MEMRI este un think-tank  fondat de Ygal Carmon, fost senior în serviciile de informații israeliene. Originalitatea site-ului este că este axat pe traduceri și titrări din limbi exotice. Inițial, in anii ’90, MEMRI a tradus exclusiv din lumea musulmană, în principal din limbile arabă și persană.

Aceasta imediat i-a atras categorizarea de “extremism de dreapta”, pentru că a arătat  ipocrizia “procesului de pace din Orientul Mijlociu”, dezvăluind ce spuneau Arafat și complicii săi arabilor, în limba arabă, pentru publicul lor. De la ei am învățat să apreciem “moderația” genocidara a ayatolelor de tip Rouhani, Rafsanjani etc.

În ultimul timp MEMRI a devenit și mai interesant, când a început să traducă din rusă, dezvăluindu-ne conexiunea dintre războaiele Rusiei în Crimeea-Donbas și Siria.

Articolul de mai jos vorbește despre legătura dintre Cuba, Iran și Rusia, care le înarmează plătită cu bani americani și vest-europeni.

Diplomația neîmpărtășită a Americii față de Teheran și Havana

Autor: Alberto M. Fernandez
Articol tradus și adaptat de către Ștefan Kranzdorf

Exista o buna zicală de strategie militară că nici un plan de bătălie nu supraviețuiește intact ciocnirii cu inamicul. Același principiu, așa s-ar crede, ar fi aplicabil și în diplomație. Planurile și intențiile tale de politică externă ar trebui să fie influențate de cea ce face obiectul diplomației tale.

Administrația Biden a intrat în funcțiune semnalizând o cale diferită de cea a predecesorului Donald Trump: ea va fi “pro-democrație în loc de pro-dictatură”. În același timp, dacă cineva privea cu grija, era evident încă de la început ca în privința a două vechi dictaturi, cele de la Teheran si Havana, administrația americană e mult mai interesantă în “angajament” decât în opoziție.

De la Jimmy Carter incoace, administrațiile Partidului Democrat au fost conciliante față de regimul Castro în Cuba și au plătit uneori prețul în alegerile din Florida. Marea speranță a Partidului Democrat că generațiile mai tinere de Hispanici Floridieni se vor “modera” în privința relațiilor cu regimurile stângiste din America Latină au fost dezumflate în 2016 și, in special, in 2020. Administrația Biden nu a luat măsuri imediate de a asista dictatura din Cuba, deși regimul din Havana a “răsuflat ușurat ” la alegerea lui Biden. Americanii însă și-au semnalat intențiile prin selectarea personalului relevant.

Juan Gonzalez, un veteran al administrației Obama activ în anii de apropiere cu dictatorul cuban Raul Castro, a devenit în ianuarie 2021 Director Senior pentru Emisfera Occidentală. De asemenea, în ianuarie 2021 Emily Mendrala, o adeptă deschisă pentru “angajament” cu dictatura comunistă,a fost numită în funcția de Adjunct de Vice-Secretar de Stat însărcinată cu problemele Cubei. Cunosc foarte bine acest birou încă din anii mei la Departamentul de Stat, este un nod cheie in sânul birocrației în privința formării politicii SUA față de Cuba.

Mendrala a criticat retragerea diplomaților americani din Havana în 2019, în urma atacurilor “sonice” din capitala cubaneză care au rănit fizic trimișii SUA.

Un avertisment de călătorie al Departamentului de Stat privind Cuba a fost de asemenea considerat “excesiv” de domnia sa. Evident, nimic nu e atât de important pe cât “anagajamentul” față de dictatura de partid unic veche de 62 de ani. În măsura în care “cadre înseamnă politică”, administrația Biden și-a semnalizat încă din prima zi intențiile.

În privința Iranului, în lipsa piedicii existenței blocului anticomunist din Florida, schimbarea a fost mult mai puțin subtilă, prin numirea în ianuarie 2021 a lui Robert Malley ca trimis-șef pentru Iran. Noul guvern, ca și cel al lui Obama, încă de la origine, a dorit nu numai revenirea la acordul nuclear JCPOA, dar a privit Iranul ca o parte a unei largi “realinieri” regionale, în dauna aliaților tradiționali ai SUA. Pe măsură trecerii timpului, tocmai Malley, cel care a declarat că Obama avansează prea încet în concesiile față de Iran, a fost adevăratul conducător al politicii față de Iran, în locul presupușilor conducători “mai moderați” de la Departamentul de Stat și de la Consiliul Național de Securitate (N.S.C.).

