FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Alegeri 2012 în Statele Unite ale Americii

Marți 6 noiembrie 2012 au loc în Statele Unite probabil cele mai importante alegeri prezidențiale din ultima sută de ani. Dacă alegerile pentru Senat, Camera Reprezentanților, Guvernatori și Parlamentele celor 50 de state sînt relativ normale și cu rezultate suficient de previzibile, desemnarea prin vot a noului locatar al Casei Albe este crucială. Încă patru ani de incompetență răuvoitoare marca Barack Hussein Obama pot duce la prăbușirea ireversibilă a Americii ca lider mondial economic, militar și mai ales simbol de necontestat al libertății.

Este normal așadar să acordăm atenție maximă acestui eveniment și o vom face în următoarele săptămîni, culminînd cu „prima zi de marți de după prima zi de luni a lunii noiembrie din anul bisect 2012”. Astăzi ne limităm la o prezentare generală a alegerilor: ce este în joc, care este situația în acest moment, care sînt sursele de informare pe care le considerăm credibile.

Alegeri Prezidențiale: Barack Hussein Obama (născut 4 august 1961, Honolulu, Hawaii) vs. Willard Mitt Romney (născut 12 martie 1947, Detroit, Michigan)

Conform Constituției, Președintele și Vicepreședintele sînt aleși de Colegiul elector, format din 538 de reprezentanți ai celor 50 de state plus Districtul Columbia. În fiecare stat (cu două excepții) funcționează regula „cîștigătorul ia tot”, adică toți electorii statului vor vota pentru candidatul care a luat cele mai multe voturi în statul respectiv. Majoritatea necesară pentru a fi ales Președinte al Statelor Unite este de 270 electori.

Începem cu o veste bună pentru Republicani: După recensămîntul din 2010, unele state au mai puțini electori, altele mai multe. În general această modificare îi favorizează pe Republicani (nu-i greu de aflat că în statele Republicane se trăiește mai bine, deci populația crește…). Astfel, sînt 7 state unde au cîștigat Democrații în 2000, 2004 și 2008: Illinois (−1), Massachusetts (−1), Michigan (−1), New Jersey (−1), New York (−2), Pennsylvania (−1), Washington (+1); 8 unde în cele trei alegeri au cîștigat Republicanii: Arizona (+1), Georgia (+1), Louisiana (−1), Missouri (−1), South Carolina (+1), Texas (+4!), Utah (+1); în fine 4 state au fost cîștigate de Obama în 2008, după ce G.W.Bush cîștigase de două ori: Florida (+2), Iowa (−1), Nevada (+1), Ohio (−2). Grosso modo, un cîștig de 6 electori pentru Romney. Acest fapt poate deveni important la momentul numărătorii finale, căci condiția cîștigării obligatorii a așa-numitelor „swing states” de către challenger devine ușor mai relaxată!

Mai întîi să enumerăm statele unde surprizele sînt practic excluse.

Democrații n-au cum pierde 16 state (și capitala D.C.) – California (55 electori), Connecticut (7), Delaware (3), Hawaii (4), Illinois (20), Maine (4), Maryland (10), Massachussetts (11), Minnesota (10), New Jersey (14), New Mexico (5), New York (29), Oregon (7), Rhode Island (4), Vermont (3), Washington (12) și District of Columbia (D.C., care nu alege senatori sau deputați, dar desemnează prin vot 3 electori), în total 201 electori.

Republicanii la rîndul lor au „în buzunar” 23 de state – Alabama (9), Alaska (3), Arizona (11), Arkansas (6), Georgia (16), Idaho (4), Indiana (11), Kansas (6), Kentucky (8), Louisiana (8), Mississippi (6), Missouri (10), Montana (3), Nebraska (5), North Dakota (3), Oklahoma (7), South Carolina (9), South Dakota (3), Tennessee (11), Texas (38), Utah (6), West Virginia (5) și Wyoming (3), care desemnează 191 de electori.

Pînă aici mai toată lumea e de acord, inclusiv poll-urile fățiș pro-Obama și mainstream media. Pentru celelalte 11 state (toate cîștigate de Obama în 2008), o sumedenie de pollsteri prezintă rezultate vizibil umflate în favoarea Democraților. Am ales să ne referim cu precădere la trei site-uri serioase, care s-au remarcat prin acuratețea predicțiilor în precedentele cicluri electorale: Rasmussen Reports, Election Projection și Real Clear Politics.

Avem 3 state cu avantaj Democrat – Michigan (16 electori), Ohio (18) și Pennsylvania (20) -, unul cu avantaj Republican – North Carolina (15) – și nu mai puțin de 7 state „în marja de eroare” (toss-up): Colorado (9), Florida (29), Iowa (6), Nevada (6), New Hampshire (4), Virginia (13) și Wisconsin (10). Unele sondaje plasează și Ohio în categoria “toss-up”, căci sondaje recente indică un avans pentru Obama de doar 1-2% (Rasmussen), respectiv 4.5% (Election Projection). De asemenea, Real Clear Politics nu consideră Minnesota și nici chiar New Mexico și Oregon ca „solid” Democrate.

O analiză sumară a datelor de mai sus ne confirmă faptul că statele „cheie” pentru 6 noiembrie sînt Florida, Ohio și Virginia. Cîștigarea celor 3 state va propulsa aproape sigur „ticketul” Romney-Ryan la Casa Albă (căci în Carolina de Nord cifrele se îmbunătățesc constant, iar în Colorado, Iowa și New Hampshire avansul Republicanilor este deja de 2-3%). Desigur, în fiecare stat există o sumedenie de circumstanțe locale, unele ținînd de tradiție, altele de evoluțiile economice, sociale sau politice recente, care pot influența decisiv rezultatul votului. Sperăm că vom avea comentarii interesante la seria de articole dedicată alegerilor americane, care să ne ajute să înțelegem mai bine tendințele electoratului pe măsură ce ne apropiem de ziua de 6 noiembrie.

