FUNDATIA IOAN BARBUS

CELE MAI CITITE

Nu credeți poveștile Chinei despre Coronavirus!

Nu credeți poveștile Chinei! Coronavirusul ar putea să fi scăpat dintr-un laborator

de Steven W. Mosher, președintele Institutului de Cercetare a Populației și autorul volumului Bully of Asia: Why China’s ‘Dream’ Is the New Threat to World Order

La o întâlnire de urgență, ținută la Beijing vineri, liderul chinez Xi Jinping a vorbit despre necesitatea de a stăpâni coronavirusul și a instituit un sistem pentru a preveni epidemii similare în viitor.

Trebuie pus la punct un sistem național de control al riscurilor de biosecuritate „pentru a proteja sănătatea oamenilor”, a spus Xi, deoarece siguranța în laborator este o problemă de „securitate națională”. Xi nu a recunoscut de faptacest coronavirus care face ravagii acum prin mari zone din China a scăpat dintr-unul dintre laboratoarele de biocercetare din țară. Dar chiar a doua zi, au apărut dovezi care sugerează că exact asta s-a întâmplat, întrucât Ministerul Chinez al Științei și Tehnologiei a lansat o nouă directivă intitulată „Instrucțiuni privind consolidarea managementului de biosecuritate în laboratoarele de microbiologie care manipulează virusuri avansate precum noul coronavirus.”

Mai citiți o dată asta. Fără îndoială, sună ca și cum China ar avea o problemă în ceea ce privește păstrarea agenților patogeni periculoși în eprubetele în care le e locul, nu-i așa? Și câte laboratoare de microbiologie există în China, care se ocupe de „virusuri avansate precum noul coronavirus”?

Se vede treaba că în toată China, există doar unul. Și acesta este situat în orașul chinez Wuhan care se întâmplă să fie… chiar epicentrul epidemiei. Exact. Singurul laborator de microbiologie de nivel 4 din China, care este echipat pentru a lucra cu coronavirusuri mortale, numit Laboratorul Național de Biosecuritate, aparține Institutului de Virusologie din Wuhan.

Mai mult, principalul expert în război biologic al Armatei de Eliberare a Poporului, General-Maior Chen Wei, a fost detașată la Wuhan la sfârșitul lunii ianuarie pentru a sprijini efortul de a controla epidemia izbucnită.

Potrivit PLA Daily (People’s Liberation Army Daily, ziarul oficial al Armatei Republicii Populare Chineze, n.trad.), Chen a făcut cercetări pe coronavirusuri încă de la epidemia de SARS din 2003, precum și pe Ebola și antrax. Nici nu ar fi prima ei călătorie la Institutul de Virusologie din Wuhan, întrucât acesta este unul dintre cele doar două laboratoare de cercetare în domeniul armelor biologice din toată China.

Nu cumva asta vă sugerează faptul că noul coronavirus, cunoscut acum ca SARS-CoV-2, s-ar putea să fi scăpat tocmai din acel laborator și că sarcina lui Chen este tocmai aceea de a încerca să bage spiridușul înapoi în sticla în care era? Mie da.

Adăugați la asta istoria incidentelor asemănătoare din China. Până și virusul mortal SARS a scăpat – de două ori – din laboratorul de la Beijing unde era (și probabil este) folosit în experimente. Ambele epidemii „create de om” au fost rapid controlate, dar niciuna nu s-ar fi produs dacă s-ar fi luat măsuri de siguranță adecvate.

Și mai există și acest fapt puțin cunoscut: unii cercetători chinezi au obiceiul de a-și vinde animalele de laborator unor vânzători de pe stradă după ce termină de experimentat pe ele.

M-ați înțeles bine.

În loc să elimine în mod corect animalele infectate prin cremare, așa cum prevede legea, le vând pe sub mână pentru a mai face ceva bănuți în plus. Sau, în unele cazuri, o mulțime de bani în plus. Un cercetător din Beijing, aflat acum în închisoare, a făcut un milion de dolari vânzându-și maimuțele și șobolanii în piața de animale vii, de unde în cele din urmă au ajuns în burta cuiva.

Suspiciunile cu privire la originile SARS-CoV-2 sunt alimentate și de seria de scuze din ce în ce mai șchioape oferite de autoritățile chineze pe măsură ce oamenii au început să se îmbolnăvească și să moară.

