FUNDATIA IOAN BARBUS

Occidentul plătește taxă de protecție „funcționarilor” palestinieni

Dacă Marea Britanie are 22 de miniştri şi Franţa 34, cine are aproape dublu, adică 92? Or să spună unii că Statele Unite, India, China sau Brazilia, dar sunt departe …foarte departe. Nu trebuie să fii o forţă economică sau o putere emergentă pentru a-ţi permite luxul acesta, ci trebuie doar să demonstrezi că ai “autoritate” în faţa celorlalţi şi palestinienii au dovedit, de-a lungul timpului, că au aşa ceva! Personalul liniilor aeriene, precum şi cel al ambasadelor, israelienii ce folosesc mijloacele de transport în comun, ca şi sportivii de la olimpiadă, patronii de discoteci sau terase, precum şi clienţii lor, sunt doar câţiva dintre cei ce s-au convins de lucrul acesta. Astfel a apărut şi numele de “autoritatea palestiniană”.

Au şi 170.000 de funcţionari care costă bugetul Autorităţii Palestiniene 1,7 miliarde euro/an – adică 58% din buget! “Cine plăteşte nota?” Turcu’ plăteşte! Nu, nu Erdogan; el a cotizat la Hamas 300 de milioane euro! Autoritatea este subvenţionată de Uniunea Europeană, că are şi ea turci destui. În aprilie 2012, UE a deblocat de urgenţă 22 de milioane euro pentru a plăti salariile funcţionarilor palestinieni, asta după ce, în februarie 2012, mai “cotizase” 24,7 milioane euro, pentru a plăti salarii şi pensii la 85.000 de funcţionari şi pensionari din Gaza şi Cisiordania! Barack Obama a băgat şi el mâna în buzunar… nu al lui, al americanilor.

Luptați cu popoarele Cărții până când vor plăti Jizya (tributul) și vor fi supuși. (Coran 9:29)

Luptați cu popoarele Cărții până când vor plăti Jizya (tributul) și vor fi supuși. (Coran 9:29)

Din cei 155 milioane euro destinaţi Teritoriului Palestinian în 2012, UE a acceptat să verse anticipat 116,2 milioane în primele cinci luni “pentru a menţine astfel în viaţă serviciile publice esenţiale poporului palestinian”. Uniunea Europeană a receptat de mult mesajul: Vreţi să rămâneţi în viaţă? Mai întâi, ajutaţi “serviciile palestiniene” să rămână!

La începutul anului, Bruxelles a anunţat “Un nou ajutor al UE în favoarea poporului palestinian”. O primă tranşă de 60 milioane euro va permite Autorităţii să plătească salariile şi pensiile în primele trei luni ale lui 2013, iar 40 milioane euro vor fi vărsaţi în fondul UNRWA pentru a-i sprijini pe palestinienii refugiaţi, de vreo trei generaţii, prin diferite ţări arabe. Şi vor rămâne “refugiaţi” încă trei generaţii, dacă necredincioşii le vor mai da bani. Şi le vor mai da, pentru că, dacă nu vrei să mori, trebuie să te converteşti sau să plăteşti Jizya, iar necredincioşii au ales să plătească tribut! Oamenii au muncit şi muncesc, aşa că, de ce să nu-i plătim?

Şi dacă ucid?

Mai ales dacă ucid!

Chiar şi pe cei, sau mai ales pe cei, care o fac aruncându-se în aer în oraşele israeliene, omorând civili în autobuze, restaurante şi pieţe? Chiar şi pe cei care măcelăresc cu cuţitul copii nevinovaţi? Da! Mai ales că plătim conform legii; şi ei tot funcţionari sunt!

Mahmoud Abbas, preşedintele Autorităţii Palestiniene, a făcut să fie votată o lege ce obligă guvernul palestinian să plătească lunar salarii (din acelaşi buget din care sunt plătiţi şi funcţionarii) familiilor teroriştilor ce s-au aruncat în aer în mijlocul femeilor şi copiilor evrei. Conform acestei legi, votate în 2004, toţi palestinienii din închisorile israeliene condamnaţi pentru acte de terorism fac oficial parte din personalul Autorităţii. Potrivit cotidianului oficial palestinian Al-Hayat Al-Jadida, plăţile către familiile “martirilor” reprezintă 3,5% din buget.
Vedeţi? Unde e lege, nu-i tocmeală, deci UE nu are de ce să-şi facă probleme de constiinţă. Neavând aşa ceva, Uniunea Europeană se supune!

