sursă imagine: pinterest.com

În prezent, ţările nordice ale Europei – Norvegia, Suedia, Finlanda, Danemarca – sunt printre cele mai dezvoltate din lume. O bună perioadă din epoca contemporană, acestea au fost guvernate de partide politice social-democrate. Pornind de la acest fapt, unii politicieni de stânga consideră că prosperitatea ţărilor respective se datorează social-democraţiei. În realitate, lucrurile trebuie privite mult mai nuanţat. Acest subiect este abordat de Nima Sanandaji, autor de origine etnică kurdă, născut în Iran, în prezent cetăţean al Suediei.

5 mituri despre socialismul nordic susținute de stânga

de NIMA SANANDAJI

La prima vedere, pare că ţările nordice ale Europei au devenit tot ce admiră stânga: prospere, deja egalitare şi cu rezultate sociale bune. Iar stânga iubeşte să atribuie toate acestea socialismului. Dar la o privire mai atentă, se vede că ceea ce stânga admiră la ţările nordice nu se datorează socialismului şi că adevărata lecţie pe care o dau ţările nordice este importanţa pieţei libere şi o etică vibrantă a muncii.

[…]

Mitul #1 — Ţări ca Danemarca demonstrează că socialismul funcţionează 

Succesul ţărilor nordice se datorează pieţei libere şi proprietăţii private. Singura excepţie a fost o scurtă perioadă în care politicile socialiste din Suedia (vezi mitul #2) au paralizat creşterea şi crearea de locuri de muncă. Naţiunile nordice au impozite mari şi asistenţialism generos, dar cu toate acestea în multe alte privinţe nu contenesc să beneficieze de pieţe libere.

Nu trebuie neapărat să-mi dai crezare, ascultă-l doar pe prim-ministrul danez, Lars Løkke Rasmussen. După ce ţara sa fusese dată drept exemplu la o dezbatere prezidenţială americană, el s-a simţit obligat să le spună studenţilor, într-un discurs din 2015, ţinut la Şcoala de Guvernare Kennedy de la Harvard următoarele: „Ştiu că unii oameni din S.U.A. asociază modelul nordic cu un anumit fel de socialism. Din acest motiv, vreau să fie clar un lucru. Danemarca este departe de economia planificată socialistă. Danemarca este o economie de piaţă.”

O privire rapidă asupra ultimului clasament al Indicelui Libertăţii Economice confirmă că Rasmussen are dreptate, iar stânga americană greşeşte când tratează Danemarca ca pe un prim exemplu de socialism. Danemarca are un scor al libertăţii economice doar cu puţin mai mic decât SUA: potrivit clasamentului de anul trecut [data publicării articolului – sep 2016 n.e.], Danemarca era cu puţin peste SUA. Aceasta pentru că Danemarca, asemenea altor ţări nordice, compensează marile sectoare publice prin faptul că are politici orientate spre piaţă în alte domenii.

Când vine vorba de reglementările în mediul de afaceri, politica comercială, libertatea de investiţie, voucherele în educaţie, grija faţă de bătrâni şi faţă de sănătate, privatizarea parţială şi economisirile pentru pensionare, statele nordice sunt printre ţările cu cele mai libere pieţe din lume. De fapt, din acest punct de vedere, SUA au mult de învăţat şi de la Danemarca şi de la alte ţări nordice.

Mitul #2 — Ţările nordice au devenit bogate bazându-se pe socialism

Nimic nu poate fi mai greşit decât această afirmaţie. Suedia este în prezent singura ţară nordică care a experimentat efectiv socialismul, în anii 1970 şi 1980. Este greu de observat cum aceste politici pot fi văzute ca nimic altceva decât un eşec enorm.

Dezvoltarea economică a Suediei poate fi împărţită în patru epoci. Epoca pieţei libere a durat între 1870 (când a fost introdus capitalismul) şi 1936 (când social-democraţii au ajuns la putere). În această perioadă, politicile economice ale ţării s-au caracterizat printr-o intervenţie minimă a guvernului, iar economia suedeză a crescut mai repede decât a oricărei alte ţări din Europa Occidentală. Între 1936 şi 1970, social-democraţii şi-au făcut loc în politica suedeză, dar chiar şi guvernele de stânga au fost atente să nu perturbe piaţa liberă. Rata de creştere a Suediei a scăzut la nivelul mediei economiilor europene occidentale în această perioadă.

