Gândirea sa nu produce decât rumeguș. Patriotismul său este schimonosit într-un naționalism primitiv.
Gândirea sa nu produce decât rumeguș. Patriotismul său este schimonosit într-un naționalism primitiv.
În ultimele zece zile am călătorit prin Ungaria, Austria și Germania. Scurte stagii prin biblioteci, câteva întâlniri cu colegi medieviști, dar și muzee, concerte, plimbări sub ploaie, soare sau ninsoare. Pentru prima oară, ne-am permis să asistăm la un concert de Mozart la Salzburg (Requiem-ul, cu Wiener Philarmoniker și Wiener Singverein). La München, mi-am adus …
PS Claudiu, episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, a evocat duminică, în Catedrala „Sfântul Vasile cel Mare” de la București, figura luminoasă a lui Iuliu Maniu.
“Nu vom uita în câțiva ani astfel de greșeli, ci ne vom aminti de ele timp de decenii. Dreapta trebuie să se ferească de orice act de simpatie pentru imperiul de răsărit”
Ca Putin, stângiștii numesc “nazist” sau “fascist” orice li se opune. Așa își justifică ei agresiunea împotriva civilizației occidentale, iudeo-creștine. (Pe pancarta din spatele lui Putin, la mitingul de ieri, scria: “Pentru o lume fără nazism”). Stânga care-l proslăvea pe Stalin în 1948 s-a dat de trei ori peste cap în mai 1968 și s-a …
Campusuri de concentrare V-ați întrebat vreodată de ce în limbajul acuzator al corectitudinii politice abundă mai nou sintagma „ultra-conservator”? De ce simt nevoia comisarii ideologici din campusurile occidentale – și imitatorii lor slugarnici, inclusiv de la noi – să adauge un calificativ cu valențe dezonorante unui cuvânt care, în sine, nu conotează nici extremismul și …
Introducere: Mă numesc Stefan Kranzdorf și sunt israelian, născut, crescut și educat în România, de unde am plecat acum 40 de ani, la zenitul celor “25 de ani lumină”. Nu am nici o rudă în Polonia sau de origine poloneză, nu am nici o proprietate sau interes financiar de nici un fel, nici în Polonia și …
Episcopului Grigorie Leu al Hușilor a murit la 1 martie 1949, după ce a fost otrăvit cu ioni de cupru în timpul unei întâlniri cu premierul comunist Petru Groza, conform unei expertize realizate la inițiativa Episcopiei Hușilor. Expertiza a fost realizată la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în parteneriat cu IICCMER, pentru investigarea modului în care …
Un articol de Michael Curtis pentru American Thinker Traducere de Ștefan Kranzdorf Lumea este un loc periculos, iar unul din locurile cele mai expuse hazardului și potențialului destabilizator este granița Rusiei cu Ucraina și Marea Neagră, în care Rusia a introdus forțe militare considerabile, inclusiv trei submarine nucleare, unul presupus purtător de rachete nucleare. De …
China, America și Capcana lui Tucidide Aniversarea a 100 de ani de la crearea Partidului Comunist Chinez i-a dat prilejul lui Xi Jinping să-şi reafirme controlul absolut asupra ţării şi să reitereze ambiţiile globale ale Chinei. În discursul ținut pe 1 iulie, la aniversarea de 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping …