După întâlnirea de vârf de luni, de la Helsinki, mulți observatori americani și parlamentari ai ambelor partide din Congres l-au criticat pe președintele Trump pentru ceea ce ei au perceput ca fiind eșecul său de a-l trage la răspundere pe Vladimir Putin pentru intervenția în alegerile prezidențiale din 2016, din SUA. Senatorul Jeff Flake (R-AZ) a acuzat prestanța “rușinoasă” a lui Trump, iar fostul director al CIA, John Brennan, a mers atât de departe încât să-l numească pe Putin “păpușarul șef” al biroului oval.

Unii se așteaptă ca și eu să mă alătur acestui cor de condamnări. La urma urmei, am cunoscut pe propria piele consecințele devastatoare ale expansiunii lui Putin. În 2008, când eram președintele Georgiei, Rusia a șocat lumea prin invadarea țării mele. În prezent, o cincime din teritoriul Georgiei rămâne sub ocupația ilegală a Rusiei, iar Georgia nu are o foaie de parcurs clară pentru aderarea la NATO.

Summitul de la Helsinki nu mi-a schimbat viziunea asupra președintelui rus. Așa cum am reiterat de mai multe ori, Putin este răul pur și simplu. Nu există nicio îndoială în mintea mea că agenții de informații americani au ajuns la concluzia corectă: Rusia s-a amestecat în alegerile din SUA în 2016, iar Putin însuși a condus această operațiune. Din nou, vorbesc din experiență personală pe această temă: în 2012, serviciile de informații rusești au intervenit în alegerile parlamentare georgiene, crescând șansele candidatului preferat al Kremlinului, prin operațiuni de dezinformare.

De aceea, opinia mea cu privire la politica președintelui Trump față de Rusia este, probabil, mai pozitivă decât s-ar putea deduce din experiența mea din trecut. Motivul este dublu: după o viață în care am luat cunoștință în mod direct cu agresiunea rusească, trebuie să evaluez acțiunile lui Trump în contextului istoric adecvat. În acest sens, am descoperit că acțiunile lui Trump vorbesc de la sine.

Indignarea pare selectivă

În primul rând, consider inechitabil faptul că prestația lui Trump de la Helsinki a fost criticată mai aspru decât alte incidente din memoria recentă. În 2012, de exemplu, un microfon uitat deschis la un summit la nivel mondial, privind securitatea nucleară, l-a înregistrat pe Barack Obama dând asigurări președintelui rus Dmitri Medvedev în sensul că va avea “mai multă flexibilitate” pentru a negocia cu Putin, după ce va obține al doilea madat.

În același an, cu ocazia unei dezbateri cu adversarul său Mitt Romney, Obama a desconsiderat cu lejeritate amenințarea rusească, spunând în zeflemea: “Anii 1980 bat la ușă și vor înapoi politica externă de atunci.” Deși Trump ar fi putut fi cu siguranță mai viguros, condamnând crimele lui Putin, afirmațiile sale de la conferința de presă din Helsinki nu au fost nici pe departe la fel de conciliatorii ca afirmațiile despre Rusia ale predecesorului său.

Acest lucru mă aduce la al doilea punct de vedere: acțiunile lui Trump față de Rusia vorbesc mai elocvent decât cuvintele – la fel ca și în cazul predecesorului său. Fără înoială, politica externă a administrației Obama a subminat credibilitatea Americii în regiunea mea, pe care Putin o consideră “curtea din spatele Rusiei”. Sunt multe opinii despre retorica lui Trump în privința Crimeei, dar este incontestabil faptul că anexarea acestui teritoriu al Ucrainei s-a petrecut cu Obama la cârmă.

Concret, cum s-a întâmplat acest lucru? În timpul și după revoluția din Ucraina din 2014, care a înlăturat un dictator sprijinit de Kremlin, Statele Unite au avertizat zilnic Ucraina să nu escaladeze situația, ca răspuns la agresiunea Rusiei. Astfel, Putin a văzut șansa de a anexa Crimeea fără a risca o confruntare directă cu Occidentul – și a profitat de ea. Putin este un tiran, dar nu un nebun.

Cum s-au schimbat lucrurile în doi ani

În loc să schimbe cursul după ce Moscova a redesenat frontierele Europei prin forță, Obama a recidivat. În ciuda consensului bipartizan în favoarea vânzării de arme defensive letale către Ucraina și a sprijinului vocal din partea propriilor oficiali ai administrației (inclusiv Joe Biden și Hillary Clinton), Obama a refuzat în mod repetat să autorizeze vânzările.

În locul armelor antitanc, ucrainenii care își apărau teritoriul de invazia rusă au primit pături și conserve de la administrația Obama. În același timp, Obama a afirmat despre conflictul din Ucraina că nu poate avea “o soluție militară”. Cu aceste cuvinte – și, mai important, prin aceste acțiuni – el a fost perceput ca acceptând sfera de influență a Kremlinului în Ucraina.

În ciuda avertismentelor mele, administrația Obama a ignorat, de asemenea, și intervenția Rusiei în alegerile din Georgia, din 2012. Rezultatul a fost devastator nu numai pentru Georgia, ci și pentru interesele americane: un oligarh sustinut de Kremlin (care are interese substantiale in compania rusa de energie Gazprom) a urcat la putere intr-o țară care este un aliat strategic al SUA. Mai mult de atât, amestecul Rusiei în alegerile din Georgia a funcționat ca o placă turnantă pentru operațiunile de dezinformare utilizate ulterior în Statele Unite. Ca reacție pozitivă, Obama a înțeles această realitate în 2016, când a expulzat zeci de diplomați ruși, dar acest răspuns a fost prea puțin, prea târziu.

