FUNDATIA IOAN BARBUS

Etichetă: Comunism

HomeComunism

Prezentăm partea a doua a Declaraţiei lui Victor Rădulescu-Pogoneanu, scrisă la 2 decembrie 1961, în condițiile extreme de la închisoarea Râmnicu Sărat, cu numai trei luni înainte de a muri. Prima parte poate fi citită aici. Notă: Subtitlurile şi punerea în pagină aparţin redacţiei. Barbu Ştirbey şi Constantin Vişoainu sunt trimişi să negocieze ieşirea României …

Scuze, despăgubiri, iertare De curînd, ministrul de externe german, domnul Frank-Walter Steinmeier, şi-a cerut scuze, în prezenţa omologului său rus, pentru suferinţele provocate de trupele naziste soldaţilor şi civililor de la Stalingrad în timpul luptelor din 1942-1943. Au trecut de atunci peste 70 de ani, dar memoria suferinţei e încă vie, iar victimile merită – …

La 16 mai 2015, fostul președinte al României, Traian Băsescu, a ținut un discurs, ca invitat principal, la conferința „Situaţia politică şi economică în Europa Centrală şi de Est” din cadrul Congresului PWP  (Polska Wielki Projekt – Polonia, un Mare Proeict). Evenimentul este organizat de Institutul Sobieski şi de partidul de centru-dreapta „Lege şi Dreptate” (PiS), condus …

Recent au avut loc şedinţe de judecată în procesele împotriva lui Alexandru Vişinescu şi Ion Ficior. Dumitru Lăcătuşu a relatat în detaliu cele petrecute la procesul lui Vişinescu (aici). Încă vuieşte presa că Ficior, tras la patru ace şi impenitent, a cerut secretizarea şedinţelor de judecată! Şi la procesul lui Vişinescu s-a vorbit despre secrete. …

Torţionarul Ion Ficior, fostul comandant al lagărului de la Periprava, ajunge pentru prima oară în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti. La sosire, acesta s-a întâlnit cu unul dintre deţinuţii pe care i-a torturat. Este vorba despre Mokar Ianos, condamnat la patru ani de închisoare pentru că ar fi încercat să treacă frontiera …

NOTA REDACȚIEI: ILD mulțumește autorului, Cristi Țepeș, pentru permisiunea de a publica acest important documentar, cât se poate de incorect politic, despre 1 mai. Cunoscutul jurnalist de televiziune, un intelectual creștin cu o profundă înțelegere a naturii religioase a ideologiilor revoluționare, reușește, în cele câteva minute ale acestui film, nu numai să expună marile minciuni …

ro_RORomanian