Prof. Przemysław Żurawski vel Grajewski: Implicarea NATO în Ucraina, mai probabilă pe măsură ce Rusia devine mai slabă

0

“În general, greșeala NATO și a Statelor Unite încă de la începutul acestui conflict a fost autolimitarea, adică declararea publică a ceea ce nu vor face. În această situație, va fi nevoie de timp pentru ca propunerea de atitudine activă, cu care a venit Polonia, să poată trece. Ar fi deja un câștig chiar și numai să spunem că toate opțiunile sunt deschise – o astfel de declarație a făcut, din păcate nu actualul, ci fostul secretar general al NATO, și cred că în situația în care ofensiva rusească va fi definitiv oprită și va apărea un oarecare impas pe front, probabilitatea lansării unei acțiuni de acest tip va crește” – spune în interviul pentru portalul polonez wPolityce prof. Przemysław Żurawski vel Grajewski.

Potrivit informațiilor locale, aproximativ 80 la sută din apartamentele din orașul-port ucrainean Mariupol, care a fost grav lovit de război, au fost distruse și aproximativ 30 la sută dintre ele nu pot fi reconstruite, scrie rnd.de Fotografie din 14 martie 2022

Interviu wPolityce

wPolityce.pl: Care sunt, în opinia dumneavoastră, șansele ca NATO să decidă totuși să trimită o misiune de pace în Ucraina? Danemarca și-a exprimat o opinie pozitivă, iar Slovacia pare să fie și ea pentru.

Prof. Przemysław Żurawski vel Grajewski: Acestea sunt, desigur, țări mici care nu decid. Statele Unite vor decide despre asta. Cred că aceasta este o chestiune care va fi foarte variabilă în timp, în funcție de evoluția situației militare din Ucraina. În general, greșeala NATO și a Statelor Unite încă de la începutul acestui conflict a fost autolimitarea, adică declararea publică a ceea ce nu vor face. În această situație, va fi nevoie de timp pentru ca propunerea de atitudine activă, cu care a venit Polonia, să poată trece. Ar fi deja un câștig chiar și numai să spunem că toate opțiunile sunt deschise – o astfel de declarație a făcut, din păcate nu actualul, ci fostul secretar general al NATO, și cred că în situația în care ofensiva rusească va fi definitiv oprită și va apărea un oarecare impas pe front, probabilitatea lansării unei acțiuni de acest tip va crește.

Pe de altă parte, dacă intensitatea luptelor din Ucraina va fi mare, în sensul în care este acum – deși deja avem de-a face cu încetinirea ofensivei rusești, dar luptele sunt în desfășurare și fiecare parte își menține poziția – cred că, din păcate, ținând cont de declarațiile actuale ale principalelor puteri ale NATO, o astfel de acțiune nu va avea loc. Dar subliniez încă o dată – aceasta este o situație foarte variabilă în timp, pe măsură ce Rusia slăbește. Cu cât Rusia devine mai slabă, cu atât este mai mare probabilitatea unei astfel de operațiuni.

wPolityce.pl: Care este, după părerea dumneavoastră, semnificația poziției Franței și Germaniei în acest moment?

P. Ż. vel Grajewski: Evident, paralizantă. Și de fapt nu doar în acest moment – s-ar putea da multe exemple – ci, în general, de la prăbușirea Uniunii Sovietice, amândouă aceste țări au dus mereu o politică de luare în considerare a intereselor Rusiei.

În cazul Ucrainei, o asemenea atitudine demonstrativă a fost cea din 2008 și ea este simbolul politicii franceze și germane în continuare. De asemenea, știm că până în 2020 Franța vindea arme Rusiei, de altfel și Germania – în pofida interdicțiilor UE. Acum s-au apărat ferm împotriva realizării sancțiunilor, atât în ​​ceea ce privește chestiunea SWIFT-ului, achiziționării de resurse energetice, cât și a retragerii companiilor. La urma urmei, Deutsche Bank și companiile franceze încă mai operează în Rusia. De asemenea, este de remarcat faptul că ambele țări militează – în special Franța oficial, Germania ceva mai puțin oficial, depinde cine este la conducere, ce coaliție – pentru distanțarea de Statele Unite, fie că asta se numește Autonomie Strategică Europeană sau Suveranitate Strategică Europeană (francezii folosesc prima denumire, nemții pe cea din urmă) – acestea sunt elemente importante ale distanțării oficiale de SUA în acest concept francez.

Rusia are un obiectiv similar în acest sens, pe care îl urmărește, desigur, prin metode complet diferite și aici nu ar trebui să punem un semn de egalitate absolută, dar înainte de 24 februarie, Rusia nu era văzută, nici la Berlin, nici la Paris, ca un inamic – mai degrabă ca un partener în limitarea dominației americane. Acest lucru este foarte stânjenitor pentru nemți și francezi în acest moment, pentru că, desigur, Putin s-a arătat tuturor, fără discuție, drept un criminal. Dar scopul politic formulat atât de Rusia, cât și de Franța, și mai evaziv de Germania, adică o lume multipolară cu limitarea dominației americane în Europa, era un obiectiv împărtășit de toate aceste trei țări. Nu avem de-a face cu vreo configurație nouă. Să ne reamintim că tocmai Franța și Germania au fost cele care în 2003 s-au opus operațiunii americane din Irak, alături de Rusia, Siria și China. De pe vremea lui Schroeder, politica germană a oscilat puțin – nu este o linie dreaptă, uneori se mai apropie și alteori se mai înepărtează de Statele Unite – dar tendința este de îndepărtare.

În decembrie 2020, având președinția Uniunii Europene, Germania a forțat acordul UE-China într-un moment de slăbiciunie al SUA, legat de tranziția puterii. Doar nu a făcut-o pentru a manifesta solidaritate cu Statele Unite, ci dimpotrivă – pentru a profita de slăbiciunea Washingtonului ca să ia decizii pe linia UE-China, UE fiind dominată de Germania. Un joc similar are loc în direcția rusă. Putin l-a făcut acum mult mai dificil din punct de vedere al imaginii, pentru că prețul plătit de Germania sau Franța pentru contactele cu Putin a crescut semnificativ în comparație cu ceea ce era înainte de 24 februarie, dar esența acestei politici rămâne similară. Aceste țări sunt sub presiune atât din partea Statelor Unite, cât și a flancului estic al NATO, precum și din partea propriei opinii publice și, prin urmare, manevrează, încearcă să facă gesturi care să slăbească această imagine negativă a cooperării cu Rusia, dar nu au făcut o întorsătură strategică…

Toată această politică externă dusă de Germania prin Bruxelles pare să fi eșuat. Întrebarea este dacă țările UE vor putea să-și asume consecințele? Căci îmi pot imagina cum ar arăta în acest moment acel superstat sub egida Germaniei.

Cred că este, din păcate, prea optimist să spunem că deja „a suferit o înfrângere”. Ei s-au trezit, fără îndoială, într-o poziție de negociere mult mai dificilă, dar încă mai au în mână argumente aparent întemeiate. Cred că le vor folosi în curând într-o campanie largă. Este de așteptat, mai ales având în vedere situația în care ne găsim în ajunul alegerilor prezidențiale din Franța, ca Macron să aibă nevoie de un oarecare succes. El nu va obține acest succes în arena internă, așa că se va strădui pentru succes pe arena internațională. Cu alte cuvinte, ar trebui să ne așteptăm la intensificarea campaniei de consolidare a integrării în domeniul politicii externe și de securitate comune. Această consolidare, atât în concepția franceză cât și în cea germană – pentru că ambele țări au proclamat-o recent: Franța din 2017, Germania din 2021 – înseamnă renunțarea la consens și trecerea la procedura votului, la luarea deciziilor în cadrul politicii externe a UE pe baza unei majorităţi calificate de voturi. După cum știm, sistemul de la Lisabona în acele dimensiuni în care are un caracter comunitar – adică unde există vot majoritar – acordă preferință absolută țărilor cu populație numeroasă.

Coaliția germano-franceză va trece prin vot tot ceea ce vrea. Prin urmare, dacă acest sistem era deja în vigoare în domeniul politicii externe, l-am fi invitat pe Putin la summitul UE de la Bruxelles din iunie 2021, pentru că a existat o astfel de propunere germano-franceză a fost și a fost înfrântă de opoziția Poloniei, Țărilor Baltice, Suediei și Țărilor de Jos, ale căror populații, luate împreună, sunt prea mici pentru a învinge la vot Germania și Franța.