S-ar putea presupune că un Iran “ușurat”, ca și o Havana ușurată, ar face tot ce le stă în putință ca să faciliteze sarcina lui Malley, măcar de formă. “Realiniere”, “balansare”, “angajament”, toate aceste cuvinte-cod, ce au deghizat o schimbare a politicii în fața acestor regimuri, a necesitat un anumit grad de teatru politic și disilmulare. Dar n-a fost să fie, și natura esențial prădătoare a acestor regimuri a fost dezvăluită repetat.

Pionii Iranului în Irak, Liban si Yemen au fost activi in primele 6 luni ale administrației Biden. În Liban, un important critic al Hezbollah a fost asasinat în februarie 2021, în timp ce criticii milițiilor irakiene controlate de Iran continuă sa fie țintă. Aceste miliții au escaladat campania împotriva prezenței militare și a ambasadei SUA din Irak prin folosirea de drone armate împotriva obiectivelor americane. În Yemen, agresivitatea miliției Houti a crescut în urma ștergerii lor din lista americană de organizații teroriste.

Iar Iran nu a fost tăcut în această privință. (…) Represiunea propriului popor de către ayatole a continuat în timp ce iranienii se revoltă tot mai mult contra regimului. Demonstrațiile din provincia iraniană Kuzestan s-au întins la Teheran și Tabriz. Cu toate că nivelul de agitație încă nu a revenit la cel din 2019-2020, nu e nici o îndoială că revolta fierbe sub suprafață și amenință să explodeze în orice moment.

În Cuba agitația a explodat pe 11 iulie, când mii de cubanezi, mulți dintre ei “copii ai revoluției”, tineri și marginalizați, au demonstrat spontan și au cerut răsturnarea regimului. S-a strigat “Jos cu dictatura!” și “Vrem libertate”. Iar în timp ce epidemia COVID-19 și privațiunea economică au jucat un rol major în tulburările din Cuba și Iran, (plus seceta serioasă din Iran), chemarea pentru o schimbare radicală de regim a fost clară.

În mod nesurprinzător, conexiunea dintre cele două regimuri sclerotice antiamericane este veche de decenii. Brațul de propagandă iraniană în America Latină, HispanTV, grăiește în tandem cu retorica de la Havana. Propaganda regimurilor se laudă cu cooperarea în dezvoltarea unui vaccin independent de acele produse în Occident. Mai dezamăgitor este că suporterii și complicii ambelor regimuri văd în triumful în alegeri al lui Biden un semnal de relaxare a presiunii.

Demonstranții din ambele țări par să-și piardă frica. Așa cum spune un activist Iranian, “nu ne mai e frică, vă disprețuim”. Alt activist abia așteaptă să vadă cadavrul Ghidului Suprem Khamenei târât pe străzi, precum cel al lui Gaddafi. În timp ce cele două regimuri colaborează, o personalitate de internet iraniană a folosit cântecul “Patria y Vida”, imnul tineretului cubanez anti-dictatură, într-un video Instagram recent.

Administrația Biden s-a străduit să țină pasul cu evenimentele din ambele țări, evenimente care contrazic atât de mult dorința americană de a cultiva, incuraja si îmbogăți ambele tiranii. Funcționari superiori s-au întâlnit cu ziariști irano-americani care au fost ținta unor încercări de răpiri din partea agenților regimului. Retorica la adresa Cubei s-a ascuțit în sfârșit și anumite măsuri punitive au fost anunțate. Măsurile luate sunt sancțiuni aplicate unor funcționari care și așa nu pleacă niciodată de pe insulă, scutind rudele clicii comuniste care călătoresc și au avere în afară. Oricum, acestea par să fie piedici în calea împăciuirii.

Câteva decizii controversate ale lui Biden au logica lor. Încuviințarea conductei de gaze naturale rusești către Europa îi face o deosebita plăcere aliatei Germania, crescând puterea Rusiei (n.t. plăcere întețita de interzicerea conductei transamericane Keystone XL, măsură menită să reducă independența energetică a SUA și să decoleze racheta inflației). (…)

Împăciuirea tiraniilor din Havana si Teheran care sunt atât de disprețuite în mod clar de popoarele lor este ceva ce nici o frunză de viță de vie retorică nu o poate ascunde. În Octombrie 2020, însuși candidatul Biden, fără să i se ceară (“UNBIDDEN”) a marcat aniversarea uciderii sauditului Jamal Khashoggi (n.t. – propagandist al lui al-Qaida așezat în SUA), promițând sus și tare că “devotamentul Americii pentru valorile democrației și drepturile omului va fi o prioritate” în administrația sa.

Acest devotament se aplică însă numai împotriva aliaților SUA, nu contra inamicilor care încearca sa distrugă SUA în timp ce își tratează popoarele supuse ca niște brute.