Apoi vine epoca dintre anii 1970 şi 1991, când social-democraţii au încercat efectiv să introducă o formă de economie planificată în ţară. Rata de creştere a Suediei a scăzut la al doilea cel mai mic nivel între ţările europene occidentale. Guvernul de centru-dreapta, care a fost ales în 1991, şi guvernele ulterioare de dreapta şi de stânga, au condus ţara din nou spre piaţa liberă. Prin urmare, Suedia a experimentat a doua cea mai înaltă rată a creşterii din Europa occidentală în timpul noii sale epoci a pieţei libere, între 1991 şi 2014.

Când cunoşti mai multe despre istoriile economice concrete ale Suediei şi ale altor ţări nordice, se dovedeşte că experienţa acestora nu este un caz de socialism, ci mai degrabă punctează puternic în beneficiul libertăţii economice. După cum am arătat în Debunking Utopia, acest fapt este valabil nu doar pentru Suedia, ci şi pentru celelalte naţiuni nordice.

Mitul #3 — Asistenţialismul în stil nordic duce la rezultate sociale admirabile 

La prima vedere, pare să fie adevărat. La urma urmelor, ţările nordice atestă o speranţă de viaţă lungă şi o rată mică a mortalităţii infantile. Oare cu siguranţă acesta să fie efectul socialismului democratic? Ei bine, din nou, o privire mai atentă demască mitul stângist. De fapt, aflăm că veniturile sociale demne de admirat preced în timp statul asistenţial.

Astăzi, ţările nordice ies în evidenţă prin faptul că oferă modele de ţări cu impozite mari. Danemarca, de exemplu, are cea mai mare rată a impozitului printre naţiunile dezvoltate. Dar în 1960, rata de impozitare în ţară era de doar 25 la sută din PIB, mai puţin decât 27 la sută, cât era în S.U.A. la acel moment. În Suedia, se atesta o rată de 29 procente, ceva mai mult decât în SUA. Ceea ce ar putea să-i surprindă pe fanii americani ai ţărilor nordice este că aceste succese sociale existau deja la acea vreme. Tabelele de mai jos prezintă clasamentele globale ale speranței de viaţă şi ale mortalităţii infantile înainte de introducerea sistemului statului asistenţial la nordici şi în perioada când s-a atins culmea politicii de stat asistenţial în comparaţie cu ultimele date.

Efectele pozitive au existat înainte de crearea sistemului de stat asistenţial, având legătură cu dietele şi modurile de viaţă sănătoase ale popoarelor nordice. La drept vorbind, ţările nordice au alunecat înapoi după introducerea sistemului de stat social cuprinzător. Aşadar, în timp ce o persoană obişnuită din Danemarca, ţară cu economie modernă având cel mai înalt nivel de impozitare, trăieşte cu 1,5 ani mai mult decât un american obişnuit, să nu uităm că atunci când Danemarca era o ţară cu impozite mici, această diferenţă era de 2,4 ani.
De asemenea, cei care cred că succesele ţărilor nordice constituie doar un rezultat al sistemelor de stat asistenţial trebuie să ştie că Islanda — ţara nordică care are istoric cel mai mic stat asistenţial — înregistrează una dintre cele mai mari speranţe de viaţă şi una dintre cele mai reduse mortalităţi infantile. Astfel că Danemarca — ţara nordică cu cel mai larg sector public — rămâne în urma vecinilor săi.

Mitul #4 — Asistenţialismul nordic duce la egalitatea pe venit

În timp ce capitalismul de tip american duce la bunăstare pentru un procent de bogaţi, sistemele nordice distribuie bogăţia mult mai echitabil. Să fie oare cel puţin acest argument în favoarea democraţiei sociale în stil nordic adevărat? În parte, cred că este – redistribuirea banilor prin impozite înalte creează egalitate pe venit. Dar mai este de adăugat ceva la această poveste.

Ceea ce mulţi stângişti nu par a-şi da seama este că egalitatea pe venit a ţărilor nordice are de-a face mai mult cu istoria, cultura şi demografia acestor ţări decât cu socialismul democratic şi redistribuirea guvernamentală. Economiştii suedezi Jesper Roine şi Daniel Waldenström explică că „Cea mai mare parte a descreşterii [în egalitatea pe venit a Suediei] are loc înainte de expansiunea statului bunăstării, iar până 1950 distribuirea suedeză a veniturilor mari era deja mai mică decât în alte ţări”. Potrivit unei lucrări ale sale recente, economiştii Anthonz Barnes Atkinson şi Jakob Egholt Søgaard ajung la aceeaşi concluzie în privinţa Danemarcei şi Norvegiei. 