Acestea au dat vina mai întâi pe o piață de fructe de mare aflată nu departe de Institutul de Virusologie, chiar dacă primele cazuri documentate de Covid-19 (boala cauzată de SARS-CoV-2) au privit persoane care nu puseseră niciodată piciorul acolo. Apoi au arătat cu degetul spre șerpi, lilieci și chiar spre un animal solzuros, mic și drăguț, mâncător de furnici, numit pangolin, ca fiind sursa virusului.

Eu nu cred nimic din toate astea. Se vede treaba că șerpii nu sunt purtători de coronavirusuri și că liliecii nu se vând în piața de fructe de mare. De fapt, nici pangolinii, o specie pe cale de dispariție, apreciată atât pentru solzii ei cât și pentru carne.

Dovezile indică faptul că la Institutul de Virusologie din Wuhan au loc cercetări asupra SARS-CoV-2. Este posibil ca virusul să fi fost purtat în afara laboratorului de către un angajat infectat sau să fi trecut la oameni atunci când au mâncat la cină fără să știe un animal de laborator. Oricare ar fi vectorul, autoritățile de la Beijing se zbat acum să corecteze problemele grave legate de modul în care în laboratoarele lor sunt manipulați agenți patogeni mortali.

China a dezlănțuit o plagă asupra propriului său popor. Este prea devreme pentru a spune câți oameni din China și din alte țări vor muri în cele din urmă din cauza greșelilor laboratoarelor de microbiologie aparținând guvernului chinez, dar costul uman va fi mare.

Dar să nu vă faceți griji. Xi ne-a asigurat că are sub control riscurile de biosecuritate „pentru a proteja sănătatea poporului”. Experții în arme biologice ai Armatei Republicii Populare Chineze se ocupă de problemă.

Mă îndoiesc că poporul chinez va considera aceste lucruri foarte liniștitoare.

Nici noi nu ar trebui să le considerăm astfel.


Articol apărut inițial în New York Post.
Tradus de Anca Cernea și publicat de ILD cu permisiunea autorului.

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

ILD Contributor

ILD Contributor

4 Comments

  1. crs
    2 March 2020

    Toate ca toate, insa cum ajunge un virus chinez, simultan, in Ecuador, pe continentul african, in SUA, in Europa, Iran, samd, caci doar nu toti chinezii locuiesc in Wuhan. La o asemenea viteza de raspandire cazurile ar trebui sa fie infinit mai multe.
    Dealtfel domnul Arafat a gasit o posibilitate de-a distruge virusul. Nu va spune imediat si care este aceasta, insa eu am ghicit: izolarea lui intr-o sectia de arsi de ultima generatie.

  2. Hans
    2 March 2020

    Un comentator si filosof american de dreapta (de pe Youtube) a sugerat urmatoarea schema. Pentru victimele din China: A (nr. oficial de pacienti imbolnaviti de coronavirusul de Wuhan dat de autoritatile chineze) * 10; apoi, B (nr. oficial de pacienti ucisi de coronavirusul dat de autoritatile chineze) * 10. Motivul dat de acel domn ? Bolsevicii, cand sunt la putere, au obisnuinta de a ascunde adevarul cand apar probleme mari si nu iau masuri rapide si eficiente de indreptare a greselilor lor. Deci, situatia de acolo ar putea fi mult mai grava decat, sa zicem, cifrele pe care le citim pe Wikipedia ori cele pe care le auzim la stirile de la radio.

  3. cipi
    2 March 2020

    Clar, virusul e scăpat din laboratorul chinezesc. Întrebarea este: infectează mortal mai ales chinezi, sau și indivizi din restul lumii?

  4. […] al unui articol deosebit de apreciat, tradus și publicat recent de ILD cu permisiunea lui – Nu credeți poveștile Chinei despre Coronavirus! -, compară evoluția de până acum a epidemiei în trei dintre țările aflate în prima linie […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

România a făcut mulți pași în direcția corectă de la revoluția din 1989. Cu toate acestea, revoluția nu a fost niciodată terminată în România. Influența malefică a Rusiei, datorită proximității sale geografice față de România și relația continuă a României cu China comunistă, creează multe probleme care subminează progresele economice și democratice ale României, precum …

adrian zuckerman foto