Centrul este condamnat să rateze contactul cu realitatea.
Nu este sfârșitul lumii, dar este sfârșitul acestei lumi. Încă nu am ajuns la minunata lume nouă anunțată în 2008, dar fiți pe pace, vom ajunge și acolo, avem timp destul – încă patru ani. Și da, înainte de a fi mai bine, va fi mult mai rău. Trebuie să ne obișnuim cu această idee.
Ne apropiem de ora 7 PM pe fusul orar “Eastern Time” din America de Nord. Ora României este la +7. Deja au început să parvină primele numărători de voturi dintr-o serie de state. Deschidem o nouă postare pentru exit-polluri, rezultate parţiale şi finale.
După patru ani de Obama, America se află la o întretăiere de drumuri. Rezultatul alegerilor de azi va decide traiectoria Americii nu numai în următorii patru ani, ci pentru generaţii viitoare.
Un sondaj global realizat luna trecută în 32 de ţări, inclusiv în România, arată că dacă locuitorii planetei ar putea vota în alegerile prezidenţiale din Statele Unite, atunci Barack Obama ar obţine o victorie zdrobitoare. Ironic, opinia publică globală coincide cu dorinţele regimurilor represive. China, Rusia, Venezuela sunt numai câteva dintre acestea? Cum luni noapte …
Prima dezbatere a fost un fiasco pentru Obama. Spuneam atunci că se estima o audienţă tv undeva între 50-60 milioane de telespectatori americani. Numărul a fost mai mare, aproape 70 de milioane, şi a stabilit un record pentru ultimele trei decenii de dezbateri prezidenţiale. Şocul a fost cu atât mai mare cu cât publicul, în …
Marți 6 noiembrie 2012 au loc în Statele Unite probabil cele mai importante alegeri prezidențiale din ultima sută de ani.