, karate etc.) Sunt de notorietate in Rusia, confruntarile lor, nu pe stadioane ci in locuri special alese. Acolo, cele doua tabere adverse( „meciul” este aranjat din timp) se confrunta in lupte sangeroase, fara a fi deranjati de politie. Luptele au loc in numele unui Cod al Onoarei si pentru desemnarea, la sfarsit de an, a celor mai tari. Nu este permisa folosirea armelor albe sau a armelor de foc. Aceste grupari sunt controlate de catre FSB, care le-a folosit, nu odata, pentru atacarea manifestatiilor de protest ale opozitiei. Sunt adusi la „fata locului” in autobuze escortate de masini ale politiei si, dupa ce isi fac treaba, parasesc „locul faptei” in acelasi mod! Multi dintre conducatorii lor fac parte din filialele locale ale Partidului Rusia Unita( partidul lui Putin) sau ocupa functii de conducere in cadrul organizatiei de tineret a partidului. Numele lui Vaska Ucigasul sau Miska Nebunul sunt cunoscute in Rusia. Pentru obtinerea unui minim de informatii legate de activitatea lor „sportiva si politica” recomand cartile Annei Politkovskaia.

    „Nu cred ca au fost angajati de catre Putin sa-i provoace pe olonezi in felul acesta.” Bineinteles ca nu Putin i-a angajat, nu-si mai murdareste mainile „marele om politic” cu asa ceva. Are subalterni in cadrul FSB-ului sau politiei special desemnati pt. asta ???? Mai ales cand sti ca provocarile lui Miska sau Vaska si ai lor, vor avea ca efect culpabilizarea autoritatilor poloneze.

  21. Costin Andrieş
    13 iunie 2012

    daca asta nu e provocare, nu stiu ce e

  22. Costin Andrieş
    13 iunie 2012

    alte imagini de la mars, in timp ce rusii au un steag cu secera si ciocanul, un grup de polonezi au un afis cu stalin taiat, si un banner pe care scrie:

    Bine ati venit in Polonia!
    Polonezii in solidaritate cu rusii.
    Impotriva KGB si Putin
    Anna Politkovskaia – Nu am utiat

  23. VASILIU MIRCEA PAUL
    13 iunie 2012

    Sa nu uitam faimoasa axioma KGB: Atunci cind sint mai mult de doua coincidente inseamna ca NU-I NICI O COINCIDENTA. Dar, vorba Dnei Cernea si a unui comentator: indivizii de genul Nomen Omen se nasc gata mancurtizati, nu-i poti clinti in nici un fel. Pacat de latina care o stie.

  24. razvan simplu
    13 iunie 2012

    acum ca rusia e eliminata de la EURO puteti sa va linistiti putin. in ceea ce il priveste pe Nomen Omen, el doar sia exprimat o parere personala cu care ancutza poate fi de acord sau nu. iar atitudinea voastra fata de el e mult mai comunista decat a acelor huligani care nici ei nu sunt de judecat pentru ca am impresia ca nu pot mai mult, chiar daca ar incerca

  25. VASILIU MIRCEA PAUL
    13 iunie 2012

    Domnule simplu,

    Simplu nu inseamna simplist. Nomen Omen (inca o data, pacat de latina lui) deschide meciul cu „mi se pare”. Pentru debut e OK. Ulterior, cind ii sint prezentate numeroase argumente faptice, continua neclintit cu „cred/nu cred”. Asta arunca discutia in derizoriu si interlocutorii, enervati-plictisiti, la un moment dat ii intorc spatele. Daca asta se numeste atitudine comunista inseamna ca nu aveti NICI o experienta directa in domeniu. Ma rog, lipsurile respective s-ar mai putea corecta prin lectura…

    In ce-i priveste pe suporterii rusi – evident ca nu pot mai mult. Problema consta in CINE i-a selectat-organizat-folosit, fiindca, la fel de evident, ei singuri NU sint capabili. De fapt NU POT sa cred ca majoritatea amatorilor de fotbal din Rusia sint ASA. Sa nu-mi spuneti ca doar o minoritate era violenta restul fiind nevinovati: orice om normal, prins din intimplare in mijlocul unor asemenea magarii, se tireaza urgent. Cu multi ani inainte de bolsevism statul rus (da, chiar statul) a fost campion mondial incontestabil la organizarea unor miscari „de masa” ultra-violente (Sotniile Negre, Camasile Galbene, DACA ati auzit de ele).

    In fine, discutiile in contradictoriu cu anonimi imi creeaza o stare de disconfort. Desigur, avem un forum ca toate forumurile, insa atunci cind dezbatem probleme grave anonimii genereaza banuieli otravite (boxatul cu „umbre”). Sub nici o forma nu incerc sa sugerez cenzurarea acestor indivizi – fac doar un apel la onestitatea ce ar trebui sa fie inclusa in caracterul unora care (pretind ca) se zbat pentru adevar. Mai stiu si ca acest apel nu va produce nici un rezultat.

