“Supraoamenii” germani şi-au marcat în urmă cu 70 de ani teritoriul cucerit înfingând steagul cu Hakenkreuz, de pe malurile Atlanticului, până în porţile Moscovei şi ale Stalingradului, şi de pe gheţurile Cercului Polar, până în nisipurile deşertului Sahara. În acele clipe, când Gloria lustruia cizmele soldatului german, Adolf Hitler nu se gândea că, peste puţin timp, va spune: “Dacă am fi fost musulmani, noi am fi putut astăzi să fim stăpânii lumii.”

Visul lui Hitler părea a fi dispărut în jarul uriaşului rug pe care s-a mistuit în flăcări capitala reich-ului milenar. Azi, Istoria, acest regizor şi scenarist genial, a hotărât să-i dea viaţa, cu ironie, într-un spectacol ai cărui actori sunt germanii şi cei care reprezentau ieri un model pentru Adolf.

În urmă cu ani, pe vremea când turcii nu mai erau musulmani, ci doar “gastarbeiteri”, Constantin Noica spunea despre destinul celor de la care, nu numai romanii, au învăţat ce-i haraciul şi peşcheşul: ”…Acel aur fără de care o cultură şi un popor pot trece prin istorie, o pot chiar domina câteva secole, ca fraţii turci, dar până la urmă se duc cu milioanele să măture străzile altora, cum fac acum foştii noştri stăpânitori în ţara lui Kant, a lui Goethe şi a lui Hegel.”

Nu cred că Necmettin Erbakan a citit spusele lui Noica, dar liderul istoric al mişcării islamiste turce Milli Gorus i-a răspuns, nu numai lui, ci şi urmaşilor lui Kant, Goethe şi Hegel, atunci când a spus: ”Europenii îşi închipuie că musulmanii nu au venit în Europa decât pentru a câştiga bani. DAR ALLAH ARE ALTE PLANURI. Vom pune cu siguranţa mâna pe putere. Ce nu se ştie încă, este dacă acest lucru va fi sau nu însoţit de vărsare de sânge.”

Politicianul german (sic) von Vural Oger îşi doreşte şi el acelaşi lucru ca înaintaşul său turc, Necmettin Erbakan şi speră ca invaziile musulmane nereuşite din secolele trecute să reuşească acum din interior. A găsit chiar o cale să elimine vărsarea de sânge din ecuaţie: ”Bărbaţi turci puternici şi turcoaice sănătoase.”

Cât despre ipotetica intrare a Turciei în Uniunea Europeană, se pare că ea îi preocupă azi mai mult pe unii europeni decât pe turci. Turcia tinde, strunită cu mână de fier de conducătorii ei, la ocuparea unei poziţii cât mai importante în rândul statelor islamice.

Samuel Huntington scria profetic cu ani în urmă: ”Într-un anumit moment, Turcia ar putea să fie pregătită pentru a renunţa la rolul său frustrant şi umilitor de cerşetor pledând pentru calitatea de membru al Occidentului şi să îşi reia rolul său istoric mult mai impresionant şi mai elevat de interlocutor principal islamic şi de antagonist al Occidentului.”

Soeren Kern ne arată în articolul său cum, fără vărsare de sânge, “oaspeţii” ocupă Germania care dacă va deveni musulmană, va realiza şi visul lui Hitler: Turkland, stăpâna lumii! Necmettin Erbakan ar spune: Ce nu se ştie încă, este dacă meterhaneaua va cânta Lili Marlene.

………………………………………………………………………………………………

Turcii în Germania: Oaspeţii preiau casa
de Soeren Kern

Primul ministru turc a făcut recent o vizită oficială în Germania. El i-a îndemnat din nou pe imigranţii, pardon, coloniştii turci, să nu se lase asimilaţi.

Primul ministru turc Recep Tayyp Erdogan a fost în Germania pe 1 şi 2 noiembrie pentru a marca a 50-a aniversare a acordului privindu-i pe “muncitorii invitaţi” (gastarbeiter).

Erdogan a transformat ceea ce se dorea a fi o întâlnire amicală pentru marcarea unui bilanţ, într-o platformă bună pentru lansarea unei noi tirade contra ofenselor şi lipsurilor bănuite a exista în tratamentul aplicat imigranţilor turci ce trăiesc în Germania, al cărui număr este estimat la 3,5 milioane.

Erdogan a spus că insistenţa cu care nemţii le cer turcilor ce trăiesc în Germania să înveţe limba germană este ”contrară drepturilor omului”. El a cerut Berlinului să acorde cetăţenie imigranţilor turci, fără a ţine cont de eforturile pe care aceştia le fac pentru a se integra în societatea germană.

Binecrescut, Erdogan a acuzat Germania de a fi „complice” campaniei de teroare declanşată în Turcia de Partidul Muncitorilor Kurzi(PKK). De-asemenea, el a condamnat-o pentru vina de a fi făcut să eşueze vechea cerere a Turciei de a face parte din Uniunea Europeană.

Alăturându-se controversei, un grup de oameni de ştiinţă, politicieni şi activişti germani pentru drepturile omului a depus o plângere vizând crime contra umanităţii împotriva premierului turc şi a altor 9 înalti oficiali politici şi militari.

Acţiunea în justiţie îl acuză pe Erdogan şi pe ceilalţi, de “zece acte de crime de război şi crime contra umanităţii, incluzând tortura şi utilizarea armelor chimice în timpul operaţiunilor militare turce contra rebelilor kurzi, în anul 2003.”

Preşedintele Christian Wulff şi cancelarul Angela Merkel l-au invitat pe Erdogan să asiste la o ceremonie de comemorare a “acordului privind recrutarea mâinii de lucru” din 31 octombrie 1961, încheiat între Germania de Vest şi Turcia, acord care a permis afluxul a milioane de muncitori turci în Germania în ultimii 50 de ani, dar care în acelaşi timp a marcat începutul problemelor actuale pe care Germania le are cu imigraţia musulmană.

În 1961, economia germană de după război era în plin avânt şi tratatele similare încheiate cu Grecia, Italia şi Spania, s-au dovedit insuficiente pentru a potoli “foamea” de mână de lucru. La sfârşitul lui 1969, mai mult de un milion de “gastarbeiter” sosiseră în Germania pentru a munci în zonele industriale ale “ţării gazdă”. Ideea de început a fost ca muncitorii turci să se reîntoarcă în ţara lor dupa o perioadă de 2 ani, dar “ clauza de rotaţie”, cum a fost denumită, a fost retrasă din tratatul germano-turc în 1964, pe de o parte şi datorită presiunilor sectorului industriei germane care nu dorea să plătească în permanenţă cursuri de calificare pentru muncitorii noi. Rezultatul previzibil a fost că mulţi turci nu s-au mai întors niciodată acasă!

Astăzi, numărul turcilor din Germania a explodat; turcii constituie acum cea mai numeroasă minoritate etnică. Demografii se aşteaptă ca populaţia turcă din Germania să crească exponenţial în următoarele decenii, datorită în primul rând unei puternice natalităţi şi în al doilea rând, unei cereri mari de muncitori străini.

Nevoia germană de mână de lucru străină este alimentată de criza demografică: populaţia germană este nu numai îmbătrânită dar şi in scădere rapidă. Potrivit proiecţiilor recente ale Biroului Federal de Statistică, populaţia Germaniei care este actualmente de 82 de milioane, fiind cea mai mare din Uniunea Europeană, se va diminua cu circa 20%, ajungând la 65 de milioane în următorii 50 de ani. În acelaşi timp, 34% din populaţie va depăşi 65 de ani şi 14% va depăşi 80 de ani în 2060, comparativ cu procentele de 20%, respectiv 5% în 2009.

Provocările combinate ale depopulării şi îmbătrânirii vor avea consecinţe majore asupra stabilităţii sistemului german al securităţii sociale, care va trece de la leagăn la mormânt. Drept exemplu, numărul pensionarilor care vor trebui întreţinuţi de populaţia aptă de muncă aproape se va dubla până în 2060, potrivit Biroului Federal de Statistică. În timp ce, în 2009, 100 de persoane apte de muncă cu vârsta între 20 şi 65 de ani trebuiau să furnizeze pensiile pentru 34 de pensionari, acelaşi număr va trebui să asigure pensii pentru 63-67 de pensionari în 2060.

Acest lucru înseamnă că pe viitor Germania va deveni şi mai dependentă de imigranţi. În afară de asta, turcii continuă să reprezinte o sursa importantă de fortă de muncă, mai ales ţinând cont că rata de natalitate la imigranţii turci din Germania(2,4 copii/femeie) este aproape dublă faţă de cea a germanilor autohtoni(1,38, o rata mult inferioră ratei de înlocuire, care este de 2,1 copii/femeie). Dacă aceste cifre se vor menţine, predicţia demografilor este că numărul germanilor de origine se va reduce la jumătate în aproximativ şase generaţii, în timp ce numărul turcilor din Germania va creşte de patru ori în aceeaşi perioadă.