Aș da aici un exemplu: în iunie 2012 au avut loc alegeri de confirmare a Guvernatorului de Wisconsin, Republicanul Scott Walker, care fusese contestat de „popor” într-o manieră pe care au trăit-o și românii în iulie-august (mișcări „spontane” de tip „Occupy…”, sprijinite masiv de sindicate și de liderii politici Democrați). Puciul din Wisconsin a fost respins într-o manieră convingătoare de electorat. Ei bine, starea de motivare pozitivă ar putea continua pînă în noiembrie și n-ar fi o surpriză prea mare dacă cei 10 electori vor fi cîștigați de Republicani, mai ales că Paul Ryan este în prezent deputat de… Wisconsin!

Ne abținem în acest prim articol cu rol primordial informativ de la comentarii privind cei doi candidați. Pe ILD au apărut nenumărate articole extrem de critice la adresa lui Barack Hussein Obama și nu facem nici un secret din temerea noastră (și a conservatorilor americani) că încă 4 ani de socialism marca Hussein ar putea fi fatali pentru viitorul Statelor Unite. De asemenea, ne-am exprimat adesea rezerve serioase asupra contracandidatului Mitt Romney, dar în acest moment oricine îl poate învinge pe Obama este binevenit.

Urmărind desfășurarea campaniei electorale pînă în prezent, e imposibil să nu se observe diferența dintre agresivitatea taberei Democrate, care nu contenește să propage o ideologie specifică extremei stîngi, asezonată cu atacuri josnice la persoană la adresa adversarilor, și declarațiile molatice ale lui Romney, care probabil intenționează să atragă de partea sa cît mai mulți votanți independenți/neutri sau chiar votanți Democrați care s-au săturat de isprăvile catastrofale ale fostului lor idol – da, există și din aceștia. Să sperăm că dezbaterile programate în octombrie vor arăta un Romney mult mai decis și mai necruțător în criticile aduse actualului locatar de la Casa Albă.

Și totuși… există o diferență semnificativă între cele două categorii de suporteri, pe care sporadic pînă și Mainstream Media sînt nevoite să o recunoască, fie și cu jumătate de gură: nivelul de determinare al votanților Republicani este în acest moment în mod clar mai ridicat decît al Democraților, iar acest fapt face din rata participării la vot (turnout) pe 6 noiembrie un factor posibil decisiv. Ilustrativ în acest sens este un scurt articol apărut vineri 28 septembrie pe Breitbart.com41 Milion Tea Party Supporters Set To Vote by Dustin Hawkins (mulțumiri lui Emil Borcean pentru semnalare):

41 de milioane de suporteri Tea Party hotărîți să voteze

Mișcarea Tea Party este constant ridiculizată și declarată “moartă” de presă și aliații ei din Washington și Hollywood. De aceea nu surprinde faptul că atunci cînd mii de susținători Tea Pary participă la demonstrații ei sînt în general ignorați, în timp ce 30 de lunatici ai mișcării Occupy Wall Street se bucură de admirație și prezență de prim plan în presă…

Un sondaj AP/GFK arată că 31% dintre votanții probabili se consideră susținători ai mișcării Tea Party. Raportat la cele 131 milioane de voturi exprimate în 2008, acest procentaj înseamnă un bloc de 41 de milioane de susținători Tea Party care așteaptă să voteze. Acest electorat și-a făcut deja auzită vocea în Wisconsin la începutul anului și în alegerile primare ale partidului Republican în Texas și Nebraska.

Acest procentaj de 31% este mai mare decît numărul celor 19% care se declară drept puternic sau cît de cît liberali. În mod surprinzător, liberalii nu au fost caracterizați de mass-media drept un grup marginal și de dimensiuni reduse, cu putere și influență restrînse. Procentajul de 19% înseamnă 25 de milioane de alegători, cu 16 milioane mai puțin decît Tea Party.

Partea bună pentru Mitt Romney și alți candidați Republicani este că susținătorii Tea Party sînt gata să participe la alegeri într-o proporție mult mai mare decît alți alegători. De exemplu, cu toate că ei au format doar 23% din eșantionul folosit la acest sondaj, proporția lor a crescut după ce alegătorii improbabili au fost scoși din eșantionul de adulți folosit de AP. După ce au scos din calcul alegătorii improbabili și neînregistrați, procentajul Tea Party a crescut la 35%, aproximativ o treime din electorat.

În același timp procentajul liberalilor a scăzut cu 11% în scenariul alegătorilor probabili, în timp ce numărul moderaților a crescut cu 3% și al conservatorilor cu 8%. Acest decalaj de entuziasm ar putea fi decisiv în noiembrie. Dupa ce alegătorii improbabili și neînregistrați au fost eliminați din eșantionul inițial, procentajul lui Obama a scăzut cu 10%, iar cel al lui Romney a crescut cu 28%. Această dinamică este cauzată de o mișcare chipurile “moartă”. Pe ansamblu sondajul a înregistrat o egalitate statistică, cu Obama la 47% și Romney la 46%.

Republicanii speră să recucerească Senatul

În prezent, Senatul este dominat de Democrați, care au 51 de senatori, la care putem adăuga cei doi independenți, Joe Lieberman (Connecticut), fost Republican, trecut la Democrați ca… independent (nu mai candidează în 2012) și socialistul „independent” Bernie Sanders din Vermont. Republicanii dețin restul de 47 de portofolii.

