După două luni de la începutul războiului din Ucraina, să evaluăm cum acționează Occidentul. S-au dovedit democrațiile a fi mai puternice decât și-au imaginat rivalii lor autocrați? Sau își pierd hegemonia pe măsură ce lumea intră într-o epocă mai brutală și mai liberală? S-ar putea ca răspunsul la ambele întrebări să fie „da”, scrie pentru Washington Examiner politicianul și autorul conservator britanic Daniel Hannan.
Întâi, vestea bună. Supremația militară a Occidentului este totală, iată de ce el poate câștiga războaie fără a se implica direct. În Rusia circulă o glumă care spune că soția își întreabă soțul în ce constă conflictul din Ucraina. „Este un război prin procură între noi și NATO”, îi spune el. „Cum ne descurcăm?” „Până acum, am pierdut 15.000 de soldați, opt generali și nava amiral de la Marea Neagră”. „Și NATO?” „Încă n-au venit.”
În războaiele clasice, cinetice, Alianța Nord-Atlantică rămâne imbatabilă. Putin pierde din aceleași motive pentru care au pierdut Bonaparte și Hitler, unul dintre acestea fiind superioritatea piețelor monetare din anglosferă. Marea Britanie și Statele Unite sunt mai bune decât rivalii lor la finanțarea războaielor. Rusia, s-o spunem pe șleau, va fi stoarsă economic înainte ca Ucraina să cedeze.
Totuși, cu toate că Occidentul și-a demonstrat din nou puterea militaro-industrială, el și-a arătat și limitele geografice. Putem defini „Occidentul” drept țările care au impus sancțiuni de orice fel Rusiei, iar lista este scurtă: SUA, Canada, Marea Britanie, Europa (minus Germania și Ungaria și un semn de întrebare în privința Franței), Australia, Noua Zeelandă, Taiwan, Singapore, Coreea de Sud și Japonia.
Restul omenirii e cu încăpățânare neutră.
„Nu considerăm că războiul ne privește”, a declarat președintele Mexicului, Andres Manuel Lopez Obrador.
„Argentina nu crede că sancțiunile sunt un mecanism care să genereze pace și armonie”, opinează ministrul de Externe al Argentinei, Santiago Cafiero.
„EAU consideră că a lua partea cuiva nu va duce decât la mai multă violență”, a declarat Anwar Gargash, consilier diplomatic al președintelui Emiratelor Arabe Unite, Khalifa bin Zayed al Nahyan. Desigur, compania aeriană a Emiratelor continuă să zboare înspre și dinspre Rusia.
În timpul războiului din Irak, Statele Unite au reușit să constrângă diverse state din America Latină, Asia, Africa și Pacific să le acorde sprijinul, precum și, bineînțeles, mai multe țări arabe care aveau propriile motive pentru a dori eliminarea lui Saddam. De data aceasta emisfera sudică stă cu mâinile în sân – spre bucuria vizibilă a rușilor.
„În aceste zile, colegii noștri occidentali ar dori să reducă orice problemă internațională semnificativă la criza din Ucraina”, a declarat Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei. „Apreciem faptul că India privește această situație în ansamblul ei, nu doar într-un mod unilateral.”
Gândiți-vă puțin la asta. India este o societate guvernată de lege. Conducătorii săi sunt schimbați în mod pașnic prin alegeri, fără ca cineva să fie exilat sau împușcat. Armata sa nu a răsturnat niciodată un guvern civil. Aceste atribute i-au determinat pe liderii occidentali să o vadă ca pe un partener natural împotriva autocrațiilor. Statele Unite i-au recunoscut statutul nuclear și au atras-o în Quad, alianța democratică cvadripartită din care fac parte inclusiv Australia și Japonia. Boris Johnson, care se află în India în momentul în care scriu, a încercat să lărgească reuniunile G-7 pentru a include India ca stat democratic. Cu toate acestea, când a venit momentul, Delhi nu a făcut distincție între o dictatură agresivă care a atacat neprovocat un stat suveran, și o democrație, chiar dacă e considerată imperfectă, care a fost atacată.
Am sperat că cea mai mare democrație de pe planetă va condamna invazia, nu pentru a face o favoare Occidentului, ci prin prisma propriilor sale valori. Dar acest lucru nu s-a întâmplat, nici în India, nici în alte state în curs de dezvoltare.
Mai șocantă decât poziția Indiei a fost cea a Israelului, care în mod similar a refuzat să îl critice pe Putin. Sunt dispus să dau Israelului circumstanțe atenuante. Acesta trebuie să își croiască drum într-o zonă dură, confruntându-se cu pericole de care cei mai mulți dintre noi suntem scutiți. Cooperează cu Rusia împotriva grupurilor extremiste din Siria. În același timp însă, cauza Israelului este parțial una morală. Îl aplaudăm tocmai pentru că a rămas o democrație bazată pe lege în circumstanțe dificile. Și tot de aceea, este șocant să vedem Israelul, dintre toate națiunile, impasibil în fața crimelor de război, a epurării etnice și a deportărilor.
Dacă Israelul este o țară care ar trebui să aibă sloganul „niciodată din nou” în ADN-ul său, același lucru se poate spune despre Germania. Cu toate acestea, niciun stat european, cu excepția Ungariei, nu a fost atât de puțin dispus să înarmeze Ucraina sau să nu mai cumpere petrol și gaze rusești.
Pe scurt, Occidentul se dovedește a fi o mică colecție de națiuni bogate, grupate în jurul Anglosferei. Mulți dintre noi am presupus că, după căderea comunismului, valorile noastre se vor răspândi, pe măsură ce oamenii conștientizau că societățile deschise, bazate pe libertăți individuale, sunt mai fericite și mai de succes. Cât de tare ne-am înșelat.
Sursa: Washington Examiner