Nu mai este nici o surpriză că germanii sunt neliniştiţi de ce le rezervă viitorul; neliniştea lor alimentează dezbaterea naţională asupra imigraţiei şi a integrării musulmanilor, precum şi asupra rolului Islamului în Germania. Germanii sunt în mod deosebit preocupaţi de prezenţa milioanelor de musulmani neintegraţi.

Într-un discurs memorabil ţinut în octombrie 2010, Merkel a recunoscut că eforturile Germaniei de a construi o societate multiculturală după razboi, au eşuat lamentabil. Ea a spus:” Suntem o ţară care la începutul anilor ’60 a primit numeroşi muncitori străini( musulmani). Ei vor trăi de acum încolo în mijlocul nostru şi ne-am minţit mult timp pe noi înşine când ne-am spus că ei nu vor rămâne şi vor pleca într-o zi. Nu aceasta este realitatea. Această abordare multiculturală – spunându-ne că este de ajuns să trăieşti unul lângă celălalt, pentru a fi fericiți – acestă abordare a eşuat, a eşuat lamentabil.”

Confruntat cu o realitate care arată că mai mult de un milion de imigranţi ce trăiesc în Germania nu ştiu deloc germana, guvernul a început recent să-i oblige pe copiii imigranţilor să-şi dezvolte o mai bună cunoaştere a limbii germane.

Acest lucru l-a înfuriat pe Erdogan, care în timpul precedentei vizite în Germania, din februarie 2011, a cerut imigranţilor turci să-şi înveţe copiii să citească şi să scrie în turcă, înainte să o facă în germană. Vorbind în faţa unei mulţimi de peste 10.000 de imigranţi ce agitau drapele turceşti şi strigau “Turcia este mare”, în oraşul Dusseldorf, Erdogan a spus: ”Suntem contra asimilării. Nimeni nu este în masură să ne oblige să ne îndepărtăm de cultura şi civilizaţia noastră.”

În timpul unei vizite similare la Koln, în februarie 2008, Erdogan le-a spus celor 20.000 de turci ca “asimilarea este o crimă contra umanităţii” şi i-a încurajat să reziste asimilării la modelul occidental. În martie 2010, Erdogan a cerut Germaniei să deschidă şcoli primare şi secundare în limba turcă.

În Germania, reacţia la retorica lui Erdogan a fost negativă.

Ziarul de centru-dreapta Die Welt, într-un articol de opinie intitulat “Apelurile la separare ale lui Erdogan sunt lipsite de tact”, scria că primul ministru turc s-a angajat “într-un adevărat război cultural”, având drept crez sloganul, “Turc o zi, turc pe viaţă”. Articolul spunea: ”Fiecare din vizitele lui oficiale a semănat mai mult cu cele ale unui rege vizitându-şi coloniile. Erdogan se crede patronul tuturor celor trei milioane de turci din Germania, ca şi cum ei i-ar aparţine. Aceasta este o atitudine paternalistă, adică în realitate, ne-democratică şi naţionalistă.”

Respectatul ziar Die Zeit, într-un articol intitulat “Erdogan un blestem pentru turcii Germaniei”, scria: “Primul ministru Erdogan este un dezastru pentru turcii din Germania. Odată în plus, Erdogan a folosit vizita în Germania pentru a-şi atinge propriile scopuri naţionaliste. Odată în plus, el a revenit asupra temei limbii turce: copiii trebuie să înveţe turca înaintea germanei. Bineînţeles, este de dorit ca, copiii cu rădăcini turce, să înveţe turca. Problema eşecului unei educaţii în întregime turceşti, nu constă în prima limbă învăţată, ci în mediocra stăpânire a celor două limbi. Sute de mii de copii nu pot vorbi corect nici turca, nici germana.”

În ziar se spune că retorica aprinsă a lui Erdogan se rezumă în totalitate la probleme ale politicii interne turceşti. Die Zeit scrie: ”Erdogan nu este realmente interesat de soarta imigranţilor turci şi a copiilor lor. Prestaţia sa teatrală şi naţionalistă nu este decât un joc ce utilizează sentimentele şi frustrările turcilor germani. Este o postură care îl avantajează: Erdogan îşi trage seva din mânia cetăţeanului turc. Pentru ce vrea el dubla cetăţenie? Pentru a putea face campanie pentru voturi în Germania şi a câştiga astfel aderenţi printre alegătorii din străinătate. Pompa şi splendoarea naţionalistă a lui Erdogan este foarte stânjenitoare şi face ca intrarea Turciei în Uniunea Europeană să fie din ce în ce mai puţin probabilă.