Conform algoritmului, Senatul își „reîmprospătează” o treime din componență la fiecare doi ani, în 2012 se vor alege 33. Cifric, nu se vor desfășura alegeri pentru 67 de mandate (30 ale Democraților și 37 ale Republicanilor). Cele 33 de alegeri senatoriale vizează 21 de mandate ale Democraților, cele 2 ale independenților și 10 ale Republicanilor.

Conform sondajelor, la sfîrșitul lunii septembrie, din cei 21 de Democrați, 11 își vor păstra sigur mandatul, 4 conduc la limită (sub 10%), vor pierde în Montana în favoarea candidatului Republican, iar 5 curse electorale sînt foarte echilibrate (toss-up, diferență sub 5% în sondaje). Independenții își vor păstra mandatul socialistului Sanders în Vermont, iar în Connecticut este situație de toss-up. Republicanii vor păstra sigur 5 din cele 10 mandate, vor pierde în Maine (unde conduce independentul Angus King), conduc la limită în două curse și în alte două este toss-up. Rezumînd, vor fi practic sigur cîte 45 de senatori din fiecare mare partid plus doi independenți (care îi avantajează pe Democrați), restul de 8 mandate promit bătălii strînse. Cele mai multe surse anticipează 48 sau 49 de Senatori Republicani. Aceștia vizează însă recîștigarea Senatului pentru prima dată după 2006, deci au nevoie de 51 de Senatori, indiferent cine cîștigă alegerile prezidențiale, sau 50 plus Casa Albă (căci în caz de balotaj în Senat cel ce decide este Vicepreședintele). Un asemenea rezultat nu e imposibil, dar destul de puțin probabil în acest moment.

Menținerea controlului Republican în Camera Reprezentanților

Cei 435 de deputați (representatives) ai Camerei Reprezentanților sînt distribuiți în proporție net favorabilă Partidului Republican (242), față de doar 193 Democrați. Pe 6 noiembrie se întrevede o pierdere de 6-8 mandate Republicane, dar majoritatea va rămîne solidă.

Guvernatori

Cele 50 de State au acum 29 de Guvernatori Republicani, 20 Democrați și un Independent. Pe 6 noiembrie se organizează alegeri pentru alegerea de Guvernatori în 11 State (8 deținute în prezent de Democrați și 3 de Republicani). Republicanii vor păstra Indiana, North Dakota și Utah și vor cîștiga de la Democrați postul de Guvernator în New Hampshire și North Carolina. Democrații vor păstra ușor Delaware, Missouri, Vermont și West Virginia, dar ar putea fi „încurcați” în Montana și chiar Washington. Probabil vor fi 31 Guvernatori Republicani și 18 Democrați, plus Independentul (fost Republican) Lincoln Chafee (Rhode Island).

Calendar dezbateri prezidențiale

În Octombrie vor avea loc 4 dezbateri, toate programate între 21:00-22:30, ora Coastei de Est, adică 4:00-5:30 a doua zi dis-de-dimineață ora României, conform următorului calendar:

– 3 Octombrie Barack Obama vs Mitt Romney, Universitatea din Denver, Colorado, moderator Jim Lehrer (PBS). Tema: Politică internă.
– 11 Octombrie Joe Biden vs Paul Ryan, Centre College, Danville, Kentucky, moderator Martha Raddatz (ABC). Tema: Politică externă și internă.
– 16 Octombrie Barack Obama vs Mitt Romney, Hofstra University, Hempstead, New York, moderator Candy Crowley (CNN). Tema: Politică externă și internă (întrebări puse de cetățeni aleși de Gallup dintre votanții indeciși).
– 22 Octombrie Barack Obama vs Mitt Romney, Lynn University, Boca Raton, Florida, moderator Bob Schieffer (CBS). Tema: Politică externă.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Andrei Rugina

Andrei Rugina

38 Comments

  1. Vlad M.
    1 October 2012

    PBS, ABC, CNN si CBS. Unul si unul, fantastic. Romney va juca numai in deplasare, iar Obama numai acasa. Poate doar la CBS sa fie un pic altfel. Gresesc, Pata?

  2. Daniel Francesco
    1 October 2012

    Obama isi are suporterii sai straini, printre care il avem si pe Hugo Chavez. Este cineva surprins? El a declarat textual ca “Daca as fi fost american, as vota cu Obama”:

    Hugo Chavez Says He’d Vote for Obama
    Venezuelan President Hugo Chavez has weighed in on the U.S. presidential race, saying he prefers President Barack Obama.

    Chavez also said in a televised interview that aired Sunday that he’d like to have “normal” relations with the U.S. government.

    The Venezuelan leader says, in his words, “If I were American, I’d vote for Obama.”

    Link aici:
    http://www.newsmax.com/Newsfront/venezuela-chavez-obama-election/2012/09/30/id/458134

  3. toiu
    1 October 2012

    Extrem de binevenita aceasta prezentare. Dupa ce citesti avalansa de articole asa zis independente (in fapt toate cu o retorica, aproape virulenta, pro Obama), te apuca depresia. Se pare, totusi, ca meciul nu este jucat. Extrem de importanta va fi confruntarea de joi. Ar putea fi momentul unei relansari a lui Romney aflat intr-un punct mort. Astept cu interes urmatoarele articole! Felicitari!

  4. Daniel Francesco
    1 October 2012

    David Plouffe, consilier senior din stafful de campanie al lui Barack Hussein Obama considera cursa pentru Casa Alba ca fiind “extrem de grea” si ca rezultatul acestor alegeri va fi “foarte strans”.

