Introducere Acum patruzeci de ani, o problemă serioasă pe termen lung cu care se confrunta Moscova a fost populația musulmană în creștere rapidă a URSS. S-a speculat atunci că rata ridicată a natalității musulmane din Uniunea Sovietică o va transforma într-o țară majoritar musulmană până la mijlocul secolului XXI. Este o ironie bizară și mai …
Dacă războiul are loc deja, nu mai ajută nici sancțiunile, nici eliminarea din organizațiile internaționale. Singura soluție este ajutorul și intervenția militară. Un exemplu în acest sens este războiul din Coreea. Dacă nu ne împotrivim ferm din frică că Rusia va utiliza armele nucleare înseamnă că suntem gata de înfrângere. Aceste idei au fost expuse …
Având în vedere vizibilitatea sa, războiul din Siria a fost de la primele sale momente un teren excelent pentru demonstrarea eficienței armelor prezente pe câmpul de luptă, în special pentru armata rusă și armele produse de ruși, după cum a tot repetat propaganda Kremlinului. Rusia avea de dovedit și că își poate proiecta puterea dincolo …
Singurul ajutor decisiv poate veni, așa cum a venit de fiecare dată până acum în Iordania, numai din partea Statelor Unite. Iordania este un exemplu bun de țară care continuă să reziste haosului, deși este așezată geografic în cel mai rău loc posibil și are un număr mare de cetățeni și rezidenți înrolați de multă …
S-a tot vorbit despre cât de oportune au fost atacurile cu rachete ale aliaților occidentali asupra Siriei; s-au vehiculat argumente lansate de propaganda Kremlinului sau născute spontan din nărozenia conspiraționiștilor
Orientul Mijlociu a căpătat o configurație și structură diferită în ultimii ani. Acest fapt s-a văzut mai bine ca oricând la summit-ul Rusia – Iran – Turcia care a avut loc în ziua de 4 aprilie în Turcia. Acest grup a devenit decisiv pentru redefinirea Orientului Mijlociu.
Aproximativ 130 de hectare de teren din unitatea militară Capu Midia se află în proprietatea unui grup de afaceriști sirieni care sprijină financiar regimul dictatorului de la Damasc, conform unei investigaţii publicate de RISE Project și InfoSud-Est.
Witold Gadowski e un cunoscut jurnalist polonez de investigație și reporter de război. Acesta a vizitat Siria și Turcia în vara acestui an ca să documenteze Statul Islamic și valul de migranți care s-a pornit spre Europa. Într-un interviu acordat publicației poloneze fronda.pl acesta a declarat că toate granițele Statului Islamic sunt controlate de trupe de frontieră conduse de emirul Al-Turki, …
Witold Gadowski, un cunoscut jurnalist polonez de investigație și reporter de război relatează de la granița turco-siriană. Acesta descrie un interviu luat unui general sirian care acuză Rusia că susține Statul Islamic, preluat de portalul polonez wpolityce.pl. „Un general sirian acuză Rusia – Informații obținute în cursul filmărilor pentru documentarul „Insha Allah sângele martirilor”, scrie …
Organizația teroristă Statul Islamic a distrus, vineri, 21 august 2015, mănăstirea catolică Mar Eliande veche de 1600 de ani din orașul Qaryatain, regiunea Homs, în centrul Siriei. Mănăstirea, fondată în anul 423 pe locul în care Sf. Elian a fost ucis în anul 284 pentru refuzul său de a renunța la creștinism, era un cunoscut loc de pelerinaj pentru creștini din tot Orientul …
Pentru a oferi cea mai bună experiență, folosim tehnologii, cum ar fi cookie-uri, pentru a stoca și/sau accesa informațiile despre dispozitive. Consimțământul pentru aceste tehnologii ne permite să procesăm date, cum ar fi comportamentul de navigare sau ID-uri unice pe acest site. Dacă nu îți dai consimțământul sau îți retragi consimțământul dat poate avea afecte negative asupra unor anumite funcționalități și funcții.
Funcționale
Always active
Stocarea tehnică sau accesul este strict necesară în scopul legitim de a permite utilizarea unui anumit serviciu cerut în mod explicit de către un abonat sau un utilizator sau în scopul exclusiv de a executa transmiterea unei comunicări printr-o rețea de comunicații electronice.
Preferințe
Stocarea tehnică sau accesul este necesară în scop legitim pentru stocarea preferințelor care nu sunt cerute de abonat sau utilizator.
Statistici
Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice.Stocarea tehnică sau accesul care sunt utilizate exclusiv în scopuri statistice anonime. Fără o citație, conformitatea voluntară din partea Furnizorului tău de servicii de internet sau înregistrările suplimentare de la o terță parte, informațiile stocate sau preluate numai în acest scop nu pot fi utilizate de obicei pentru a te identifica.
Marketing
Stocarea tehnică sau accesul este necesară pentru a crea profiluri de utilizator la care trimitem publicitate sau pentru a urmări utilizatorul pe un site web sau pe mai multe site-uri web în scopuri de marketing similare.