    Ai reusit ? Continua ! Ai pierdut ? Continua ! (maxima SPORTIVA)

  26. nauca
    13 iunie 2012

    Trebuie sa recunosc ca aseara i-am iubit pe greci. Cum naiba sa nu politizezi cand Ivan iti defileaza cu ciocanul n mana si secera in piept? Cizma ruseasca nu in minge voia sa loveasca, nu va amagiti…

  27. razvan simplu
    13 iunie 2012

    la capitolele politica, istorie si alte domenii din spectrul social nu am pretentia de a va ajunge la unghia de la degetul mic al piciorului stang. dar nu stiu cati dintre acesti deconspiratori ai miscarii bolsevice contemporane au fost macar odata in viata lor pe un stadion de fotbal. cu atat mai putin intro galerie de suporteri fanatici bine asezonati de cateva beri si baturi in cap de soarele varsoviei invadate. ma pot ,,lauda” cu astfel de fapte de vitejie la meciuri timisoara – steaua, timisoara – dinamo, chiar timisoara – uta. si chestia cu tiratul atunci cand tabara ta e implicata intro magarie dinasta nu prea tine ca tio cam iei. sunt multe aspecte din viata unui ultras pe care oamenii cu un nivel de inteligenta prea mare nu il pot intelege. si la noi cand se mai chelfanesc unii cautam imediat alte substraturi de unde violenta ar putea izvori, refuzand sa credem cu unii oameni chiar simt nevoia de putina adrenalina. apartenenta la multime da puteri nebanuite si celui mai neinsemnat gandac care isi poate manifesta astfel tot felul de frustrari care mai de care mai bizare si chiar banale. s-ar putea sa ma scald intr-o mare de ignoranta, dar eu cred ca unii suporteri de fotbal sunt tampiti de-a binelea si nu au nevoie de manipulare ca sa arate tot ceea ce nu au ( bun-simt, cultura, respect fata de valorile unui popor care te gazduieste…) iar discutile in contradictoriu, indiferent daca identitatea interlocutorului e cunoscuta sau nu, nu ar trebuii sa va genreze stari de discomfort ci, dimpotriva, ar putea ajuta la stimularea activitarii dumneavoastra cerebrale

  28. Anca Cernea
    13 iunie 2012

    @ răzvan, la chestia cu unghia nu te contrazic, nici la chestia cu scăldatul în mare
    nu e nicio supărare, doar că nu erai obligat să te pronunți, dacă nu ai studiat chestiunea
    nu era prea greu să te uiți la poze, ERA SUFICIENT SĂ VEZI CĂ E VORBA DE SECERI ȘI CIOCANE
    ERA SUFICIENT SĂ CITEȘTI INFORMAȚIILE POSTATE AICI, MAI SUS, DESPRE ALCĂTUIREA ȘI UTILIZĂRILE GALERIEI RUSE, CA SĂ VEZI DACĂ A FOST VORBA DE MÂRLĂNIE SIMPLĂ, SAU MÂRLĂNIE POLITICĂ, adică PROVOCARE
    iți urăm o activare cerebrală cât mai grabnică, fără disconfort
    ca să discuți cu noi, în contradictoriu sau nu, e necesar să CITEȘTI POSTAREA PE CARE VREI SĂ O DISCUȚI
    ar fi bine și să scrii corect, dar nu e obligatoriu…

    impresionant, câți suporteri are galeria Rusiei printre musafirii ILD… câtă lume se îngrijorează de imaginea ei de nevinovăție, străduindu-se să ne convingă că ceea ce vedem în pozele alea nu sunt simboluri politice și că grija lui Putin de galerie înseamnă că galeria nu are nimic cu Putin

    cum spuneam, galeria Rusiei nu are nimic cu Rusia, Rusia nu are nimic cu URSS, galeria nu are nimic cu URSS, nici Putin nu are nimic cu URSS sau cu Rusia
    de fapt, nici bolșevismul, nici stalinismul nu ar trebui privite politic, ci ca o expresie a mitocăniei simple, naturale a rusului

    știți ce? ia mai încercați și pe alte bloguri!

  29. calehari
    13 iunie 2012

    „apartenenta la multime da puteri nebanuite si celui mai neinsemnat gandac care isi poate manifesta astfel tot felul de frustrari care mai de care mai bizare si chiar banale.” Asta-i psihologie a multimilor, Gustave Le Bon curat ????

  30. Jorein Versteege
    13 iunie 2012

    Those Russian nationalists have no understanding of the soviet flag. The red flag of the USSR stood for internationalism and anti-nationalism. Lenin hated nationalism and he made sure that the Russian tricolor of the Russian Empire was banned. To see how does nationalists abuse the soviet red flag is so wrong.

    The flag of the former USSR was not an symbol of oppression. The polish anticommunists are playing a dirty game. They wanted to ban the red star because of the stalinist era. But the People’s Republic of Poland did not use a red star let alone a red flag. The flag and emblem of the People’s Republic of Poland is equal to the current flag and emblem of the Republic of Poland. Only the crown was removed by the stalinists.

    The People’s Republic of Poland kept the bourgeoisie; white eagle and the flag of previous Poland. Nationalism was the reason, the stalinists hoped to get support from Polish nationalists. If Poland wants to ban a communist symbol, they can ban their eagle. Because that was the emblem of ”Communist” Poland and not the red star or the hammer and sickle.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian