Un articol de Sergiu Kleinerman, profesor de matematică la Princeton University, născut la București și emigrat din România comunistă în SUA, în anii ’70. Articolul a fost tradus pentru Marginalia de Nuță Dragoș Mihai.

Pe măsură ce se apropie clipa alegerilor, simt o nevoie irezistibilă de a explica de ce voi vota cu președintele Donald Trump. În ziua de astăzi este considerată o mișcare sinucigașă ca un universitar să declare fățiș astfel de lucruri. Se spune că 95% din universitarii din SUA îl disprețuiesc pe Trump, iar majoritatea celor 5%, care ar putea fi de acord cu mine, nu ar recunoaște niciodată public acest lucru.

De ce fac asta, atunci? Ca refugiat dintr-o fostă Românie totalitară, comunistă, mă simt obligat moral să reacționez și să demonstrez că universitarii nu trebuie să gândească și să acționeze dintr-un conformism deplin.

Ca majoritatea colegilor mei, consider de prost gust multe dintre lucrurile pe care Trump le spune sau le scrie impulsiv pe Twitter, deși discursurile lui formale pot fi mărețe. Nu am votat cu el în 2016. Deși sunt înregistrat ca independent, descopăr că mă opun aproape invariabil candidatului Democrat. Sunt împotriva majorității lucrurilor pe care le susțin Democrații: programe guvernamentale masive, reglementări greoaie, niveluri ridicate de taxare, politică externă slabă, bazată pe o încredere excesivă în instituții internaționale corupte și ineficiente, și, lucrul cel mai grav, politici identitare.

Am învățat însă să disting între ce spune și ce face Trump. Sunt în favoarea majorității deciziilor lui în politica externă, de la retragerea din acordul climatic de la Paris la acordul nuclear cu Iranul. Sunt în mare parte în favoarea programului său de dereglementare, reformei sale fiscale, candidaților pe care i-a numit la Curtea Supremă și chiar eforturilor sale eșuate de a înlocui Obamacare  (n.trad. – programul de asistență medicală de stat instituit de Barrack Obama). Îl felicit pentru faptul că este dispus să atace China pentru politicile ei comerciale și repetatele furturi intelectuale, așa cum niciunul dintre președinții din trecut nu a făcut.

E foarte posibil ca Trump să fie un om cu multe defecte, dar spre deosebire de alți politicieni, el măcar este de o transparență constantă. Trump este oribil „pe față”, pe când păcatele politicianului tipic se ascund în spatele unei fațade bine cultivate și a unui văl de negări credibile.

Care sunt, până la urmă, cele mai oribile lucruri pe care le-a făcut Trump în timpul presedinției sale? El este acuzat în mod obișnuit că este 1) mincinos, 2) rasist și susținător al etnocentrismului alb, 3) incompetent, 4) autoritar și 5) dezbinator, acuzații pe care le putem deconstrui în ordine.

(1) Conform Washington Post, Trump a ajuns la recordul de 20.000 de afirmații false sau manipulatoare în timpul mandatului. Printre astfel de „minciuni”, Washington Post citează afirmațiile sale despre „imensul sprijin” primit din partea comunității afro-americane, sau afirmația conform căreia „Barack Obama și Joe Biden au spionat campania electorală a lui Trump în 2016.” Trump este acuzat de Washington Post de 1200 de minciuni și afirmații false despre pandemie, majoritatea exagerări ale capacității de testare a SUA. Cea mai gravă astfel de minciună este, conform Washington Post, afirmația lui Trump conform căreia economia SUA se află în cea mai bună stare în care a fost vreodată. De asemenea, președintele „minte” atunci când numește trusturile de presă fake news („știri false”).

Donald Trump este fără îndoială predispus spre a face exagerări grandioase, dar majoritatea afirmațiilor sale au o bază reală. Trump are, la urma urmei, mai mult sprijin în rândul comunității afro-americane decât orice alt președinte Republican recent. Campania sa chiar a fost spionată, deși nu cunoaștem încă în ce măsură au fost Obama sau Biden implicați. Înainte de pandemie, mulți dintre indicii economici ai Statelor Unite chiar erau la un record de 50 de ani, iar capacitatea SUA de testare pentru COVID-19 a ajuns, la un moment dat, cea mai performantă per-capita din lume.

Datorită disprețului obsesiv pe care îl au pentru președinte, trusturile de presă mainstream au emis împotriva lui Donald Trump afirmații nesprijinite de dovezi, multe dintre aceste reportaje, bazate pe surse anonime și produse de The New York Times sau Washington Post, s-au dovedit la rândul lor „false și manipulatoare”. Adevărul unui astfel de reportaj, „Eu sunt parte din disidența din interiorul administrației Trump”, publicat de NY Times în 2018 a fost recent infirmat. Autorul anonim nu era un birocrat cu rang înalt din adiministrație, după cum l-a descris NY Times, ci era un birocrat de importanță modestă cu acces limitat sau inexistent la președinte.

Astăzi, presa mainstream refuză să scrie despre recentele revelații incendiare ale New York Post despre familia Biden, în ciuda faptului că există mult mai multe dovezi în acest caz decât au existat vreodată pentru farsa implicării rusești în alegerile SUA, farsă despre care presa americană a scris obsesiv ani de zile. Și mai sinistru, Twitter și Facebook fac eforturi evidente de a mușamaliza povestea. Având în vedere atitudinea fățiș partizană și necinstită a mare parte din presa mainstream, acuzațiile de fake news din partea președintelui nu sunt atât de deplasate.

(2) A doua acuzație majoră adusă lui Trump, că este un rasist ce susține supremația albilor, e cu atât mai ușor de respins. Trăim într-o epocă în care astfel de acuzații sunt adesea aruncate către orice persoană care deviază de la normele de corectitudine politică, aflate permanent în schimbare.

