FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Comunism

HomeComunism

Ca Putin, stângiștii numesc “nazist” sau “fascist” orice li se opune. Așa își justifică ei agresiunea împotriva civilizației occidentale, iudeo-creștine. (Pe pancarta din spatele lui Putin, la mitingul de ieri, scria: “Pentru o lume fără nazism”).  Stânga care-l proslăvea pe Stalin în 1948 s-a dat de trei ori peste cap în mai 1968 și s-a …

Campusuri de concentrare V-ați întrebat vreodată de ce în limbajul acuzator al corectitudinii politice abundă mai nou sintagma „ultra-conservator”? De ce simt nevoia comisarii ideologici din campusurile occidentale – și imitatorii lor slugarnici, inclusiv de la noi – să adauge un calificativ cu valențe dezonorante unui cuvânt care, în sine, nu conotează nici extremismul și …

Introducere: Mă numesc Stefan Kranzdorf și sunt israelian, născut, crescut și educat în România, de unde am plecat acum 40 de ani, la zenitul celor “25 de ani lumină”. Nu am nici o rudă în Polonia sau de origine poloneză, nu am nici o proprietate sau interes financiar de nici un fel, nici în Polonia și …

Episcopului Grigorie Leu al Hușilor a murit la 1 martie 1949, după ce a fost otrăvit cu ioni de cupru în timpul unei întâlniri cu premierul comunist Petru Groza, conform unei expertize realizate la inițiativa Episcopiei Hușilor.  Expertiza a fost realizată la inițiativa Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, în parteneriat cu IICCMER, pentru investigarea modului în care …

Un articol de Michael Curtis pentru American Thinker Traducere de Ștefan Kranzdorf Lumea este un loc periculos, iar unul din locurile cele mai expuse hazardului și potențialului destabilizator este granița Rusiei cu Ucraina și Marea Neagră, în care Rusia a introdus forțe militare considerabile, inclusiv trei submarine nucleare, unul presupus purtător de rachete nucleare. De …

China, America și Capcana lui Tucidide Aniversarea a 100 de ani de la crearea Partidului Comunist Chinez i-a dat prilejul lui Xi Jinping să-şi reafirme controlul absolut asupra ţării şi să reitereze ambiţiile globale ale Chinei. În discursul ținut pe 1 iulie, la aniversarea de 100 de ani de la înființarea Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping …

Deși China este azi a doua cea mai puternică țară din lume și cea mai redutabilă amenințare cu care s-a confruntat SUA și Occidentul de la sfârșitul Răzbiului Rece; cu toate că forța ei militară, greutatea economică și ambiția globală fac din cea mai populată țară din lume o provocare comparabilă, dacă nu chiar o …

Antreprenorul chinez Jimmy Lai, cel mai proeminent susținător al protestelor împotriva Partidului Comunist Chinez din Hong Kong și unul dintre cei mai cunoscuți la nivel mondial activiști pro-democrație din fosta colonie brianică, a fost decorat de Fundația Memorialul Victimelor Comunismului de la Washington în cadrul unei ceremonii la care au participat și reprezentanți ai Ambasadei României …

Sângeroasa, oribila revoluție franceză e de mult istorie (romanțată și idealizată); din regimul instaurat de revoluția bolșevică în 1917 și prăbușit în 1989 au supraviețuit oameni; mai 1968 și lungul marș al sexo-marxiștilor prin universități și media au impus durabil terorismul intelectual, dar nu au creat regimuri politice în Occident; însă ne amintim perfect cum …

ro_RORomanian