FUNDATIA IOAN BARBUS

Tag: Progresism

HomeProgresism

Nu este sfârșitul lumii, dar este sfârșitul acestei lumi. Încă nu am ajuns la minunata lume nouă anunțată în 2008, dar fiți pe pace, vom ajunge și acolo, avem timp destul – încă patru ani. Și da, înainte de a fi mai bine, va fi mult mai rău. Trebuie să ne obișnuim cu această idee.

Drepturile clasice ale omului îl consideră pe acesta drept un subiect a cărui demnitate trebuie protejată împotriva intervenţiei puterii. Drepturile sociale îl reduc la rolul de client imatur, care trebuie luat în grijă. Într-adevăr, aceasta este o problemă constantă a statelor bunăstării, care cree

Uniunea Europeană, în forma sa actuală, poate fi considerată aproape ca împlinirea unei utopii juridico-administrative. Juriștii devin doctorii realității noastre betege, şi totodată, ultima instanță, adică suveranii regimului postdemocratic. Se înmulțesc noile generaţii de drepturi ale omului, ce s

Dacă de la „blajini” nu puteam avea pretenții, de la intelectualii politicii noastre ne-am fi așteptat la ceva diferit. Din nefericire, ei au făcut mari erori de strategie și de tactică, dând impresia că nu știu unde vor să ajungă și nici cum.

Este o lume a desființării, fără speranță, credință, sau iubire, de vreme ce nici un „text” nu ar putea avea drept înțeles aceste lucruri transcendentale. E o lume unde negația a fost dotată cu instrumentele supreme – puterea și intelectul – pentru a transforma absența în prezență atotcuprinzătoare.

Vă propun să analizăm cu atenţie un exemplu interesant: deconstructivismul, filosofia – dacă filosofie este – asociată cu Jacques Derrida, ultimul membru al generaţiei ‘68 care şi-a prezentat repertoriul de scamator în universităţle anglo-americane.

Știm că fătul este om pentru că aparține speciei umane. De aceea, considerăm că avortul trebuie evitat. Acum să vedem ce au de spus despre a

…Da, si oamenii lui Dogaru, care au ‘cultura protestului’ foarte bine dezvoltata, pentru ca stiu foarte bine ce au de facut. Mie mi se pare important acest film, ilustreaza o anumita atitudine, ONG-isti care se considera ‘elita’ fata de aceasta natie. Din pacate nu doar cei de acolo au asemenea atitudine. E un fel de …