    “We’re not going to win battleground states by 10, 12 points,”

    http://www.newsmax.com/Newsfront/Plouffe-Obama-campaign-debates/2012/09/30/id/458116

  5. TranssylvaniaPhoenix
    1 October 2012

    Re: #1 Vlad M

    Mass media este organul de propaganda al lui Obama si trebuie tratata ca un o forta inamica.
    Din pacate politicienii Republicani nu sint in stare sa accepte acest simplu adevar. In marea lor majoritate in ca cred ca daca se poarta cu manusi cu acesti propagandisti rosii, daca le acorda interviuri si sint politicosi, in schimb vor beneficia de impartialitate si respect. Din pacate se inseala amarnic. Slugile lui Obama din presa de partid democrata trebuie trasi la raspundere, pusi la respect in public si refuzati accesul la interviuri.

  6. emil borcean
    1 October 2012

    Caldă: hackeri chinezi guvernamentali au compromis securitatea retelei folosite de Casa Alba pentru comenzile nucleare.

    White House Hack Attack – Chinese hackers break in to White House military office network in charge of the president’s nuclear football

  7. supastaru
    1 October 2012

    Puteti da 3 exemple de masuri ale lui Obama care sa fie de extrema stanga ?

  8. emil borcean
    1 October 2012

    Supastaru. Dar tu poti sa definesti “extrema stanga”? Lacatus, de exemplu, a fost o super extrema dreapta.

  9. Pataphyl
    1 October 2012

    supastaru @7

    Înțeleg că trebuie să lămuresc pasajul din text ce conține formularea

    agresivitatea taberei Democrate, care nu contenește să propage o ideologie specifică extremei stîngi

    Așadar răspunsul meu nu va conține “măsuri ale lui Obama”, pentru simplul motiv că acestea n-au putut fi (încă?) luate/implementate decît cel mult parțial, și asta din cauză că în Statele Unite sistemul de Checks and Balances funcționează! Am scris “agresivitatea taberei Democrate”, dar în sumara listuță de mai jos o să fac referințe directe la împricinat! ????

    1. Redistribuirea bogăției (Redistribution of Wealth) temă generos discutată pe site-ul nostru. Se mai pot face căutări productive folosind “99%”, “Occupy” sau echivalente, lozinca “pașnică” Eat the Rich are mare susținere în rîndul numitei “tabere Democrate”.

    Dar să-i dăm cuvîntul lui Hussein Întîiul (și sperăm ultimul), care explică poporului că “If you’ve got a business — you didn’t build that. Somebody else made that happen.”

    2. Lenin Obama și sindicatele. Istoria de peste un secol a legăturii strînse dintre progresiști și sindicate în Statele Unite a devenit practic o simbioză în ultimii ani, sindicatele meritînd din plin epitetele leniniste de “curea de transmisie între Partid și poporul muncitor”, eventual pîrghie, ștangă sau alte obiecte în genere contondente. Recent, cunoscutul Union Gangster Richard Trumka se lăuda că are contacte aproape zilnice cu Casa Albă, dar că programul încărcat nu-i permite să se ducă acolo în persoană decît cel mult de două ori pe săptămînă. Un alt aliat fidel e James Hoffa. De fapt s-ar putea să greșim folosind cuvîntul “aliat”, există voci care se întreabă cu maximă seriozitate cine-i șeful – Președintele sau mafioții sindicali?

    Evident, un punct programatic important al strategiei Obama este spălarea creierelor, deci nu ne poate mira deloc entuziasmul cu care a fost primită inițiativa NEA (National Education Association – sindicatele din învățămînt) de a înrola masele de învățători și profesori sub egida mișcării spontane Educators for Obama:

    Today the Obama campaign launched its Educators for Obama effort, recognizing that educators are community leaders whose voices are critical to spreading the word that President Obama is the clear choice for public education and the middle class.
    Lisa Magidow, an English as a Second Language Specialist in East End Area School District, Pennsylvania, says Educators for Obama has made it easier for her to be more politically active, which is more important than ever, “because we work with kids”—and those kids’ futures are on the line in the November elections.
    President Obama took a strong stand for public school employees, police officers and fire fighters, when he got the federal government, for the first time ever, to provide funding to save 450,000 educator jobs and to keep class sizes down. And he’s fighting to end the Bush tax cuts for the wealthy once and for all to make sure billionaires and big corporations pay their fair share, instead of trying to balance the budget on the backs of working families.
    The national Educators for Obama launch comes on the heels of learning more about Mitt Romney’s dangerous education policy views – including his beliefs that reducing class sizes wouldn’t improve student learning and that voters don’t support funding to keep educators and other public employees on the job. In both cases, he’s wrong and out of touch with what Americans value and want.
    Tens of thousands of NEA members just like Lisa Magidow are signing up for Educators for Obama, so they can stay informed and learn ways to help spread the word. Join them today, and if you’re already an EFO, invite your colleagues to get connected to the Obama campaign and send a message to politicians like Mr. Romney that they can’t trample the rights of public educators or dismiss the impact of class sizes.

    3. Subminarea interesului național. Sună extrem de sever, dar aceasta-i realitatea. Întrucît chestiunea va mai fi discutată pe acest site, mă rezum să enumăr cîteva puncte:

    – creșterea înspăimîntătoare a datoriei publice prin împrumuturi uriașe necesare susținerii unor programe utopice de “redresare a economiei” (căci utopică este ideea că statul crează job-uri, nu investitorii privați) sau a faimoasei Obamacare, lege adoptată în primăvara lui 2010 și care în fiecare an adaugă “cheltuieli neprevăzute” de minim o jumătate de trilion de dolari – între altele, legea a fost considerată neconstituțională și, în așteptarea deciziei Curții Supreme de Justiție, multe state au respins-o sau au amînat aplicarea. Curtea Supremă a decis recent să nu declare Obamacare neconstituțională, dar să o considere o taxă! O decizie cu două tăișuri, cel din direcția lui Obama al naibii de ascuțit…

    – deciziile fantasmagorice legate de independența energetică a Americii: împiedicarea oricăror tentative de exploatare a uriașelor rezerve interne (bazată pe deja banalele ipohondrii ecologice), respingerea fără motiv rezonabil a proiectului Keystone de construire a unei conducte de petrol din Canada spre Texas, alocarea unor sume uriașe de la buget pentru susținerea unor proiecte falimentare gen Solyndra, gestionarea bizară a crizei scurgerilor de petrol din Golful Mexic, din care numai SUA au pierdut, iar pretenii și tovarășii din Brazilia au cîștigat, împreună (și cu ajutorul lui) George Soros, un reputat bandit progresist, evident mare susținător și sfătuitor al lui Hussein Întîiul și Ultimul. Toate aceste fantezii au fost răsplătite cu prima depreciere a ratingului de țară din istorie, și există rumori că o nouă depreciere “bate la ușă”.