Prin ce se explică egalitatea pe venit a ţărilor nordice? Răspunsul pare a fi cultură luterană cu accentul puternic pe muncă şi responsabilitatea individuală, combinată cu populaţia omogenă şi capitalismul creator de bunăstare. Aceste ţări, care deja dovedeau prosperitate, egalitate şi norme puternice în ce priveşte responsabilitatea individuală, au ales apoi să se mişte spre o bunăstare generoasă.

Oricum, cu timpul, nordicii și-au adaptat etica muncii la cuprinzătoarele state ale bunăstării. A devenit mai acceptabil să te bazezi pe susţinerea guvernamentală, chiar dacă eşti suficient de sănătos ca să cauţi de lucru. S-a dezvoltat o dependenţă masivă de asistenţialism, nu doar în rândul imigranţilor – eu însumi am crescut într-o familie susţinută de asistenţialism. Aşadar, deşi statele asistenţiale nordice îi ajută în mod cert pe cei mai puţin norocoşi prin beneficii şi servicii guvernamentale, aceasta nu doar combate sărăcia, dar creează în mod neintenţionat sărăcie socială.

Mitul #5 — Americanii ar fi mai bogaţi dacă s-ar baza pe asistenţialismul în stil nordic

Lucru de ţinut minte este că succesul societăţilor nordice are de-a face în mod evident cu neobișnuit de puternicele lor norme etice, nu doar cu politicile lor asistenţiale. Aşadar, ce se întâmplă dacă aceeaşi cultură este amestecată cu un alt sistem politic? Putem găsi răspuns la aceasta observându-i pe americanii de origine nordică.

Istoric, mai ales oamenii sărăciţi din ţările nordice au traversat Atlanticul în căutarea unei noi vieţi. Cu toate acestea, americanii de origine nordică au reuşit să devină mai înstăriţi decât verii lor rămaşi în urmă. Astăzi, danezii americani au un standard de viaţă cu 55 de procente mai înalt decât danezii. Suedezii americani au un standard mai înalt cu 53 de procente decât suedezii. Decalajul este şi mai mare, de 59 de procente, între finlandezii americani şi finlandezi. Chiar dacă norvegienilor americani  le lipseşte bogăţia petrolului din Norvegia, aceştia au un standard de viaţă mai înalt cu 3 procente decât verii lor de peste mări.

Bernie Sanders, Hillary Clinton şi Barack Obama ar fi şocaţi să afle că americanii de origine nordică au de asemenea mai mult succes pe plan social decât verii lor din ţările nordice. Ei au rate mai mici ale abandonului şcolar, rate mult mai mici în ce priveşte şomajul şi chiar rate ale sărăciei mai mici. În mod asemănător, imigranţii către ţările nordice o duc mai rău decât imigranţii către SUA în ce priveşte serviciul, părerea despre sănătatea proprie şi rezultatele şcolare ale copiilor.

Odată ce comparăm mere cu mere, argumentele în favoarea adoptării modelului de asistenţialism în stil nordic în SUA şi în alte părţi ale lumii devin brusc mai puţin puternice. De fapt, ţările nordice însele se distanțează treptat de modelul asistenţial foarte generos şi adoptă sisteme care pun mai mult accent pe libertatea individuală, forţa pieţei şi încrederea în sine. Adevărata istorie a succesului nordic este în această privinţă importată pentru a fi învăţată de susţinătorii libertăţii, nu pentru că ţările nordice sunt importante în sine, ci din cauza statutului lor de Shangri-La ideologică a stângii.

Dr. Nima Sanandaji este un autor şi cercetător de origine kurdo-iraniană care a emigrat în Suedia când era copil şi a crescut într-o familie susţinută de ajutoare sociale. Deține titlul de doctor din partea Institutului Regal de Tehnologie din Suedia şi a coordonat cercetări la Universitatea din Cambridge. Este autor al cărţii Debunking Utopia (2016).

Articol tradus și publicat cu permisiunea autorului. Original: 5 Myths About Nordic Socialism Peddled By the Left

PRELUAT DIN   The Stream