Ziarul englez Daily Mail semnala, încă din 2011, că Guvernul Majestăţii Sale donase Autorităţii Palestiniene 86 milioane lire sterline, dintre care 5 milioane pentru plăţi către “familiile teroriştilor kamikaze”, iar 3 milioane pentru cei 5.500 de detinuţi palestinieni din închisorile israeliene! De altfel, Marea Britanie s-a angajat să plătească 86 milioane lire sterline/an, până în 2015!

Englezii plătesc din toată inima, având certitudinea că banii ajung acolo unde e mai mare nevoie de ei. Plăţile se fac corect, transparent, conform unei scale, care începe de la 250 lire sterline/lună pentru un deţinut cu 3 ani condamnare şi ajunge până la 2140 lire/lună – sumă ce recompensează, normal, pe cei care au ucis cei mai mulţi evrei! Dar pentru asta trebuie să fi fost condamnat la 30 de ani de închisoare. Oricum, salariul mediu al celor 5.500 de palestinieni, deţinuţi încă în închisorile israeliene, este de circa 635 euro! E ceva totuşi, să arunci în aer, să împuşti sau să hăcuieşti cu cuţitul evrei, cînd ştii că nu o faci pe gratis, şi că Uniunea Europeană te răsplăteşte, având grijă de tine şi de viitorul familiei tale!

Domnul Issa Karaqe este “ministrul palestinian pentru problemele deţinuţilor şi al vechilor deţinuţi”; poate, aflând asta, unii nu se vor mai întreba uluiţi, cum poţi avea 92 de miniştri. El a declarat postului privat Wattman TV că guvernul palestinian plăteşte lunar un salariu permanent celor 4.000 de foşti deţinuţi (cu o pedeapsă mai mare de 5 ani) din închisorile israeliene. Mulţumiţi de banii primiţi, puţini membri ai aceste “armate Fatah” se mai gândesc să muncească. De fapt nici n-au nevoie: englezii, francezii, suedezii şi ceilalţi o fac şi pentru ei!
Arabia Saudită oferea, la începutul anilor 90, doar 5.000$ unui kamikaze palestinian, în timp ce Saddam, mai generos, îi plătea cu 25000$ pe palestinienii care se aruncau în aer, aşa ca, nu pot să nu remarc, cu mândrie cetăţenească, generozitatea socială a Uniunii Europene.

Să nu-i uităm nici pe ceilalţi contribuabili importanţi ce sunt atenţi ca teşchereaua teroriştilor din Gaza şi Cisiordania să nu se golească niciodată: Statele Unite, Japonia, India şi…Banca Mondială. Ajungi să crezi că, dacă mai este ceva sigur pe lumea asta în care să investeşti, în ziua de azi, acela este terorismul şi fundamentalismul islamic! Mă gândesc, când spun asta, la modul în care Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au grăbit să promită “sponsorizarea” fundamentalismului islamic în ţările arabe proaspăt cucerite de acesta (Libia, Tunisia şi Egipt), cu 37 de miliarde $! Dacă în urmă cu decenii democraţiile occidentale aruncau banii în “soba” numită “Lumea a Treia”, susţinându-i la putere pe dictatorii comunişti din Africa, Asia şi America Latină, azi au descoperit o nouă “gaură neagră”, pe care încearcă s-o astupe cu bani: îi susţin sau îi aduc la putere, cheltuind sume imense, pe teroriştii şi fundamentaliştii islamici. Islamismul a înlocuit tiermondismul!

Asumându-si pionieratul, Rusia nu numai că i-a susţinut financiar, dar i-a şi antrenat pe “muncitorii” palestinieni, încă din vremea când OEP –ul nu visa să se numească Autoritate Palestiniană. Dacă la iniţiativa lui Iuri Andropov – vestitul şef al KGB-ului – a început pregătirea în centre de antrenament speciale a sute de terorişti aparţinând “fraţilor ideologici” din Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei, această pregătire nu a încetat nici măcar în 1989. Atunci, destinele Rusiei erau în mâna marelui democrat, al viitorului “Nobel pentru Pace”, Mihail Gorbaciov, cel care, deturnând o parte din sumele acordate de Occident pentru a salva perestroika, continua sa acorde “o pregătire militară specială”, în fiecare an, zecilor de terorişti palestinieni proveniţi din Liban; “luaţi sub oblăduirea ministerului Apărării, aşa cum ne dezvăluie Vladimir Bukovski.