    – tot subminare a interesului național, cu consecințe probabil încă și mai teribile, este politica externă iresponsabilă a Administrației Obama. Sînt convins că toate Internaționalele Socialiste din istorie ar fi fost mîndre să adopte magistralele cuvîntări ale lui Chicago Messiah, prin care acesta își cerea scuze în fața cui stătea să-l asculte că America a reușit să atingă nivelul de dezvoltare pe care l-a atins, și promitea că “va milita” pentru “ștergerea diferențelor” dintre lumea dezvoltată și celelalte… Gata! Am mai auzit asta, am auzit măcar cei care am trăit coșmarul comunist. Nu mai e nevoie să explic de ce Hugo Chavez declară că “Obama e băiat bun! Aș vota pentru el“.

    Drept e că nu chiar toți partenerii externi curtați de Obama îl respectă… De exemplu promotorii Religiei Păcii™, “bravii” Frați Musulmani, a căror Primăvară Arabă împlinește acuși în decembrie doi anișori, nu-și declară deloc simpatia pentru B. Hussein, deși au fost mereu încurajați, sprijiniți, inclusiv financiar și militar, deși Obama compătimește în continuare cu “oprimatul” (și inexistentul) “popor palestinian”, tărăgănează nepermis luarea unor decizii mai ferme împotriva politicii demente a regimului de la Teheran și în același timp nu-și poate reprima ostilitatea față de Israel, în numele unei ciudate “echidistanțe”, cu toate acestea zic, Obama e disprețuit în lumea musulmană, efigiile îi sînt arse, iar mulțimea scandează “Moarte Americii”!

    Și probabil că e disprețuit și la Kremlin, așa cum merită toți idioții care au în “palmares” un comportament ca acela din scurtul filmuleț de mai jos:


    Transcrierea:

    President Obama: On all these issues, but particularly missile defense, this, this can be solved but it’s important for him to give me space.
    President Medvedev: Yeah, I understand. I understand your message about space. Space for you…
    President Obama: This is my last election. After my election I have more flexibility.
    President Medvedev: I understand. I will transmit this information to Vladimir.

  10. Daniel Francesco
    1 October 2012

    Pataphyl, chapeau pentru ultimul comentariu!

    In legatura cu inregistrarea votantilor, John Hinderaker a scris un post interesant pe Powerline.blog din care am sa extrag concluziile:
    – a scazut numarul de votanti inscrisi in Ohio cu 490000, dintre care 44% sunt din Cleveland si din imprejurimi, zona in care se voteaza Democrat/Republican intr-o proportie de 2 la 1;
    – inscrierea votantilor democrati a scazut in 9 dintre statele swing, dintre care se mentioneaza Florida (cu 4.8%), Iowa (cu 9.5%) si New Hampshire (cu 19.7%).
    – cresterea numarului de votanti independenti, unde Romney sta f. bine in intentiile de vot.

    http://www.powerlineblog.com/archives/2012/09/what-to-make-of-declining-democratic-registration.php

  11. supastaru
    1 October 2012

    Fair enough. Poate am cerut cam mult prin “masuri”.
    Dar toate cele insiruite de tine sunt ideologia standard de stanga (poate mai putin “you didn’t build”-ul, desi “you don’t own that” ar fi fost chiar extrem). Nu vad nimic despre desfiintarea claselor sociale, despre abolirea proprietatii, despre cum e bine sa avem toti acelasi venit.

    Obama are o retorica de stanga (blanda) si o actiune de dreapta (autoritariana) . E o pierdere de timp sa-l demonizam pe Obama ca e Antihristul Comunist, cum e pierdere de timp pentru cei care il considera pe Romney Moartea Celor Amarati Si A Femeilor. Si Obama si Romney sunt de dreapta. Doar ca discursul politic american a luat-o mult inspre dreapta in ultimele decenii, astfel incat a aparut iluzia optica “Obama e de stanga”.
    Nici macar Jill Stein si Stewart Alexander nu prea sunt de extrema stanga, desi la Alexander you might have a case.

    Daca e sa fiu impotriva lui Obama, aici articol bine scris si eficient: http://www.theatlantic.com/politics/archive/2012/09/why-i-refuse-to-vote-for-barack-obama/262861/

    PS. Afirmatia ” în fiecare an adaugă “cheltuieli neprevăzute” de minim o jumătate de trilion de dolari ” este falsa. Check your facts. Punem pariu.

  12. Vlad M.
    1 October 2012

    E o pierdere de vreme sa discutam cu saracu’ supăstaru’, se vede cat il duce capsorul ala rosu. Adica un tiermondist – campionul saracimii mondiale asuprite de Vestul salbatic si capitalist – care si-a facut din visul comunist al tatalui sau propriul scop in viata este “de dreapta” pentru ca lu’ to’ar’su’ Supăstaru’ i se pare ca discurusl politic american a luat-o mult inspre dreapta. Ceva mai stupid de atat n-am mai citit de ceva vreme.