Spre deosebire de Obama, Trump a autorizat vânzarea de arme defensive letale către Ucraina și Georgia, în 2017. Administrația Trump a mers mai departe decât mandatul oferit de Congres în ce privește sancționarea autorităților ruse implicate în anexarea Crimeei. La începutul acestui an, Statele Unite au impus cele mai dure sancțiuni din ultimii ani, la adresa oligarhilor precum și oficialilor guvernamentali ruși.

Retorica lui Trump privind energia la summitul din Helsinki a fost în mare parte neglijată, dar este de asemenea un motiv de optimism. Spinarea economiei rusești este energia, iar dependența Rusiei de combustibilii fosili este călcâiul lui Ahile. La conferința de presă de luni, Trump a declarat că exporturile de gaze naturale lichefiate din SUA vor “face concurență” gazului rusesc în Europa. Acest lucru reiterează comentariile lui Trump cu ocazia summitului NATO, unde a criticat Germania pentru sprijinul pe care îl acordă conductei Nord Stream II. Trump a avut dreptate să atragă atenția asupra acestui proiect, care va îmbogăți Kremlinul în detrimentul aliaților pro-occidentali în dificultate, cum ar fi Ucraina.

Trump ar trebui să amplifice implicarea americană

Cu toate acestea, trebuie să îl avertizez pe președintele Trump că, prin critica adversarilor interni în fața adversarilor străini, ar fi putut da impresia lui Putin că îi face o concesie. Pentru a diminua această impresie și pentru a nu cauza consecințe nedorite, recomand următorii pași.

În primul rând, SUA ar trebui să revină la politica erei Reagan, de a ține Rusia sub control pe toate fronturile. Sprijinul lui Trump pentru o armată americană mai puternică este esențial pentru această strategie. Așa cum președintele Reagan a promovat “pacea prin forță”, propunerea lui Trump pentru o Forță Spațială este un ecou al programului de apărare “Star Wars” al lui Reagan.

Creșterea cheltuielilor militare din perioada Reagan a intensificat prăbușirea URSS, deoarece economia sovietică nu mai putea susține concurența cu Statele Unite în ceea ce privește inovația și pregătirea militară. În același spirit, întărirea de către Trump a apărării americane va suprasolicita resursele Rusiei, până la punctul de rupere. Acest lucru este valabil mai ales atunci când economia rusă este slabă, așa cum este astăzi, și atunci când centrele de putere rusești au accesul tăiat la piețele de capital, datorită sancțiunilor.

O altă modalitate de a contracara ambițiile lui Putin este de a intensifica prezența NATO în Europa de Est, oferind țărilor precum Georgia și Ucraina o foaie de parcurs pentru aderare. Prin apelul către aliații NATO de a spori cheltuielile militare în conformitate cu angajamentele lor față de apărarea colectivă – în timp ce crește și bugetul Pentagonului – Trump face deja un pas în direcția corectă.

În interviul său cu Chris Wallace după summit, Putin a reiterat încă o dată intenția Rusiei de a dispune de o zonă exclusivă de influență în Europa de Est, afirmând că Rusia nu va permite niciodată Georgiei sau Ucrainei să adere la NATO. Statele Unite trebuie să refuze fără echivoc pretenția Rusiei de hegemonie. America este cu adevărat puternică atunci când duce o politcă externă care afirmă cu tărie valorile americane.

În al doilea rând, dacă aventurismul rusesc continuă, Trump ar trebui să răspundă prin activarea opțiunii “nucleare” a sancțiunilor: blocarea accesului Rusiei la sistemul internațional de plăți SWIFT. Mai mult, Trump ar putea amplifica impactul sancțiunilor asupra oligarhilor ruși, prin extinderea acestor sancțiuni la întreprinderile și persoanele fizice conectate la Kremlin din afara Rusiei și la conturile lor offshore din întreaga lume. Statele Unite ar trebui, de asemenea, să ia în considerare restricționarea înregistrării companiilor rusești, care sunt adesea folosite pentru spălarea de bani.

Deși aceste măsuri dure asupra Rusiei ar putea fi benefice pentru interesele Statelor Unite și securitatea regiunii mele, diplomația este, de asemenea, necesară. Nu știm ce au discutat Trump și Putin în spatele ușilor închise la Helsinki și nu ar trebui să facem ipoteze. Așa cum Reagan a continuat să se întâlnească cu conducerea sovietică până când Axa Răului s-a dezintegrat, și Trump ar trebui să continue să vorbească cu Putin.

Mihail Saakașvili

Mihail Saakașvili a fost președintele Georgiei în perioada 2004 – 2013. În 2008, el a condus țara sa în războiul ruso-georgian. În pofida ocupației rusești și a altor provocări, președintele Saakașvili a condus reformele care au dezmembrat moștenirea sovietică în Georgia și a construit o democrație pro-occidentală. Din 2015 până în 2016 el a ocupat funcția de guvernator al regiunii Odessa din Ucraina.

PRELUAT DIN   The Federalist