Unul dintre principalii actori ai dramei din Orientul Apropiat, Israelul, face însa notă discordantă în toată treaba asta. El nu se înghesuie alături de ceilalţi contribuabili, ce stau la coada din faţa casieriei Autorităţii, în genunchi, cu ochii în ţărână şi punga cu bani ridicată curajos deasupra capului. Evreii par rupţi de realitate, nu văd care-i trendul! Ar fi atât de uşor, ca urmând exemplul celorlalţi, să răspundă cu aceeaşi monedă. Ar fi de ajuns, ca primul ministru să trimită în Kneseth, spre aprobare, o lege care să permită sprijinirea financiară a familiilor “luptătorilor musulmani pentru libertate” din Marea Britanie; luptători ce şi-au etalat exploziv “autoritatea”, în capitala Regatului, pe 7 iulie 2005. Nici familia lui Mohamed Merah, în Franţa, n-o duce prea bine.

Amintindu-mi de cuvintele lui Jose Maria Aznar “Dacă Israelul se prăbuşeşte, ne prăbuşim cu toţii”, nu pot să nu remarc, că în timp ce toţi se prăbuşesc, “bastionul din prima linie” rămâne în picioare!

Citiți și:
Un preţ mic pentru o Europă strîns unită
Plătind Jizya, taxa de protecţie pentru infideli

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

Bogdan Calehari

Bogdan Calehari

24 de comentarii

  1. Corneliu
    7 martie 2013

    Bogdan, e un articol exceptional!

  2. Bogdan Calehari
    7 martie 2013

    Exceptional este exemplul dat lumii de o tara mica, binecuvantata cu un popor mare!

  3. roby
    7 martie 2013

    Mohamed Merah, baietas de baietas, facea drift-uri cu BMW-ul.

    http://www.youtube.com/watch?v=JYzvUXWi0BE

  4. Silvapro
    7 martie 2013

    La noi se spune „ascutit ca pintenii”. Asa este articolul tau, Calehari, spune lucrurilor pe nume. Articol deosebit de bun!

  5. Bogdan Calehari
    7 martie 2013

    @4 Silvapro

    „ascutit ca pintenii” ???? Multumesc Silva!

  6. Silvapro
    7 martie 2013

    Stiam ca se da ajutor umanitar strain din care o parte ajunge la treoristi, dar nu-mi inchipuiam ca situatia e atit de grava si explicita. E de domeniul fantasticului. Si cind te gindesti ca e vorba de lumea cea luminata, cea rezonabila…

    Informatiile pe care le dai, Calehari, ca de obicei, reusesc sa ma socheze.

    Apreciez si ceea ce scrii si felul cum scrii.

  7. Bogdan Calehari
    7 martie 2013

    @6
    Uneori ma gandesc, nu stiu cu cata dreptate, ca daca am incerca sa semanam mai mult cu inaintasii, cu stramosii nostri ( aia, nu asa luminati si rezonabili ca noi) ne-ar fi, in viitorul apropiat, mult mai bine. Din nefericire, mare dreptate avea cel ce-a spus: ” Oamenii seamana mai mult cu timpurile lor decat cu stramosii lor”! Citeam azi despre tinerii studenti ai Universitatii din Tel Aviv care, „luminati si rezonabili”, cer eliberarea teroristilor palestinieni din inchisori, pe motiv ca ar fi „detinuti politici”! Intre ei si stramosii lor, cei care au intemeiat statul Israel, se casca o prapastie, dar, in schimb, sunt foarte apropiati de dusmanii lor din prezent!

  8. Corneliu
    7 martie 2013

    @7 Bogdan Calehari
    Pozitia pe care o amintesti este extrem de nepopulara si izolata in Israel si nu are pentru ce sa te intristeze si nici pe mine pentru ce sa ma ingrijoreze. Exista intr-adevar zone socio-culturale in care se manifesta mai compact (Silva iti va putea confirma), dar ponderea in masa populatiei este neglijabila. Insesi alegerile din acest an au confirmat intarirea remarcabila a pozitiilor patriotice.

  9. Bogdan Calehari
    7 martie 2013

    @8 Corneliu

    Asta-i o veste buna, chiar foarte buna!