    Va dati seama pe omul asta il lasa rece orice? Subminarea interesului national, lupta de clasa impotriva „fatcats”, sindicalismul corupt pe care il sustine – toate sunt, in opinia sa de comentator foarte atent la “virajul” spre dreapta al politicii americane, “ideologia standard de stanga”. Probabil ca ar sustine ca si Partial Birth Control si premierea sustinatorilor ei fac parte tot din “ideologia standard de stanga’.

    Supăstaru’ este inca mai la stanga extremistului de stanga. Misto.

  13. supastaru
    1 October 2012

    Presupunerea ca sunt de stanga si ca sustin masurile/ideologia de stanga este falsa.

    De unde aceasta presupunere? Si de ce trebuie Vlad M sa apeleze la jigniri? Ma astept totusi la un mediu civilizat de discutie.

  14. Costin Andrieş
    1 October 2012

    supastaru, articolul din The Atlantic, “de ce refuz sa il votez pe obama” este o critica a lui obama sinspre stinga. autorul se pozitioneaza la stinga lui obama, ignora cam 99% din realitate si inventeaza vini noi, pentru a-l face pe obama de “dreapta (autoritara)”. la final ii da ca nu il voteaza pe obama pt ca e prea de dreapta.

    supastar, hai sa iti mai arat una. cred ca ai auzit de SEIU, nu? Daca nu, cauta pe google.

    uite ce zice Obama de SEIU:

    Obama: “SEIU’s agenda is my agenda!!”

    (nu cred ca e nevoie sa traduc, nu?)

    acum citeva imagini de la un protest SEIU de pe 1 mai 2011 in Los Angeles:

    pentru ca e cool sa sustii o ideologie criminala care a facut pina acum 100 de milioane de victime

    la protest au marsaluit comunisti, cu steaguri cu secera si ciocanul, laolalta cu membrii SEIU. un grup mare de demonstranti SEIU era condus de un membru SEIU care flutura un steagu comunist, deci SEIU nu numai ca nu se delimitau de comunisti, dar se identificau cu ei.

    vezi mai multe poze aici http://www.ringospictures.com/index.php?page=20110501

    cum era? “SEIU’s agenda is my agenda!!”?

    suna cam ciudat venind de la un presedinte “de dreapta”, nu?

    obama face ce poate, daca luam in calcul contringerile pe care le are.. a luat multe masuri de extrema stinga, dar daca supraliciteaza (si mai mult decit atit) isi diminueaza sansele de a fi reales, deci lucrurile trebuiesc luate progresiv, putin cite putin.

    acum o sa incepi sa pui ca sint un paranoic care spun ca obama e un antihrist comunist, dar daca vei fi atent, o sa vezi ca nu am spus nimic, l-am lasat pe obama si pe sustinatorii lui sa orbeasca. in schimb, tu ai spus ca obama e un presedinte de “dreapta autoritara”/

    cine e paranoic?

  15. Daniel Francesco
    1 October 2012

    Ha! Ha!

    “Obama are o retorica de stanga (blanda) si o actiune de dreapta (autoritariana).”

    Nu te-a jignit nimeni, ce este mai sus a fost produs de tine. Ce zici de blindetea asta produsa de Obama fata de poporul american?

    Sau despre “blandetea” asta fata de Israel?

    Ori poate esti de parere ca Hussein Barack Obama este de dreapta?

  16. dacul
    1 October 2012

    Buna dimineata! Daca nu ati observat pina acum, alegerile din USA seamana putin cu alegerile din 2000 din Romania …ilici vs vadim. Oare cu ce gand a spus Romney ca “inamicul numarul unu al SUA este Rusia” …sau ceva asemanator? Refuz sa cred ca staff-ul lui nu a luat in considerare faptul ca poporul american este cam satul de confruntari…In fine ,Romney este cel care alearga de unul singur si iese pe locul doi….Va aduceti aminte cum a castigat ilici in 2000 doar pe baza faptului ca vadim a spus ca pune mitraliera pe nu stiu cine , ca face ca drege….doar violenta! Asa va fi si acum!

  17. Daniel Francesco
    1 October 2012

    Eu vad niste deosebiri intre care cea mai importanta este ca nu se voteaza raul cel mai mic. Iar scuza-ma, asemanarea lui Romney cu Vadim, este o exagerare, ca sa nu folosesc un alt termen.

    Vom vedea pe ce loc va iesi Romney, eu sper ca va fi viitorul presedinte.

  18. Vlad M.
    1 October 2012

    Supăstaru’, eu ma astept sa nu ni se piarda vremea.

    dacul> Cu gandul ca Federatia Rusa se comporta ca un adversar al Statelor Unite si este o naivitate/ prostie sa nu iei act de aceasta realitate. Ca om care s-a nascut intr-o tara care a fost invadata de Maica Rusie de atatea ori, ar fi trebuit sa pricepi sensul cuvintelor lui Romney fara sa iti mai traduca altcineva afirmatia lui. Nu este atat de complicata, nici exagerata, este purul adevar.

    Daniel Francesco> “Si Obama si Romney sunt de dreapta.” Poate chiar si Lenin, Mao, Stalin si insusi Marx.

  19. Pataphyl
    1 October 2012

    @supastaru et al.

    Ți-am citit unele comentarii pe Blogary și mi-am adus aminte de unul care lămurește poziția ta:

    Dar poate ca nu m-am facut inteles. Spuneam ca deja au aparut partide conservatoare. Imi exprimam preferinta pentru existenta SI a unui partid liberal printre toti Power Rangers astia de dreapta care stau sa-si uneasca puterile. Temele sociale “conservatoare” (familie, traditie, armata etc.) nu ma atrag/intereseaza/intriga. Vreau SI o alternativa. Nu vreau ca discursul public (social, nu economic) al dreptei sa fie exclusiv conservator.