Președintele a denunțat în mod repetat ideea supremației albilor, în ciuda poveștilor care susțin contrariul. Mai mult, a implementat o serie de reforme care își propun să amelioreze direct situația minorităților, precum reforma sistemului de justiție penală, înființarea zonelor de oportunitate, protejarea libertății de alegere în educație sau finanțările pentru instituții de învățământ afro-americane cu tradiție.

(3) Acuzația de incompetență este la fel de absurdă. Orice rezerve ar putea cineva să aibă despre stilul de leadership al lui Trump și orice s-ar putea spune despre prioritățile sale în politicile publice, președintele a reușit să își pună în aplicare o mare parte din țeluri, în ciuda unei opoziții fără precedent, atât în rândul guvernului cât și al presei.

(4) Acuzația de autoritarism stă în contradicție evidentă cu cea de incompetență. Dacă Trump își dorea cu adevărat să devină dictator, precum se susține atât de des în mod lipsit de sens, atunci el a pierdut o oportunitate minunată în timpul pandemiei. Trump este acum acuzat, în mod paradoxal, că a neglijat să impună control federal și carantine suficient de restrictive.

(5) Faptul că Trump este acuzat că dezbină națiunea are un sâmbure de adevăr. Trump este un bătăuș care nu ezită să lovească înapoi atunci când se simte atacat, indiferent de meritul acuzațiilor care sunt îndreptate spre el, lucru care a exacerbat evident diviziunile politice adânci care existau deja în țară. Deși îl consider și pe el vinovat de această situație, consider presa responsabilă în mod egal, prin partizanatul evident, lipsa de profesionalism și inechitatea ei.

În aceste alegeri se confruntă, până la urmă, două viziuni radical diferite asupra viitorului. În ciuda bravadei și comportamentului său excentric, politicile lui Trump au fost politici Republicane convenționale, cu excepția tendinței sale spre un protecționism mai degrabă caracteristic Democraților. Există și o reîntoarcere evidentă la naționalism – un naționalism care nu poate fi considerat nefast cât timp se bazează pe instituții democratice și o societate civilă sănătoasă. Atât timp cât o formă benignă, pozitivă de naționalism se definește prin cetățenie în mod exclusiv și nu prin alte forme restrictive de identitate, putem chiar spera la eliminarea divizării oribile din această țară.

De cealaltă parte, deriva partidului Democrat către susținerea implicării tot mai mari a guvernului în societate și a unor forme din ce în ce mai radicale de politică identitară a continuat neoprită. Această obsesie cu „diversitate, incluziune, echitate” cu orice preț a contribuit enorm la apariția fenomenului cultural „woke”, a cărui ideologie, explicitată genial de Helen Pluckrose și James Lindsay în Cynical Theories, este cu adevărat înfricoșătoare. Oamenii sunt împărțiți în numele „dreptății sociale” în identități înguste de grup, amplificându-le nemulțumirile și agravând dezbinarea socială. Acest fenomen neagă meritul individual și consideră orice diferențe de rezultat, orice inegalitate ca fiind bazată în mod exclusiv pe rasism, sexism sau alte „fobii”. Fenomenul este profund anti-capitalist, considerând cele mai importante principii constituționale ale națiunii ca fiind nelegitime cât timp ele conservă așa numitele inegalități condamnate de acesta. Ideologia dreptății sociale are și potențialul de a deveni profund antisemită sau anti-asiatică datorită succesului relativ al indivizilor din aceste grupuri.

Această ideologie teribilă, totalitară s-a răspândit mult dincolo de mediul academic, din care a izvorât, infectând majoritatea instituțiilor noastre culturale de vârf. Acesta este cazul New York Times, cea mai urmărită publicație de către elitele noastre, acum făcută de rușine de eșecul „Proiectului 1619” pe care îl inițiase. Această ideologie este extrem de bine reprezentată în multe dintre instituțiile noastre economice sau financiare de vârf, fiind adoptată de mulți dintre cei mai bogați oameni ai țării. Într-o schimbare bine-venită, Trump a interzis recent folosirea „teoriei rasiale critice” în instituțiile guvernamentale în care, spre surpriza tuturor, se infiltrase deja puternic. În ciuda faptului că ideologia „woke” este mult prea bine înrădăcinată în cultura contemporană pentru a putea fi eliminată doar prin astfel de acțiuni, îl felicit pe Trump pentru această încercare și îmi declar disprețul pentru persoanele care promovează activ sau ignoră orbește această ideologie toxică.

Multe persoane care conștientizează gravitatea problemei acestei ideologii au observat că lucrurile s-au înrăutățit în timpul administrației Trump, blamând tonul și agresivitatea sa generală. Observația lor poate fi validă, însă spre deosebire de ei, consider că Trump ne-a făcut tuturor un bine, scoțând la iveală o problemă care exista de mult timp dinainte de 2016.

Trump este o persoană complexă, în mare măsură unică în analele politicii americane. Ca un candidat prezidențial, atât calitățile cât și defectele sale contează la urne. Principalul motiv pentru care îl voi vota mâine este faptul că doresc să îmi exprim opoziția principială față de politicile preferate de partidul Democrat modern: „Noua înțelegere verde”, „Medicare universal”, taxe și reglementări greoaie, carantine autoritare și, mai ales, acele politici care sprijină îngrozitoarea mișcare woke care a apărut cu ajutorul Democraților.

Sergiu Kleinerman

Articol original: Why I Will Vote for Trump Traducerea a fost realizată pentru Marginalia de Nuță Dragoș Mihai, absolvent al Universității din Craiova.