  10. ABogdan
    7 martie 2013

    Hai sa stergem cu buretele agresivitatea colonistilor, ilegalitatea prezentei lor in casele palestinienilor si a asezarilor construite, nerespectare dreptului de a se intoarce a palestinienilor sau multele rezolutii ONU pe care Israelul nu le respecta in acest moment.
    Superba si agresiva propaganda care da vina pe victime.
    Nu as fi surprins daca Israelul finanteaza Autoritatea Palestiniana fiind in interesul lor s-o faca. (n-ai tu de unde sa stii)

    Ai omis printre multe alte lucruri: faptul ca teritoriile palestiniene nu se pot sustine economic datorita faptului ca nu pot exporta si importa absolut nimic. (Cu exceptia produselor „made in Israel” pe care incerca sa le boicoteze dat fiind ca Israelul este agresorul.)

  11. emil borcean
    7 martie 2013

    ABogdan. Tirada dumitale are un defect: e mincinoasă. Și vorba dumitale, printre multe alte lucruri, situația comerțului palelstinian este exact pe dos față de concluzia pe care o propui.

    Dumneata susții că „teritoriile palestiniene nu se pot sustine economic datorita faptului ca nu pot exporta si importa absolut nimic„.

    În fapt, teritoriile palestiniene exportă și importă. Absolut nimicul dumitale este exact asta: o minciună absolută.

    Exports in Palestine increased to 74.20 USD Million in April of 2013 from 64.60 USD Million in March of 2013. Exports in Palestine is reported by the Palestinian Central Bureau of Statistics. Historically, from 2001 until 2013, Palestine Exports averaged 38.43 USD Million reaching an all time high of 74.20 USD Million in April of 2013 and a record low of 15.92 USD Million in April of 2002. Palestine mainly exports cement, base metals, iron and steel, food and beverages, furniture, plastics and dairy products. Palestine’s main exports partner is Israel (over 80 percent of total exports). Other export partners include Jordan, the United Arab Emirates, Algeria, Egypt, Saudi Arabia, the Netherlands, Germany, and Canada. . This page includes a chart with historical data for Exports in Palestine.

    PALESTINE EXPORTS

    Imports in Palestine increased to 402.70 USD Million in April of 2013 from 339.20 USD Million in March of 2013. Imports in Palestine is reported by the Palestinian Central Bureau of Statistics. Historically, from 2001 until 2013, Palestine Imports averaged 250.78 USD Million reaching an all time high of 497.40 USD Million in March of 2011 and a record low of 82.71 USD Million in April of 2002. Palestine mainly imports oil, food, vegetables, machinery, metals, vehicles, chemicals, livestock, beverages and salt. Palestine’s main imports partner is Israel (over 70 percent of total imports). Other imports partners include China, Turkey, Germany, Italy, France and the United States. . This page includes a chart with historical data for Imports in Palestine.

    PALESTINE IMPORTS

  12. ABogdan
    7 martie 2013

    „Palestine’s main exports partner is Israel (over 80 percent of total exports).” – Ciudat, oamenii astia cumpara produse de la oamenii care le tin pusca la cap. In mod voluntar banuiesc.
    Ajungem sa vorbim de blocada maritima si de imposibilitatea de a crea relatii comerciale fara aprobarea Israelului. (excluzand granita cu Egiptul.)

  13. emil borcean
    7 martie 2013

    ABogdan. Uite cum facem. Eu nu mă joc cu cuvintele. Ai făcut o afirmație complet falsă și nu mă interesează încercarea dumitale de a trece lejer peste acuzația ridicolă pe care ai lansat-o cu fermitate.

    Îți permit prezența în continuare aici cu o singură condiție. Recunoști public faptul că ai mințit.

    „Am mințit. Nu este adevărat că teritoriile palestiniene nu exportă și importă absolut nimic.”

    Dacă următorul dumitale mesaj nu conține exact cele două propoziții de mai sus, te dau afară din acest spațiu.

  14. Vlad M.
    7 martie 2013

    ABogdan

    Ciudat, oamenii astia cumpara produse de la oamenii care le tin pusca la cap. In mod voluntar banuiesc.

    Hai ca e misto amarasteanul asta. Cred ca daca i s-ar prezenta niste articole despre autodistrugerea economiei „palestiniene” prin Intifada, i-ar exploda creierasul ala de filosof dă Essex.

  15. Bogdan Calehari
    7 martie 2013

    Baietasu’ asta cu keffieh-ul la gat (ABogdan) si Hamas-ul in suflet, vad ca si „moderata” Autoritate Palestiniana ii pute, nu merita lamuriri si argumente. Inertia spirituala a anti-sionistilor este atat de mare incat pe ei nimic, dar chiar nimic, nu i-ar putea convinge. Chiar daca ar vedea cu ochii lor realitatea, ar decreta realitatea sionista!