    Probabil știi că în USA progresiștii (majoritatea Democraților din actuala balanță a puterii) sînt denumiți liberali – preocuparea lor predilectă este demonizarea conservatorismului și preaslăvirea Schimbării (Hope & Change) de dragul schimbării. Prin mijloace revol’ționare, că decadenții ăștia nu se lasă.

    De unde potopul de confuzii și răstălmăciri. Timpul extrem de limitat nu-mi permite să dezvolt acum, dar voi reveni.

  20. Vlad M.
    1 October 2012

    De ce sa iti pierzi vremea cu o drona care spune ca Obama este un politician de dreapta? Mai bine te uiti pe pereti, Pata, zau.

  21. calehari
    1 October 2012

    @11. supratraistaru

    ” Doar ca discursul politic american a luat-o mult inspre dreapta in ultimele decenii, astfel incat a aparut iluzia optica “Obama e de stanga”.
    Foarte interesant punct de vedere! Te felicit! Spun asta ca un biet om de dreapta ce sunt, incapabil sa ma ridic la inaltimea argumentatiei unui marxist vestit – si ma gandesc la marele antropolog, cunoscutul profesor universitar, contemporanul nostru, domnul Claude Karnoouh. Citindu-ti “argumentele”, in stilul lui caracteristic, acesta ti-ar fi spus – citez : “Mon ami, tu es un idiot!”

  22. supastaru
    1 October 2012

    @Pataphyl
    Incerc pe cat posibil sa nu fac confuzii intre liberalismul american si liberalismul european. Multumesc pentru citat. Nu ma va face popular aici, dar imi explica pozitia.

    @Costin Andries
    Daca autorul articolului din The Atlantic il critica dinspre stanga pe Obama pentru ca e prea de dreapta, atunci de ce zice ca va vota cu Gary Johnson? Pentru cineva de stanga Stein sau Alexander ar fi optiuni incomparabil mai bune.

    @all
    N-am niciun interes sa ii iau apararea lui Obama. Eu spuneam ca el actioneaza “de dreapta”, voi imi spuneti ca face declaratii “de stanga” (sunt de acord, am si mentionat asta).
    Ce vroiam sa “transmit” este ca, in opinia mea, diferenta dintre cum a actionat Obama pana acum si cum au actionat ultimii 2-3 presedinti republicani nu este atat de mare.

  23. emil borcean
    1 October 2012

    Supastaru.

    Eu spuneam ca el actioneaza “de dreapta”

    Fii specific, enumera-le (pe “actiuni”).

    diferenta dintre cum a actionat Obama pana acum si cum au actionat ultimii 2-3 presedinti republicani nu este atat de mare.

    Fii specific, enumera-le si pe astea (tot “actiuni”).

  24. supastaru
    1 October 2012

    extinderea “Bush tax cuts”, cresterea bugetului apararii, adoptarea NDAA cu prevederile despre detentii, a permis offshore drilling (dupa BP spill), fost vicepresedinte Monsanto numit senior advisor FDA, inegalitatea economica a crescut (in fiecare an al mandatului), uciderea cetatenilor americani in atacuri cu drone, pornirea de noi razboaie (Libia), continuarea razboaielor mostenite, mentinerea centrului de detentie de la Gantanamo Bay, Chief of Staff-ul lui a fost COO Citigroup implicat in hedge funds care pariau pe caderea pietii imobiliare

  25. Vlad M.
    1 October 2012

    Emil, cred ca trebuia sa il intrebi un singur lucru pe supăstar: daca Stalin era de dreapta. ????

  26. Pataphyl
    1 October 2012

    Vlad, no offence, asta a zis-o iliescu ????

    @supastaru are (sper) timp să reflecteze; iliescu nu s-a maturizat, alții da…

  27. Vlad M.
    1 October 2012

    O fi zis-o, dar “tanarul” supăstaru’ se anunta a fi un kindred spirit. Pata, ai prea multa rabdare. ???? Asta nu intelege nimic. Poti sa ii explici si in zece limbi, tot nu o sa priceapa.

  28. vlad
    1 October 2012

    @supastaru: va pierdeti vremea. Aici nu se discuta, aici se executa.

  29. Pataphyl
    1 October 2012

    Re: @11

    PS. Afirmatia ” în fiecare an adaugă “cheltuieli neprevăzute” de minim o jumătate de trilion de dolari ” este falsa. Check your facts. Punem pariu.

    Obamacare Survival Guide Reveals Dangers of New Law

  30. Vlad M.
    1 October 2012

    vlad

    @supastaru: va pierdeti vremea. Aici nu se discuta, aici se executa.

    Tizule, nu te-am “executat” pentru prostiile pe care ni le-ai scris aici, dar adevarul e ca nu am intalnit stangist care sa nu sufere de mania persecutiei.

  31. emil borcean
    1 October 2012

    Supastaru.

    1. Bush tax cuts

    Obama nu a extins reducerile de taxe ale lui Bush.
    Acestea expira pe 1 ianuarie 2013. Obama si Democratii au propus prelungirea lor pentru un an (nu mai mult) si numai pentru cei cu venituri sub un sfert de milion dolari anual. Republicanii doresc mentinerea lor in totalitate. Senatul dominat de Democrati a adoptat o motiune care avanseaza pozitia Democrata, iar Congresul dominat de Republicani a adoptat o motiune care avanseaza pozitia Republicana. Soarta acestor reduceri de taxe depinde de configuratia politica dupa 6 noiembrie.

    In afara de acest lucru, Obama a sustinut recent ca reducerile de taxe ale lui Bush au fost o cauza a crizei financiare din 2008. Washington Post a demontat aceasta imbecilitate in acest articol.

    … am treaba acum, dar am sa-ti zic citeva vorbe si despre a doua idiotenie pe care o debitezi, aia cu “cresterea bugetului apararii”….

