A trecut deja un deceniu. Copiii, care aveau atunci opt ani, astăzi au împlinită vârsta majoratului. O altă epocă? Istorie, nimic altceva? Totuși, nu, nu numai atât. Încă este o rană vie pe sufletul polonez, încă este un eveniment constitutiv al atitudinii noastre față de realitate. Ceea ce se poate observa atât în ​​forța atacului care se dă încă împotriva memoriei zilei de 10 aprilie 2010 și căutării adevărului despre acea zi, cât și în puterea memoriei împărtășite de societate.

A murit atunci, îndeplinind misiunea de stat a comemorării asasinatului în masă de la Katyń, o mare parte a elitei naționale, în frunte cu președintele în funcție, prof. Lech Kaczyński și soția sa, Maria. Încă simțim urmările acestei pierderi, nu ne-am vindecat complet de ea – pentru că nici nu se poate. Le simțim lipsa foarte mult.

Au fost trădați de autoritățile de atunci. Nu a existat voință pentru aflarea adevărului. A fost instalată minciuna. Nu a existat voința și nici măcar acceptul, pentru a-i comemora așa cum se cuvine. Dar Polonia și polonezii au învins toate acestea.

Un mare respect li se datorează acelora care și-au asumat această sarcină. În fruntea acestei mișcări sociale a stat cu un curaj incredibil fratele regretatului președinte Lech Kaczyński – Jarosław Kaczyński. Sarcina de a căuta adevărul și-a asumat-o ministrul Antoni Macierewicz. Le port în inimă recunoștință și sutelor și miilor de oameni obișnuiți, curajoși în mediile lor, care s-au alăturat acestei mișcări. Nu a fost un curaj lipsit de costuri. Îmi amintesc de preoții, călugărițele și laici care, în sute de parohii, și-au asumat sarcina de a comemora victimele de la 10 aprilie 2010.

Am înțeles atunci ceea ce lumea abia apoi urma să vadă, cel puțin în Ucraina, în 2014 – că Rusia de azi este capabilă de minciună în stil sovietic și de acțiuni de o brutalitate moștenită direct din securitatea comunistă. Până la asasinate politice, otrăviri, până la invazia asupra altor popoare – chipurile, „frățești” -, la ocuparea teritoriilor vecinilor, distrugerea elitelor acestora. Președintele Lech Kaczyński a văzut acestea deja în 2008, la vremea invaziei rusești în Georgia. El a oprit atunci acel atac. Și poate că a plătit cu viața pentru asta.

Imediat după tragedie, Rusia a obținut, în relațiile cu Polonia, ceea ce adesea constituie obiectivul războaielor – o mutație geopolitică, supunerea autorităților de la Varșovia, umilirea polonezilor, mai mulți ani la rând de reducere a armatei poloneze, vânzarea avuției noastre naționale, ba chiar a obținut și monumente pentru invadatorii roșii.

Comunitatea națională a început să fie divizată în mod bolșevic, limbajul disprețului a fost introdus la cel mai înalt nivel în mass-media și în stat.

Dar am învins toate acestea. Am recăpătat în sfârșit Polonia, am scos-o din mâinile nedemne.

În amintirea acelor zile se ascunde taina marii rezistențe a taberei pro-poloneze, patriotice, față de manipulările ulterioare, hărțuirile și presiunile externe. Mulți dintre noi am jurat atunci că Polonia nu va mai ajunge niciodată în mâinile unor oameni care mint, care O insultă, care nu sunt demni de Ea. Întreaga generație a înțeles care este miza bătăliei. Acesta este și testamentul victimelor tragediei de la Smolensk.

La fel ca și politica statului polonez în ceea ce privește consolidarea suveranității politice și economice, construirea stăruitoare a poziției Republicii în regiune, lupta pentru o poziție adecvată în Uniunea Europeană, consolidarea relațiilor de securitate-cheie cu Statele Unite și prețuirea pentru NATO – aceasta este gândirea omului de stat, a președintelui Lech Kaczyński. Aplicată cu succes în ultimii ani de către tabăra politică a lui Jarosław Kaczyński.

Această tragedie, această moarte în timpul unei misiuni de stat, nu a fost în zadar. Ea aduce o moștenire vie în slujba Poloniei. Rămâne un mare angajament.

Dar continuă să doară îngrozitor.

Vă cer tuturor astăzi să vă rugați pentru cei care au căzut la 10 aprilie 2010 la Smolensk.

autor: Michał Karnowski

articol apărut la 10 apr 2020 pe portalul wPolityce
tradus de Anca Cernea, publicat pe ILD cu acordul redacției wPolityce