Christine Lagarde, șefa Fondului Monetar Internațional (și succesoarea lui Dominique Strauss-Kahn, socialistul care și-a pierdut funcția datorită unui libido nărăvaș și capcanei întinse de o cameristă la fel de preocupată de fonduri monetare), a anunțat în urmă cu cîteva zile că rezerva disponibilă pentru salvarea zonei euro trebuie mărită substanțial. De la 440 miliarde euro la 3 trilioane. De aproape șapte ori față de estimările din vară. În vară, reprezentanți de frunte ai FMI și UE declarau că Grecia nu va fi lăsată să între în incapacitate de plată. Sub nicio formă, ar crea un pericol prea mare pentru celelalte țări mediteraneene expuse falimentului și ar știrbi prea mult imaginea zonei euro. Dar toamna se număra bobocii și în prezent optimiștii din vară admit public că falimentul Greciei ar putea fi inevitabil. Chiar și așa, cu Titanicul înscris ferm pe traiectoria de rendez-vous cu aisbergul inevitabilității, un număr neclar de miliarde va fi lansat la apă, pentru o scufundare “ordonată” a Greciei.

Planul trilionar este un plan, deocamdată. O chemare la “lupta cea mare”. Întâlnirea G20 de la Cannes, planificată în noiembrie, va arăta cât de departe merge filotimia germană. Însă, independent de aceasta, curtea constituțională germană a stabilit că există limite pe care parlamentul va trebui să le ia în considerare. La un moment dat, sau în acest caz la un trilion dat, filotimia se intersectează cu suveranitatea națională. Oricât de important și drag ar fi proiectul bruxelez, orice ajutor german major din viitor va trebui să fie aprobat de Bundestag. Iar acolo lucrurile sunt departe de a fi clare. Lehamitea cetățenilor germani stă să dea în clocot.

Eurovizionari ca Jacques Delors au evitat constant chestiunea suveranității. În opinia lor, necesitatea unei uniuni politice introduse pe ușa din dos, sub forma unui mariaj monetar și economic, retrogada ideea de suveranitate națională la nivel de relicvă incomodă. Dominique Strauss-Kahn, ministrul de finanțe francez din 1997, chiar enunța sibilinic: “Uniunea monetarea este asemeni unei căsătorii… Persoanele căsătorite nu doresc pe alții în dormitorul lor”. Remarca era o critică voalată la decizia Marii Britanii de a rămîne înafara “căsătoriei” continentale. Dar calculul strategilor zonei euro a fost mereu că este necesară atragerea a cât mai mulți nuntași în dormitor: după un timp vor descoperi că nu mai pot să iasă. Pericolul a fost bine înțeles de William Hague, fostul ministrul de externe conservator, care tot în 1997 a sesizat că “[a fi în zona euro] seamănă cu prizonieratul în interiorul unei clădiri în flăcări fără ieșiri.”

Un deceniu și jumătate mai târziu, aceste cuvinte au devenit realitate catastrofală. Diplomația și tratatele nu pot crea o națiune, nici măcar o comunitate politică. Pentru așa ceva este nevoie de consimțămîntul și participarea cetățenilor. UE nu le are, indiferent de câte semnături s-au strâns pe Tratatul de la Lisabona și alte documente. O cupolă parașutată de sus în jos nu are legitimitatea unui proces organic dezvoltat de jos în sus. Deficitul fatal expus de criza fără precedent din prezent constă într-o lipsă profundă de autoritate și legitimitate: criza este gestionată, la nivel european, de o troică formată din Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI. Absolut nicio persoană din aceste distinse trei organisme nu are vreun mandat din partea cetățenilor europeni de a muta un cent dintr-un buzunar în altul, darămite de a jongla cu trilioane.

Iată un fapt simplu și devastator. Christine Lagarde și restul nu sunt altceva decât birocrați și tehnocrați uzurpatori ai puterii pe care cetățenii nu au delegat-o niciodată acestor personaje. De aceea recunoașterea de către curtea constituțională germană a necesității ca Bundestagul, singurul for legislativ legitim al germanilor, să aprobe un viitor transfer de avuție națională către susținerea unei supra-șandramale falimentare. Iar la această scară a problemelor și sumelor astronomice în joc, piețele financiare înțeleg perfect nodul gordian la care s-a ajuns. O implicare financiară germană de natură să salveze zona euro înseamnă o influență politică germană în Europa pe care nici măcar germanii nu o doresc. Piețele financiare se întreabă, foarte pragmatic: cine conduce și deține responsabilitatea finală? O astfel de certitudine este absolut necesară pentru aprecierea riscului și a șanselor de reușită. Însă această certitudine nu există. UE nu are legitimitate și de aceea nu poate acționa la timp și decisiv, iar singura mare putere europeană este paralizată de (re)întâlnirea cu propriul destin… de cea mai mare putere europeană.

Piețele au așteptat destul și nu sunt dispuse la introspecții existențiale: responsabilitatea lor este față de investitori, nu față de istorie. Ele știu că o struţocămilă ca Uniunea Europeană are nevoie de ani pentru reforme, dar colapsul financiar se poate petrece în câteva ore. Iată-l pe Alessio Rastani, lucrător la bursa din Londra, făcând o serie de declarații care au determinat-o pe reporterița BBC să afirme: “Ne-ați lăsat cu gura căscata pe toți din studio.” Iar un comentator pe un site canadian îi răspunde: “Ascultă, vacă proastă. Nu cred nicio clipă că nu posezi bunuri pe care guvernul nu le poate confisca sau devaloriza prin hiperinflație. Uită de pensie. Nu vei primi. Nimeni de la BBC nu va pupa vreo pensie. Ce va veni peste statele asistențiale europene va face ca România comunistă din anii 1980 să semene cu un paradis și se va termina exact la fel.”

Puteți sprijini activitatea noastră cu o donație unică sau una recurentă prin Patreon.

 
Print Friendly, PDF & Email
Cititi si

2 COMENTARII

  1. papandreu nu e de acord; el zice ca nu e momentul sa aratam cu degetul, sa cautam vinovati; acum e momentul sa ne unim sa cautam impreuna solutii

    si, daca tot veni vorba de gindire colectiva la nivel inalt, papandreu ofera prompt si solutia: germania in 90 a darimat zidul berlinului si nu si-a pierdut din suveranitate, dimpotriva domnilor, si-a crescut-o; sa ne-o crestem si noi asemenea!
    tear down all these damned walls, mrs merkel!
    above us only sky
    it’s easy if you try
    just imagine…

  2. Parlamentul European reunit la Strasbourg a aprobat pachetul de legi care dau Bruxelles-ului putere asupra bugetelor naţionale şi care impun statelor membre reguli economice pentru a evita o noua situaţie precum cea în care se afla Grecia.
    Aici urmeaza hilarul:
    Eurodeputaţii au mai cerut Comisiei sa ia in considerare si tarile cu surplusuri mari de cont curent, nu numai pe cele cu deficite, ca posibila cauza a unui dezechilibru macroeconomic.
    Am preluat din presa romana, fiti blanzi cu mine daca corespondentii speciali ai patriciului au tradus gresit afepeul.

    Un alt lucru socant pentru mine este pozitia adoptata de Merkel. Isi va trece prin Bundestag proiectul de ajutorare a grecilor cu sprijinul socialistilor, numerosi crestin-democrati i-au zis nein. Acum 4-5 ani Merkel parea un politician abil, inteligent, cu viziuni conservatoare. Ne-am inselat, se pare ca e doar un birocrat din Germania de Est.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here