  16. Vlad M.
    7 martie 2013

    Dom’le, nu te pui cu educatia dă Essex, da?

  17. emil borcean
    7 martie 2013

    Vlad, filosofu’ dă Iessex e un dulce. Am intrat pe pagina lui de Twitter și m-am delectat cu asta:

    Keffieaua la gât și secera și ciocanul în rucsăcel. Just in case capitalism comes round the corner and you feel like giving it a jolly good smash.

  18. Costin Andrieş
    7 martie 2013

    0bservati steagurile rosii, am numarat cel putin 10-15.

    nu va mai bateti capul.

  19. emil borcean
    7 martie 2013

    Costin, dar să-ți zic care e șmenul cu studenții din Montreal. S-au indignat nespus pentru că guvernul provinicial a mărit puțin tarifele la universitățile de stat. Chiar și așa, instituțiile de învățământ superior din Quebec au cele mai mici tarife din Canada. Implicit, subvențiile de stat sunt cele mai generoase.

    Dar cum de-și permit burghejii ăștia de la guvernare să ceară un sfanț studenților ca să-și plătească propria educație? Doar e dreptul lor să devină filosofi, sociologi, antropologi, iexperți în mirobolantele studii de gen (gender studies) și diverse rahaturi comparativ-semiotic-poststructuraliste. Și pentru dreptul ăsta inalienabil trebuie să plătească alții, evident. Ei s-au născut cu filosofia în plisc, e dreptul lor de dăștepți înnăscuți.

  20. ABogdan
    7 martie 2013

    Nu am mintit. (Sincer, nu m-am gandit pe moment la granita cu Egiptul. Minciuna, dpmdv presupune intentie.) Dupa cum ai spus si tu am fost peste 80% corect: „Palestine’s main exports partner is Israel (over 80 percent of total exports)”

    Intr-adevar, utilizarea expresiei „absolut nimic” a fost inadecvata deci: „Nu este adevărat că teritoriile palestiniene nu exportă și importă absolut nimic.”

    Incerca sa vezi cu ochii palestinienilor realitatea, asta ar denota o inteligenta capabila de a transcede dincolo de interesul propriu.
    Consensul mondial tinde sa-mi legitimeze „inertia spirituala”.
    Da „Dom`le”, din postura de oameni platiti (presupun) pentru a argumenta o pozitie specifica nu te pui cu educatia, integritatea si constiinta mea curata.

    Multumesc! Sper sa ne intalnim si sa ne privim in ochi!
    Trai-v-ar neo-conservatismul!

    PS: keffieh-ul meu e chiar Made in Palestine, deci ceva export exista.
    PS2: nu imi poti bloca accesul chiar daca ai vrea, promit insa ca acesta este ultimul meu comment.

  21. emil borcean
    7 martie 2013

    ABogdan. Zis și făcut. (înainte de filosofie studiază citirea, clasele 3-4; nu am afirmat nicăieri că-ți blochez accesul la site; te dau afară din spațiul de comentarii)

  22. Vlad M.
    7 martie 2013

    Tovarasu’ Iessex, am inteles: au inceput sa admita oameni in baza IQ-ului subunitar si aderentei la comunism. Cu cat esti mai prost si mai rosu, cu atat esti mai bun sa faci pe filozofu’ la universitati occidentale. O singura problema: stiam asta deja. Acum du-te si ocupa ceva, keffieh dă Palestina.

  23. Corneliu
    7 martie 2013

    Pacat de to’a’sul ABogdan.
    Incapatanarea lui era demna de idei mai adevarate. Imi dau seama ca e atat de inchistat in ura antiisraeliana incat inghite cu placere si fara discernamant orice suna a antisionism.
    Cred ca va fi foarte surprins sa stie (si mai mult, sa vada) ca prosperitatea protejatilor sai arabi din „teritoriile ocupate” este mult peste media din tarile arabe.
    Dar oricum, n-ar recunoaste nici ce ar vedea, caci „linia partidului” pe care-l serveste nu i-ar permite.

  24. Vlad M.
    7 martie 2013

    Omul este un indoctrinat, Corneliu, o biata caramida. Demn de mila.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ce ai mai putea citi
ro_RORomanian