Din fericire, cerința consensului a frânat această idee, dar se va încerca desființarea acestei cerințe, folosind acum, desigur, argumentul că „în fața amenințării ruse, trebuie eficientizat procesul decizional al UE”. „Procesul bazat pe consens necesită negocieri îndelungate, confruntări de poziții, iar în condiții de război nu este timp pentru așa ceva, așa că trebuie să luăm rapid decizii cruciale, iar votul majoritar va servi la asta” – așa vor fi prezentate lucrurile opiniei publice și oricine va obiecta va fi înfățișat ca un susținător al diviziunilor, slăbind coeziunea în fața amenințării ruse, în timp ce adevărul va fi exact invers – puterile înclinate să urmeze o politică pro-rusă vor încerca astfel să înfrângă posibilitatea ca acțiunile lor să fie frânate de către statele de pe flancul estic al UE, care toate – cu excepția Poloniei – sunt state mici. Trebuie amintit că Finlanda are 5 milioane, Estonia – 1,2 milioane, Letonia – puțin peste 2 milioane, Lituania – puțin peste 3 milioane – aceasta este scala lor demografică, iar când ne vom confrunta la vot cu Germania de 84 de milioane, Franța de 65 de milioane, vom pierde orice astfel de confruntare. Cu atât mai mult cu cât acele țări vor avea în continuare posibilități de coaliție – vor fi susținute de Austria, iar în dimensiunea mediteraneană, de Italia sau Spania, de asemenea, țări foarte populate.

Prin urmare, se va încerca forțarea introducerii acestui sistem. Presupun că guvernul nostru, Polonia, se va afla sub presiunea sloganului că „cine nu este de acord, acționează în favoarea lui Putin, spărgând unitatea europeană” și că această confruntare ne așteaptă curând.

Pe scurt, va încerca Germania să folosească agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei pentru un Blitzkrieg politic în Uniunea Europeană?

Germania și Franța. Da. Vor încerca, fără îndoială, să argumenteze în acest fel. Cred că ar fi ciudat dacă nu ar face-o. Acest lucru este de așteptat. Desigur, aceste țări se află într-o situație morală proastă.

Dacă s-ar fi remarcat prin eficiența conducerii în fața agresiunii ruse, această argumentare ar avea o aparență de credibilitate. Ele sunt însă în coada cozilor și accentuează această situație tot timpul cu greșeli de imagine, care sunt simbolizate de acele căști germane, dar și de vechile Strele antiaeriene promise, aflate în cutii mucegăite, ceea ce, mai ales în contextul vizitei la Kiev a conducătorilor Poloniei, Republicii Cehe și Sloveniei, atitudinea excesiv de precaută a elitei UE este cu atât este mai clar vizibilă. Deci, cred că această campanie va eșua, din fericire, dar trebuie să fim conștienți de natura acestui joc.

Mai ales că banii încă mai curg din Germania către Rusia, așa că acest lucru poate fi întotdeauna folosit ca argument.

Trebuie să ne amintim – acest lucru este important pentru opinia noastră publică – trebuie să repetăm ​​aceasta mereu, având în vedere existența pieței unice europene, comerțul exterior al Uniunii Europene este de competență comunitară exclusivă, adică nu guvernele statelor membre individuale hotărăsc asupra instituirii sau ridicării unui embargo, ci Comisia Europeană, aici se adresează cererile sau solicitările pentru închiderea oricărui comerț cu Rusia în orice domeniu, de orice fel. Guvernele statelor membre, inclusiv Polonia, nu au puterea de a lua o astfel de decizie pe cont propriu. Desigur, ele sunt capabile fizic să o facă, dar cu prețul încălcării hotărârilor UE.

Ceea ce au făcut Germania și Franța vânzând arme Rusiei.

Da. Desigur.

Există vreo șansă ca Franța și Germania să fie trase la răspundere pentru asta?

Ar fi de conceput din punct de vedere legal, dar eu cred că politic nu există o astfel de șansă. Nu o sa se intample. Sunt țări prea puternice. Nu există vreun instrument care să le supună sancțiunilor în cadrul comunității europene.

Mulțumesc.

Intervievat realizat de de Anna Wiejak, tradus de Anca Cernea și publicat de ILD cu acordul wPolityce.pl.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here