Când (sau dacă) va apărea contrareacția? de Victor Davis Hanson, American Greatness – 3 februarie 2021 Corupția Bisericii Renașterii a dus la Reformă, care la rândul său a declanșat o Contrareformă a catolicilor reformiști și mai zeloși. Excesele culturale și nesăbuința economică din dezlănțuiții ani ’20 au fost urmate de anii sumbri, aspri și aduși …
PREAMBUL Am constatat că românii din America sunt în proporție covârșitoare pro-Trump, în timp ce, dimpotrivă, românii din țară nu știu mai deloc ce a însemnat mandatul lui Trump și sunt prizonieri ai relatărilor puternic polarizate anti-Trump ale presei române. Textul care urmează, în care am strâns ce am aflat despre cele întâmplate în America, …
ADMIRAȚII BIZARE de la Carter & Ceaușescu la Bernie & Fidel Primăvara lui 1978 consemna apogeul deschiderii SUA către regimul comunist de la București. Prea puțini sunt cei care își mai amintesc astăzi, dar într-o vizită oficială peste ocean, Ceaușescu era primit la Washington ca un erou. Președintele democrat Carter îi aducea elogii și semna …
Ce furtuniță a stârnit tânărul Ariel! S-a zguduit toată insulița de centru-dreapta modern. Mare lucru că tânărul a fost un pic pesedist! El de fapt căuta un mod să îi sprijine pe laburiștii britanici, ca orice tânăr idealist, de centru-dreapta modern. Parcă a contat că Dohotaru fusese consilierul unei ministre PSD! Măcar el a fost …
Orașul Miami a răspuns declarațiilor pro-comuniste ale socialistului Bernie Sanders de duminică seară anunțând că orașul sponsorizează oficial un concert anti-comunist pentru a celebra libertatea, scrie The Daily Wire. “Primarul orașului Miami Francis Suarez, împreună cu Joe Carollo, membru în comisia legislativă a orașului [și fostul primar al Miami n.red.], s-au coalizat luni în promovarea …
Pe 12 ianuarie ne-a părăsit, la 75 de ani, Sir Roger Scruton, una dintre personalităţile culturale cu adevărat excepţionale din perioada post-belică: intelectual de marcă, filosof, scriitor, compozitor, autor a peste 50 de cărţi. La sfârşitul anilor 1970 şi în toată perioada care a urmat până la sfârşitul Războiului Rece, Sir Roger Scruton a sprijinit activ …
Am mai spus-o: USR e noua stângă, legitimată de dinozaurii vechii stângi, începând cu Mihai Șora. Revoluționarismul, radicalismul și populismul lor au un inspirator clar: tov. Lenin. În cartea lui din 1946, la fel de prolixă și ilizibilă ca toate cele care au urmat, Mihai Șora își etalează leninismul revoluționar pe care azi l-ar vrea …
Când lupta pentru Casa Albă s-a asprit, presa americană a încercat să arunce o bombă pe piaţă, care bombă a fâsâit puţin şi… Zero efecte! Nu a fost pentru nimeni o mare surpriză să afle că Bernie Sanders, candidat al Democraţilor din Statele Unite, nu a prea muncit deloc până pe la vârsta de 40 …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.