  32. calehari
    1 October 2012

    @28 Vlad

    “Aici nu se discuta, aici se executa.”

    Baiete (stiu ca-ti place sa ti se spuna asa), din reflex cominternist ai scris dictonul oricarei “democratii populare”. Dupa cum sti intr-o democratie adevarata – unii ii mai zic si “liberala” – exista mai multe partide, dar cel putin unul este comunist sau socialist. Intr-o “democratie populara” exista un singur partid, si ala este cel comunist. De ce? Simplu: pentru ca acolo nu se discuta se executa…la propriu. Asa ca nu te mai plange cand, aici, o iei peste bot doar la figurat. ????

  33. supastaru
    1 October 2012

    @Pataphyl
    Congressional Budget Office estimeaza costuri de 1.1 trilioane pe 10 ani (http://www.cbo.gov/sites/default/files/cbofiles/attachments/03-13-Coverage%20Estimates.pdf)

    @emil borcean
    – expirau la sfarsitul lui 2010 si au fost extinse 2 ani: http://en.wikipedia.org/wiki/Bush_tax_cuts

    – bugetul apararii: http://en.wikipedia.org/wiki/File:U.S._Defense_Spending_Trends.png

  34. emil borcean
    1 October 2012

    Supastaru. Deci vrei sa vorbim despre 2010. Atunci ia notite.

    Prelungirea negociata de Obama cu Republicanii si semnata in lege in decembrie 2010 face parte dintr-un pachet legislativ mai larg. Iar continutul major al acelui pachet legislativ nu a fost prelungirea taxelor lui Bush (chiar daca subiectul e mai sexy pentru presa si Wikipedia) ci adoptarea celui de-al doilea colos de “stimulent” economic al administratiei Obama: peste o jumatate trilion de dolari imprumutati de la chinezi si destinati “invigorarii” economiei. Primul stimulent, cel din 2009, a fost de 814 miliarde si a avut efecte neglijabile fata de suma enorma cheltuita. La al doilea, cel de 630 miliarde, Obama a negociat ca un bun jucator de poker si i-a fraierit pe Republicani. Le-a cedat, chipurile, cresterea ratei de impozitare a veniturilor mari cu 4.6% pentru o perioada de doi ani si a negociat o taxa de proprietate de 35% (ceva mai mica decat ar fi vrut Democratii). Astea doua au valorat 360 miliarde dolari. Pentru aceasta suma a obtinut in schimb 630 miliarde pentru stimulus, care la randul lor au fost tocate fara rezultate semnificative in ce priveste efectele pozitive asupra economiei.

    Pe scurt, povestea completa a pachetului fiscal-financiar din 2010 cuprinde o concesie de 360 miliarde facuta Republicanilor contra 630 miliarde aprobate pentru planul sau de “stimulare”. E politica de dreapta din partea lui Obama (si a Republicanilor) ca in bancul de la Radio Erevan: lui Ivan nu i s-a facut niciun cadou, ci i s-a luat, si nu era o masina Pobeda, ci o bicicleta.

  35. Pataphyl
    1 October 2012

    Efectele inițiativei Educators for Obama. Astăzi, 4 octombrie 2012, în Philadelphia:

    Teacher publically humiliates student for wearing ‘KKK’ Romney/Ryan shirt

    A Philadelphia high schooler says she was humiliated after her teacher told her to lose her Gov. Mitt Romney T-shirt comparing it to “wearing a KKK shirt.”

    Samantha Pawlucy, a 16-year-old sophomore at Charles Carroll High School in the Port Richmond section of the city, says she wore a pink Mitt Romney/Paul Ryan T-shirt last Friday during the school’s dress down day.

    No one made an issue of Samantha’s political T-shirt until she got to geometry class.

    “The teacher told me to get out of the classroom, I said no,” Samantha said.

    “She told me to take off my shirt and said that she has another one if I need one. And then the teacher asked me… ‘are your parents Republican?’ I said, ‘I don’t know.’ She said that’s like her wearing a KKK shirt.”

  36. Vlad M.
    1 October 2012

    Ia uite, Pata, pe cine incerci sa convertesti:

    Supăstaru’

    Domnul Pam-Pam este unul dintre tot mai multii indivizi care incearca sa importe cu heirupul stiintologia politica marca Tea Party si Fox News. Pentru el cine nu e cu Domnul (si) impotriva avortului nu e de dreapta, iar liberalii sunt toti comunisti.

    Cand ti-am zis ca n-ai cu cine… ????

  37. Pataphyl
    1 October 2012

    Primele sondaje după dezbatere (Rasmussen), în cele trei state-cheie:
    Florida Romney 49% – Obama 47%
    Ohio Obama 50% – Romney 49%
    Virginia Romney 49% – Obama 48%

    Noua hartă a colegiilor electorale 2012 Electoral College Scoreboard.
    Colegii sigure/probabile; Romney 181, Obama 237.
    Lista “toss-up” cuprinde acum 10 state, totalizînd 120 electori:
    Colorado (9) Romney +2%
    Florida (29) Romney + 2%
    Iowa (6) Romney +3%
    Missouri (10) Romney +3%
    North Carolina (15) Romney + 4%
    New Hampshire (4) Romney +3%
    Nevada (6) Obama +2%
    Ohio (18) Obama +1%
    Virginia (13) Romney +1%
    Wisconsin (10) Obama +12%

    Dacă acestea ar fi rezultatele finale, Obama și-ar păstra mandatul cu 271 electori față de 267 Romney.

  38. Pataphyl
    1 October 2012

    Erata: În Wisconsin, diferența e de doar 3% în favoarea lui Obama, evaluată pe 20 septembrie, înainte de prima dezbatere!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *